Primul meu jurnal online pe un CMS

Chioru’ rege

E cam naşpa senzaţia asta… zău! Te plimbi pe stradă şi auzi cîte ceva. Te rogi la… mi-e greu să-i dau o denumire… Cineva. Să fie linişte!!!! Mă uit la mine din exterior şi mă văd. Sunt tînăr de încerc să par pe dinafară un om normal. Deşi ştiu că prin lumea în care trăiesc eu sunt altfel! Aud! Merg şi aud tot felul de lucruri. ”Fir-ar al dreaq… cine m-a pus! Mai bine stăteam la mine-acasă şi păzeam nişte oi. Meserie am vrut, oraş am căutat… aia am găsit!” Caut cu ochii de unde aud. Îndrept privirea şi văd nişte lucrători la o construcţie. Ce ciudate sunt lucrurile pe care le observ! E o construcţie mult mai veche. De fapt, mă aflu în alt timp! Stilul e vechi. Se lucrează cu lemn… bîrne de lemn şi cărămizi, multe bucăţi mari de pietre… În fine, am înţeles că unul dintre lucrătorii căţăraţi pe bîrne era cel care ”vorbea cu el”. Urc mai departe pe colină. Cărarea pe care urcam era un drumuleţ îngust săpat în roca dealului. Ajung undeva, la un teren oarecum nivelat, un fel de ieşire la o străduţă. Iar aud! ”Ajung din nou acasă, unde e rece. Mi-aş dori să găsesc şi eu odată casa caldă, cu cineva care să mă aştepte, să beau ceva cald şi să mă culc în patul încălzit…” Zîmbesc… omul care gîndeşte asta are o pălărie tare ciudată! E îmbrăcat cu haine bune… pare destul de înstărit. Tare ciudaţi mai sunt şi oamenii ăştia… îşi doresc mereu nişte lucruri oarecum bizare. Au tot ce le trebe’ şi sunt atît de orbi încît uită ceea ce au… exact ce au cerut! A, da, uneori mai scăpăm din vedere nişte amănunte, care par mici la început… apoi devin, cu trecerea timpului, nişte poveri teribile. Îmi văd mai departe de drum, uitîndu-mă la case, oameni. Am descoperit că se poate face şi linişte, dacă vreau. Uneori e mai bine… să fiu într-un film fără sunet, doar cu imagini şi culori. Hmmmm…. ce ciudat… încep să mă simt mai puţin liniştit. Ceva e pe cale să se întîmple. Cineva a făcut ceva teribil! Caut cu ochii… neliniştea îmi creşte! Văd ieşind în fugă dintr-un locaş de rugăciune un om înalt şi bine făcut. Aleargă cu ochii plini de spaimă în jos. Hainele de preot îi flutură ca aripile unei păsări… e roşu ca focul la faţă! Deodată, cerul devine foarte straniu.. O bucată din el începe să se schimbe căpătînd culori închise, cu uşoare nuanţe de gri. Se vede ca un fel de gaură pe mijocul petei. Din ea se văd fulgere. Mi-am dat seama că sursa panicii e preotul şi îl caut cu ochii… îl văd alergînd la vale cu disperarea unui om care caută un loc să se ascundă. M-am luat după el… Ciudat era că toţi oamenii alergau în direcţia opusă, la deal! Pe drumul ăla pe care urcasem îl vedeam pe preot cum alunecă pur şi simplu peste trepte, strecurîndu-se ca un peşte printre oamenii care se împingeau la deal. Mi-a fost destul de uşor să-l ajung din urmă. Structura mea atletică are unele avantaje! Ajungem la poale. Se uită la mine, de parcă m-ar cunoaşte şi îmi cere ajutorul. Îl aud: ”Unde să mă ascund?” Caut să aflu sursa panicii… Tot uitîndu-mă după el, au uitat de cer. Omisesem faptul că oamenii alergau disperaţi cu ochii la cer, inclusiv preotul. Îl întreb în gînd ce a făcut. Comunicarea era cu totul alta decît vorbirea uzuală. Mi-a spus că a greşit. A făcut ceva la un moment de furie. A chemat pe cineva în ajutor. A crezut că cele învăţate sunt poveşti… şi a greşit. Din cer, mai exact din mijocul vîrtejului a apărut ceva. Un fel de nor care începea să prindă o formă. Mie îmi plăcea! Arăta ca un om normal îmbrăcat… da’ fără picioare! Imaginea lui se mişca mereu, ca o hologramă. Şi avea nişte ochi… vorbea cu ochii! Acolo unde îşi îndrepta privirea avea ceva de zis. La mine se uita cu blîndeţe. Ce ciudat! La preot s-a uitat crunt! S-a uitat din nou la mine şi l-am auzit. ”Spune-i ca să ştie!”. ”Ce?”. ”Spune-i că m-a chemat şi acum fuge de mine?” ”. Mă întorc şi încep să vorbesc. Frica îmi dispăruse aproape în totalitate! Îl întreb şi eu pe preot de ce l-a chemat pe… Ăsta. Caut să dau o formulare cît mai exactă la bolboroselile pe care le auzeam. Tare e grea şi meseria (?!?) asta! ”E prea speriat… măi!”. Ciudăţenia se întoarce cu ochii spre mine şi reformulează întrebarea. ”Întreabă-l de ce m-a chemat! Acolo unde stau e cald şi bine, chiar dacă e la întuneric. Pot să ies doar dacă sunt chemat. Ori liniştea mea a fost tulburată! Vreau să ştiu ce l-a făcut să mă invoce. Uneori mai aud chemările dar forţa lor e slabă. Iar ăsta şi-a pus toată puterile şi cunoştinţele doar pentru că vrea el să mă vadă? Să vadă că exist întradevăr?” Aici am tăcut… îl vedeam pe preot speriat de moarte. Ce era să fac? Cred că mult mai interesant ar fi să port o discuţie cu holograma aia. Mie îmi plăcea! Deja forma începuse să dispară… am mai auzit doar: ”Doar tu m-ai văzut aşa, pentru că tu eşti altfel. Ceilalţi mă văd… aşa cum sunt ei pe dinăuntru!”

Am rămas cu ochii în gol… şi de data asta căutam o logică la ilogică. Cred că am descoperit motivul… am uitat cu bună ştiinţă să mănînc ceva înainte de a mă culca… Deci mîncarea e au ba di-vină?!?

Anunțuri

Comments on: "Chioru’ rege" (2)

  1. marius said:

    Inca o dovada ca „frumusetea sta in ochii celui care priveste” . Iata de ce psihologii si maestrii spun ca ceilalti sunt oglinda noastra .

    • „Cunoaște-te pe tine însuți și vei cunoaște tot Universul…”. Cuvinte care șochează prin simplitatea lor, și totuși, așa este. De atunci am mai făcut câteva desene și am terminat o carte despre EGO. Mulțumesc!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: