Primul meu jurnal online pe un CMS

În memorie îmi revin niște replici devenite celebre. De exemplu: ”somnul rațiunii naște monștrii”… de la nivelul stomacului se ridică un hohot de râs, urcă… urcă pînă la gât și acolo se oprește. Fața îmi rămîne imobilă, doar buzele mi se ridică într-un zâmbet abia schițat. De ce? Pentru că ”după trezire se naște artistul”. Reformulez pentru înțelegere: abia după ce lași rațiunea să doarmă începi să te trezești. Din nou… trezirea te transformă în altceva… în ce? Calificativul de ”monstru” privit pe invers devine ”un înger”. Super! Diavolul e cel care gândește doar rațional. Te dezbraci de haine și te uiți la tine așa ”cum” ești acum! Începi să te cutremuri pentru că începi să-ți amintești lucruri de mult uitate! Îți amintești de bunici, de părinți, de profesori, de Dumnezeu și plângi! De ce plângi? Sau de ce râzi? Tot tu ești…

Din nou mă apucă un rîs interior. Pentru că ”dragostea e oarbă!”. Sictir! Abia ”după” începi să vezi! Ce? Orice, tot sau aproape tot. Începi să mergi altfel, să gândești altfel. Te vezi și pe tine cu alți ochi, aceiași ochi cu care ai văzut de cînd te-ai născut. Începi să înțelegi niște sensuri ascunse în proverbe, cum ar fi cea legată de ochiul soacrei de la ceafă.

”Cunoașterea te absolvă de pedeapsă!”. Haide, bravo! Din nou mă apucă un râs înghețat. Cine cunoaște atît de bine încât poate să pedepsească? Pe cine? De ce? Hmmmm… din nou o chestie ”intelijentă”: ”ai mare grijă la ceea ce spui, pentru că totul poate fi folosit pentru cunoașterea celor mai puțin cunoscute…” Pentru că ajungi să știi lucruri ciudate sau să faci niște lucruri total inexplicabile. Bineînțeles, din punct de vedere rațional! Și, tot bineînțeles, devii unul dintre cei trecuți pe lista ”nebunilor” cu dungă roșie pe buletin…

Da, a urmat apoi o goană după ”a avea”. Și am avut! De toate în exterior! M-am luat doar după acea parte a emisferei cerebrale numită ”rațiune”, după material. Am gonit pînă am obosit, am alergat mulți ani. Suficient, mi-am zis. Atunci am vrut altceva. Și a fost altceva. Abia după ce vrei să fie altceva încep să se petreacă ”minunile”. Începi să descoperi alte plăceri. Așa am redescoperit ce e în jurul meu. Uneori e chiar plăcut să stai ore în șir pe o bancă, la soare sau în ploaie, și să FACI NIMIC! Așa l-am descoperit pe Dumnezeu. Și încă ceva! Am început să fac diferența dintre ”a avea” și ”a fi”.

Anunțuri

Comments on: "Avocatul Diavolului" (2)

  1. Parcă aş citi o poveste!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: