Primul meu jurnal online pe un CMS

 Motto: Adevărul este simplu… dacă ar fi fost complicat, l-ar fi înțeles toată lumea!

Albert Einstein

La marea majoritate a oamenilor întâlniți, viața asta ceea ce se poate numi „viață” se derulează în trei dimensiuni: nașterea, căsătoria și moartea. Pentru puțini, foarte puțini, viața a mai însemnat și altceva în plus. Ei s-au gândit și la cei care vor veni după „trecerea” lor în altă lume. Care e prețul „trecerii”? Dă-i Cezarului ce-i al Cezarului, și lui Dumnezeu ce-i al lui Dumnezeu. Boțuri de pământ… asta suntem toți, iar acestui boț i s-a dat viață. Ca să ajungi în lumea celor puțini cândva (acum sunt mulți mai mulți) e suficient să faci un prim pas: să accepți că există Dumnezeu! Apoi, să începi să-L înțelegi și să te comporți ca atare…

Desenați cu mintea un cerc. În acest cerc face-ți alte trei mici cerculețe. Închipuiește-ți că cercul cel mare e Pământul nostru… iar pe el trăiesc multe, foarte multe suflete. Fiecare suflet își alege „lumea lui” în care să stea. E dreptul lui de a alege! Se întâmplă uneori ca, acel care e neștiutor în a alege, să fie forțat să intre într-una dintre lumile existente. În perioada de ședere într-un cerculeț, el face foarte multe, deci, învață! Fiecare cerculeț este limitat la un anumit volum de învățătură și, pe măsură ce lista lecțiilor posibile în acel cerc se apropie de margini, urmează să treacă în altă lume. O perioadă de timp rămâne blocat acolo, la margine, căutând cea mai bună soluție: să se reîntoarcă în acea lume deja cunoscută sau să dea curs acelei chemări interioare. Întotdeauna ni se respectă dorința, totul se întâmplă cu acceptul nostru. Pentru cei cunoscuți în perioada șederii în cercul anterior, cei plecați sunt declarați drept „nebuni”, închiși într-o cutiuță a minții lor și trecuți pe lista „morților”. Pentru siguranță, s-a dat acestui fenomen și un nume: uitare.

Din când în când, cei declarați drept morți mai dau semne de viață celor lăsați în altă lume. Știu că prezența lor deranjează, mai ales când încep să vorbească. Au au talent aparte de a vedea dincolo de aparențe și, uneori, mai și vorbesc. Ori, a pune punctul pe i deranjează. Așa că, unii au ajuns să vorbească doar când sunt întrebați.

Care sunt cele trei dimensiuni ale lumii actuale? Care sunt problemele lumii? Care sunt problemele mele? Căci și eu am, fiind unul dintre cei aproape șapte miliarde de locuitori ale Terrei. În primul rând, atunci când faci o referire la ceva, folosești un verb. În cazul de față mă refer la verbul „a avea”. Deci, lumea actuală se referă mai mult la posesiune, la ceea ce ai! Averile pot fi și ele de mai multe feluri, unii pot avea averi materiale, alții au multă învățătură, alții au un suflet bun, ș.a.m.d. Fiecare om are ceva bun în el, ce e mai greu de făcut e conștientizeze aceste valori.

Am să descriu oarecum pe scurt, care este esența fiecărui cerc îndrăznesc să zic chiar cer în parte. Totul începe de la un gând, cum că

VREI CEVA CE ÎȚI LIPSEȘTE. Ce anume îți lipsește și de ce? Apuci să cauți răspunsuri peste tot, răscolești… și până la urmă afli că ceea ce crezi că îți lipsește, le lipsește de fapt părinților tăi. Bun! OK! Și atunci… ce e de făcut? Te-ai trezit cu un bagaj suplimentar la naștere, făcut cadou odată cu corpul fizic și tot ce ține de el. Cauți soluții, le găsești, le aplici și treci într-o altă lume. Așa cum am scris mai sus, cei din lumea veche sunt incapabili să înțeleagă și, drept urmare, ești făcut pachet, etichetat și… trecut pe lista „morților” încă înainte de a muri. Fizic. Faptul că TU EXIȘTI, încă, e certificat doar de tine. Așa crezi o perioadă, apoi descoperi din ce în ce mai mulți oameni care gândesc ca tine, iar o parte dintre ei au și acționat. Ei îți dau atât cât poți să primești și, pe măsură ce ceri, primești și mai mult.

Din când în când, îți mai aduci aminte că

AI AVUT CEVA ȘI AI PIERDUT. De ce a fost posibil să „ai ceva” și după ceva timp „să pierzi”? Pentru că totul e o iluzie. Și pentru că atunci când ai acumulat prea mult din ceva, altceva e cu semnul minus. Începi să dai pentru echilibrare! Și dai pentru că-ți place acea iluzie dată de „a dărui”. Unde dai? În general se dă la cei pe care îi consideri apropiați. Cu timpul, odată cu datul, cei la care dăruiești devin din ce în ce mai lacomi! Îți pierzi echilibrul din nou… și fugi, amăgindu-te, mințindu-te, că așa e bine. Dansezi prin viață, treci prin viață, întocmai ca o pasăre pe sârmă. Dacă refuzi să dai, atunci Universul te obligă să o faci… are el metodele lui de atenționare. Dacă ai, de ce ai? Și ce ai? Dacă lipsește, de ce lipsește și ce lipsește? Deci faci o listă cu ce (mai) ai și ce ai avut. Și afli ceva foarte interesant! Am descoperit până acum două motive esențiale care duc la a pierde ceea ce ai: lipsa educației a celei financiare în primul rând, cumulată cu o altă lipsă, a învățămintelor din ce se numește Sfânta Scriptură și lipsa recunoștinței față de ceea ce ai primit în schimbul la ce ai dat. O perioadă de timp o pierzi căutând vinovați, iar dacă-i găsești, la ce îți mai folosește? Începi să fii furios pentru că trebuie să plătești ceva care ți se pare străin de tine și, totuși, face parte din tine. În plus… te trezești și cu altele pe cap! Pentru că

AI CEVA CE ÎȚI DOREȘTI PREA PUȚIN SAU DELOC. De exemplu, ai amintiri care sunt nefolositoare din moment ce s-au dovedit a fi iluzii. E senzația similară cu „îmbătatul cu apă rece”. Te-ai atașat de lucruri care cândva au însemnat ceva pentru tine și, cu timpul, s-au dovedit a fi și ele instabile. Vrei un exemplu mai concludent decât propriul tău corp fizic? Mai este același ca la 7, la 14 sau la „ț” ani? Fiecare vârstă are și plăcerile și durerile ei. Odată cu trecerea anilor și ele se modifică. Te uiți prin jur și „începi să vezi” altfel. Începi să recunoști persoane la diferite etape, prin care tu ai trecut deja… și ai plătit un preț… cu vârf și îndesat pentru această „învățătură”. Totul are un preț pe lumea asta, cel puțin la nivelul cel mai de jos, cel fizic. Și din moment ce TU EXISTI, îți dai seama că toți suntem la fel, de fapt. Realizezi că TOTUL ESTE UNA. Singura diferență este timpul la care se face schimbarea. Te recunoști în fiecare persoană întâlnită… și e greu să-ți recunoști, ție însuți, acest lucru. Ce e de făcut altceva, decât să cauți soluții? Din nou!

Gândesc la soluții… gândesc! Mai am multe de învățat! În primul rând să învăț un lucru foarte important: cine are dreptul să judece pe altcineva, indiferent pentru ce? Tot ce poți face e să conștientizezi și să rememorezi niște lucruri din lumile în care ai fost. Acolo, din fiecare lume, ai luat lucruri care îți plac, lucruri pe care le tolerezi și lucruri care îți plac mai puțin sau chiar deloc!

M-am născut într-o lume cam ciudată! În această lume am fost învățată că timpul de împarte în trei: trecut, prezent și viitor. Ani de zile m-am întrebat unde am greșit și de ce. Autocritica, servilismul, înseamnă NEGAREA DE SINE, a ceea ce ești de fapt. Pui mult suflet în tot ceea ce faci, pentru că așa crezi că e bine. Pentru cine?

Tot ceea ce ține de suflet înseamnă sentimente, emoții. Se spune că Dumnezeu se uită doar la inima omului… așa o fi! Sentimentul, emoția, sunt instrumente. Ca orice instrument, ele te pot ajuta să te cunoști. Atunci când la el sau ea sentimentul sau emoția mai pui un pic de experiență cunoaștere devine un lucru și mai bun. De ce? Pentru că odată cu acumularea de cunoștințe începi să te înțelegi mult mai multe, inclusiv pe tine. Și după ce te saturi să te admiri, începi să te întrebi ce poți face mai departe! De data asta ești mai ceva ca Stan Pățitul și știi cam cum e să faci discernământ dintre lucrurile care îți plac, pe care le poți tolera și pe care le poți refuza. Odată cu judecata proprie vine și înțelegerea unui alt lucru. De ce a fost posibil să fii îndrumat greșit (indiferent de cine) și că… ai fost de foarte multe ori înșelat chiar de cei pe care i-ai iubit. Însăși iubirea e o iluzie… atâta timp cât îi dai tu o formă materială.

Cu timpul, descoperi că mai există și o altă lume, dincolo de lumile descrise mai sus. Dar asta va fi un alt subiect, despre care voi scrie doar atunci când voi avea mai multe informații. Deocamdată, abia am intrat în ea…

Anunțuri

Comments on: "Lumea în trei dimensiuni" (4)

  1. Ce povestesti tu aici imi aduce aminte de o persoana pe care am cunoscut-o candva.

    Tipul era la a 3-a facultate. Cand l-am intrebat la ce-i foloseste, mi-a raspuns ca se pregateste pentru viata.
    Problema lui era insa ca era atat de pregatit pentru viata incat viata curgea pe langa el.
    Probabil, dupa ce a terminat a 3-a facultate, s-o fi gandit sa o inceapa si pe a 4-a ( ca sa fie si mai pregatit).

    De ce complici lucrurile ? De ce trebuie sa tai firul in 4,8, 16 ? Viata e doar viata si atata tot.
    Lucrurile sunt importante in functie de cat de mult ne oobsedeaza sau nu.

    Cand eram in armata si faceam marsuri lungi de kilometri cu ranita aia afurisita in spate, tot ce-mi doream de la viata era … un pahar cu apa rece.
    Cu cat era mai indepartat momentul acelui pahar, cu atat mi-l doream mai mult.

    Evident, dupa ce ajungeam sa il beau, imi pierdeam brusc interesul pentru apa. Ma gandeam la altele… masa care urma, tigara din pauza, etc.
    Viata este o trecere de la o halta la alta. E asemenea unui tren care se misca puturos indiferent cat de grabiti suntem noi.

    Faptul ca recunosti in altii ceea ce ai fost tu candva nu este de natura sa foloseasca nimanui ( nici tie , nici surogatului tau mai tanar).
    Tu nu mai poti avea anii lui X , iar X nu poate beneficia de experienta ta ( indiferent ce sfaturi pline de bunavointa i-ai da ). O sa greseasca la randul lui. Cum altfel sa acumuleze intelepciune ?

    „Alte masti, aceiasi piesa”

    Pentru framantarile tale cunosc un leac minunat.
    Se numeste Xanax si obisnuiam sa ma delectez cu el de fiecare data cand simteam nevoia sa tai firul in prea multe parti.

    Sa nu ma intelegi gresit, dar – din ce am citit mai sus – pari o persoana profund dezamagita de viata.

    Sau poate ma insel. Poate citesc in scriitura TA ceea ce gandesc EU.
    🙂 Amuzant, nu ?

    • V A R Z Ă !
      Recunosc că mai am și eu momente din astea, când scriu fără să gândesc prea mult. Noroc cu tehnologia asta modernă, altfel consumul de hârtie și unelte de scris mi-ar fi redus bugetul în mod îngrijorător.. E chiar amuzant când mă recitesc, mai ales în perioade din astea…
      Am înțeles că-ți plac filmele SF. Am să fac referire doar la unul singur (Matrix) și ca să fiu mai exactă, la o singură scenă: cea în care Nio se întâlnește cu Sati ( „Înțelepciune). O găsești în partea a treia, „Revolution”.
      Metoda asta folosită (de a da cu parul după ceafă și apoi se vine cu algocalminul de rigoare) o cunosc sau mai bine zis, o recunosc. ACUM o consider un consum inutil de energie.
      Din comentariul de mai sus păstrează doar ultimul rând… și fără „poate”.

  2. „M-am născut într-o lume cam ciudată! În această lume am fost învățată că timpul de împarte în trei: trecut, prezent și viitor” . Chiar si asa ciudata , ne obstinam sa o traim mai mult in trecut, nitel in viitor si mai deloc in prezent …

    • Deja am specificat: „am fost învățată”. Greșeală și proastă învățătură! Fiecare om are dreptul de a alege, indiferent ce. Simpla referire la trăirea în trecut mi-a zburlit pur și simplu părul din dotare. Mulțumesc frumos dar am zis deja „pas” la o asemenea ofertă. Ideea de a mă reîntoarce din nou la „grădiniță”… bââââr! Am descoperit că se poate și altfel! Să trăiești ACUM și să-ți construiești TU viitorul, așa CUM crezi TU de cuviință. Doar e al tău!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: