Primul meu jurnal online pe un CMS

Obelix

Anul trecut am avut o discuţie cu o fiinţă. Meseriile pe care le-am practicat pentru asigurarea existenţei au făcut să am de-a face cu tot felul de personaje. Aşa am putut să aflu tare multe despre oameni, despre comportamentul lor, despre deciziile lor, cauze, şi, mai ales, despre efectele aplicării deciziilor respective. Viaţa asta asta este un profesor tare bun…

Cîndva, pe vremea cînd mai aveam accese de furie, uitam de multe. Aşa am ajuns doar să fiu un povestitor a celor întîlnite în viaţă, să evit să judec sau să vindec. Sau să dau sfaturi, deşi cuvintele mele sună de cele mai multe ori ca sfaturi. Eu spun poveşti reale şi atît. Motivul pentru care o fac e simplu… toate acele fiinţe cu care mă întîlnesc sunt „oglinzile mele”, iar posibilitatea de a fi fost aşa e destul de mare.

Să revin la Obelix, căci despre el am vrut să scriu de mai multe ori. Forma lui exterioară seamănă cu personajul cunoscut din desenele animate. Atunci cînd l-am văzut, raţionalul,  imediat a făcut conexiunea cu cele citite prin cărţi şi verificate atît pe mine, cît şi pe cei din jur… nemulţumiri interioare. Mereu căuta motive de a intra în vorbă. Ştiam ce mă aşteaptă. De multe ori am fost folosită pe post de psiholog sau preot fără plată de către cei din jur. Deci, o confesiune! Obelix are o vîrstă apreciabilă, peste 60 de ani. A fost căsătorit de două ori, are şi şase copii. E supărat pe toată lumea, inclusiv pe el. După ce a terminat de arătat cu degetul spre prima soţie, a doua, copii, medici, preoţi şi Dumnezeu, sistem, etc., a trecut la el. „Eu sunt singurul vinovat pentru cele întîmplate.” „Bineînţeles”, zic eu, „şi eu cu ce ţi-am greşit?”. Se uită la mine cu ochii mari… îi este greu să priceapă. Atunci încep să-i derulez cele povestite de el însuşi.

S-a născut din tată grec şi mamă finlandeză, în Germania, imediat după război. Şi-a iubit părinţii aşa cum au fost ei,  iar de la ei a învăţat multe. Obelix refuză să consume alcool. Motivul? Mama lui a fost alcoolică, deci de tînăr şi-a dat seama de efectele pe care le produce consumul de alcool. L-am întrebat dacă a stat de vorbă cu mama lui, să afle care a fost cauza. Mi-a spus că a încercat… era prea tîrziu pentru ea. S-a căsătorit de tînăr şi, normal, au început să apară copii. L-am întrebat de ce a făcut atît de mulţi. „Pentru că mi-a fost dragă!”. „Nene”, zic eu, „pe vremea aia erai verde, tînăr. Te-ai potrivit cu ea în multe. Puteai munci şi căra acasă. Ai omis, ca şi mine de multe ori, că maşinuţa noastră are o anumită capacitate. Deci, ţi-a plăcut să mănînci şi să faci sex. Erai tînăr şi crud la minte…”. A început să fiarbă, îl simt. Recunosc acea stare, pentru că am fost şi eu cîndva aşa. Am învăţat să fiu altfel între timp, pentru că sufletele oamenilor sunt ca nişte flori, tare delicate. Cîndva mi-a plăcut să înţep, să fiu cinică sau ironică şi am greşit. Aşa că îi zic în continuare… „Nene… eu sunt un om obişnuit. Deci am şi eu problemele mele la care caut soluţii. Viaţa asta a fost un profesor tare bun… şi mă doare şi acum de prostiile mele. Am dăruit prea multă dragoste acolo unde aşa ceva era mai puţin apreciat. În Biblie scrie ceva asemănător despre pilda mărgăritarelor. M-am ataşat de oameni mai mult decît de lucruri şi i-ar am greşit… pentru că orice fel de ataşament duce la pierderi. Dacă te ataşezi de material e foarte posibil să-ţi pierzi sufletul. Şi pentru că m-am ataşat de cei din jur am pierdut mult. Pe de altă parte am cîştigat multă experienţă. Aşa am învăţat să cunosc oamenii… e o şcoală dură viaţa asta. M-ai întrebat de ce sunt departe de ţară. Ei bine, m-am lăsat lovită şi doare bine de tot cînd te lovesc cei din familia ta. Îţi este greu să înţelegi anumite lucruri, pentru că şi eu îmi iubesc părinţii. În urmă cu cîtva timp mi-am cerut voie să-i văd şi am fost refuzată. Trebuia să mă aştept la aşa ceva. Şi ştii ceva? Oamenii se cunosc după fapte. Eu sunt capabilă să iert, ca om. Între timp mi-am dat seama că şi iertatul fără măsură duce la prostie. Acest lucru ţine tot de animalul din noi. Deci, la 40 de ani am aflat că acea parte din mine este egoul. Care e diferenţa dintre noi… e simplu. Eu am ales să iubesc în continuare. Mi-am dat seama că fac sunt altfel decît ceilalţi încă de mic copil. Omul e o structură fantastică, din punctul meu de vedere. Suntem şi animale şi, în acelaşi timp, în noi se află şi acea sămînţă de Creator. Ne facem viaţa după cum gîndim. Am fost atît de naivă şi poate că mai sunt în anumite puncte de vedere. În urma despărţirii de fostul soţ iar am greşit. Mi-am lăsat munca de aproape 20 de ani, un sistem de relaţii destul de solid… şi toate astea pentru că sufletul meu a vrut linişte. O am, cu costurile respective. Lovit se lasă doar egoul, nene… ştiu că adevărul doare şi din acest motiv ţi-am povestit toate astea. Te superi degeaba pe copii tăi. Te tratează exact cum te-ai tratat tu însuţi. Semănăm la tinereţe şi culegem după mult timp. Fiind principala sursă de venit în casă puţin ţi-a păsat de cei din jur. Te-am întrebat dacă comunicai cu cei din casă sau erai şeful cel mare. Hm… mîndria, nene. A fost bine să fii şef. Toată lumea vrea, dar cine e capabil să plătească preţul şefiei?!? ”

A tăcut Obelix un timp, apoi iar a deschis gura. A încercat să spună despre sufletul care a fost alături de el încă cîţiva ani… bîrfa asta…. am căutat să reduc timpul confesiunii. E timpul meu, la urma urmei! Deci, a doua este o femeie obişnuită, tare harnică. A mai făcut un copil cu ea, o fată. Avea atunci peste 50 de ani. L-am întrebat de ce a vrut încă un copil, cei cinci erau prea puţini? Pentru că a vrut-o, zice el. „Frumos, nene… şi tare frumoase sunt lucrurile pe care le vede la tine. Tu vezi cît suferă copilul ăsta? Eu am văzut şi am tăcut. Acum e rîndul meu să vorbesc aşa că taci şi ascultă. Mama aleargă toată ziua după pîinea zilnică, tu te vaiţi într-una. După ce ai muncit toată viaţa ca un sclav dăruindu-ţi timpul şi sănătatea altora, ai căzut în extrema cealaltă, cea a urii faţă de tine. Nemulţumirile se cunosc după un timp. E unul din motivele pentru care te-ai înbolnăvit. Ai vrut să te slujească cineva şi ai găsit punctul slab al femeii: copii. Deci, ai făcut copilul ăsta pentru că era singura posibilitate de a ţine pe lîngă tine o femeie. Eu citesc, vorbesc cu oamenii şi învăţ aproape tot timpul. Iar primii mei profesori au fost chiar părinţii mei. Apoi mai sunt poveştile, zicătorile… iar eu sunt Stan Păţitul. În proverbe există mereu cîte o sămînţă de adevăr. Uite, de exemplu, ce spune un proverb dintr-o altă ţară. Se spune că tatăl îşi sfătuieşte fiul la însurătoare cam aşa: Fiule, ţine minte! Femeia e o parte din tine. Dacă o tratezi cu brutalitate şi o oropseşti, ea te va părăsi. Dacă o ţii în palmă, ea te va înşela. E bine să păstrezi un echilibru între cele două. Ce zici, nene, de proverbul ăsta? Şi prima şi a doua te-au părăsit… şi un cîine dacă îl baţi mereu te părăseşte. Ce poţi face mai departe? Cere-ţi iertare, inclusiv de la tine şi de la cei din familia ta. E doar un pas, nene, e o cale lungă împăcarea cu sine. Şi tot în prin cărţile vechi găseşti şi vorbele astea: „iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi!”.

A tăcut Obelix. Din nou… A plecat cu capul în jos… de atunci mă ocoleşte. Ştiam, într-un fel, că aşa va fi…

Anunțuri

Comments on: "Obelix" (4)

  1. rus8anca said:

    adevarul doare, uneori…o poveste de viata cu morala…
    …e vorba si de obiceiuri si de stilul de viata din perioada de aur…

    • Perioada de aur e cea a tinereții spirituale, Ancuța. Berbecul de Obelix a căzut dintr-o extremă în alta, de la cea legată de dragostea de sine la cea de ură față de el însuși…
      Legat de adevăr! Toată lumea recunoaște și cunoaște adevărul pe interior. Uneori e mai bine să te uiți tu la tine cu ochi străini și să realizezi că defectele pe care le vezi la cei din jur sunt chiar propriile defecte. Primul pas e să recunoști, Ancuța… și mie mi-a fost groaznic de greu să-mi accept propriile slăbiciuni, defecte, lipsuri, etc. Apoi am încercat să le găsesc ”medicamente” ca să le pot vindeca. Merge greu… anii de zile au trebuit să le acopăr, ani ca să le descopăr și ani ca să le vindec. Totul e posibil, Ancuța… totul!

  2. laura mihai said:

    te pup Monica…Scrii foarte frumos, am mai zis…Ce-ar fi daca….ai aduna tot….(ce ai scris) si ai pune intr-o carte….Eu iti dau tie acest sfat, te rog sa ma scuzi…Ti-l dau tie, asa poate il aplic si eu…te pup…pa…..
    Am pus la e-mai …unul ff vechi (cred din 2002-2003)…tot eu sunt.

    • Ce a simțit poporul german după dărîmarea zidului, am simțit și eu după ce am început să scriu. Pentru ce să te scuzi? Laura… vezi tu… atunci cînd publici ceva, indiferent ce, o faci și pentru tine, și pentru public. Pui o bucățică din tine în tot ceea ce faci. Cam asta e… marea majoritate a oamenilor ”citesc” cărțile doar uitîndu-se la copertă sau (și) la fotografii…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: