Primul meu jurnal online pe un CMS

Şi una şi alta.

Ieri am vorbit cu M la telefon. Am întrebat-o nişte lucruri care mă ”măcinau” de mai mult timp. Una din întrebări era: la ce oră m-am născut? Mi s-au cerut nişte amănunte,  sunt imposibil să le ştiu eu la vârsta pe care o aveam atunci. Deci, am apelat la memoria celei în cauză, atât timp cât se mai poate. Răspuns. ”Am uitat!” Tot ce îşi aduce aminte e doar ora la care au început durerile, că doctorul dormea, că am apărut în prezenţa a două asistente, că l-a sunat pe Tata să vină mai devreme acasă, că fraţii mei erau veniţi de la şcoală ( aha, deci era o zi care poate fi de luni până duminică!). Deci, apariţia mea a trecut prea puţin observată. A cincea roată. Bun! Întreb din nou, apelând la memoriile lui M. ”Cînd am fost fericită?”. Răspuns! ”Cînd îţi dădeam bani pentru îngheţată.”. Fain! Am pus întrebarea asta pentru că am vrut să ştiu… acum ştiu.

Cică am fost un copil cuminte. Că am cerut puţin şi m-am plâns puţin. Am tăcut. Când eram un pericol? Cînd făceam ce-mi place… adică desene şi scris pe pereţi, uşi, mobile. Sau cînd ieşeam afară, la Soare. Sau când am făcut prostii, doar-doar de mă bagă cineva în seamă.

Îmi caut cu disperare amintirile frumoase din copilărie! OK? Am găsit-o pe Mamaie şi puţinul timp împreună cu ea. Atît. Deaocamdată. Am să scriu şi despre Ea. Despre M îmi aduc aminte doar că era mereu în criză de timp, de Paşti sau Crăciun adormea cu capul pe masa din bucătărie. Şi de paşii care alergau mereu prin casă după treburi care păreau interminabile.

Sunt furioasă. Pe mine. Atunci cînd îţi laşi pe alţii să-ţi fabrice amintiri, asta vei avea. Dacă vrei să ai amintiri frumoase pune mîna şi le faci singură.

Cineva mi-a întors ”clepsidra”. Aşa am aflat că e absolut ineficient să visezi. Pardon, doar să visezi. Mai pui mîna şi să faci. Am făcut şi am dat de alt Tată. Care, la rîndul lui, iar mi-a întors clepsidra. Primul grăunte! Scrisul. Şi cum se publică pe Net.

Tac.

Şi scriu.

Cică sunt o vrăjitoare… al draq! Atunci de ce văd doar culoarea aurie?

Găsesc eu răspunsul şi la această întrebare… e Şefu’ şi metodele lui de a-mi da răspuns!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: