Primul meu jurnal online pe un CMS

E prost!

Locul acțiunii: un parc obișnuit cu bănci, copaci și câteva utilaje de joacă pentru pici. Groaznic de cald… a venit vara! Soarele e bun și-mi place dar, ca orice „ce e prea mult” după un timp de stat la soare mă ia cu amețeală și frisoane. Așa că, am căutat un refugiu. Copacii erau destui, numărul băncilor la fel… problema e că numărul băncilor care primesc umbră de la copaci e destul de mic la orele de după amiază. Am ochit una destul de disponibilă, fiind ocupată doar într-un colț, de o femeie fără vârstă. Exact: fără vârstă! Sau, așa le numesc eu pe sufletele care îmbătrânesc înainte de ceasul lor biologic. Și, ca orice persoană cunoscută de acest fel, tace. Evit să vorbesc prea mult cu oameni de genul ăsta. De ce? Simplu! S-au închis în ei și tot ce ajunge la ei e doar… eul propriu. Sau egoul!

Personaje: Nicola, Bozi, Mario și… povestitoarea.

Nicola e un puști blond cu ochi căprui, o adevărată explozie de energie. Iar ca orice energie care e ținută prea mult în frâu (traducere= în casă) începe să facă reorganizări și remodelări a tot ce prinde în raza lui de acțiune. Maică-sa a decis să-l crească singură și, în astfel de momente e depășită. Deci, mai apelează la serviciile mele atunci când are nevoie de „liniște”. Aceste nevoi au început să se reducă de când Nicola a început să-mi zică „mamă”. Pentru că cel care zice e prea mic ca să fie penalizat, maica-sa a considerat că e mai bine ca cel pedepsit să fie „mois”. Asta e!

Bozi e o frumusețe de fată! Cred că are cam 13-14 ani. E pusă la curent cu tot ce e la modă și timp de o oră m-a adus la curent cu chestiile căutate și actuale. Asta însemnând melodii din top ascultate pe la cluburi, noul dans, mi-a arătat mândră tatuajul de pe antebrațul stâng, mobilul, fotografiile de pe el, hainele care „se poartă”, tunsorile ultimul răcnet, tot! Mi-a prezentat „universul” ei! La un moment dat ajunsesem să mă întreb dacă mai există vreo persoană cu mai multă răbdare ca mine… și să constat că copii vorbesc doar celor care îi ascultă. Deci, am „țopăit” o perioadă pe muzica „ei”!

Mario e fratele lui Bozi. Are o vârstă mai greu de determinat datorită înălțimii. E slăbuț, ca orice corp care se dezvoltă „în dezechilibru”. Am căutat mult să-i prind privirea… are ochi mari și triști. Se pare că era sătul de „muzica” soră-si, așa că, a ales să se joace cu Nicola. De obicei îl las pe Nicola să facă cam ce vrea el. Intervin doar când joaca lui îi pune sănătatea în pericol. Momentele sunt destul de rare, pentru că Nicola e un copil ascultător. Depinde de tonul folosit… în fine! La un moment dat în văd pe Nicola în postura de „gură cască”. Pe traseu, gura lui a întâlnit plasa de sârmă vopsită care înconjura parcul. Cocoțat lângă el era și Mario. Urmăreau amândoi un fenomen extraordinar! O pisică face caca! Urmăreau acest fenomen încă de la apariția pisicii în căutare de loc, săpatul, „ușurarea”, acoperitul cu îndârjire… tot! Efectiv erau duși pe altă lume… M-am dus și eu lângă ei, ușor- ușor de tot, ca să las pisica să-și vadă de „treburile” ei. I-am tras gura lui Nicola din gardul de sârmă când am auzit ceva care m-a paralizat.

    • E prost!
    • Hm?

Sursa era Bozi. Replica e a mea. A văzut că mi-am pierdut interesul pentru ea și a căutat să mă atragă „altfel”. Am întrebat-o pe cine face așa. Mi-a spus că Mario e un prost! Instinctiv, m-am dus la bancă unde-mi lăsasem geanta. În ea aveam țigările și bricheta. După ce-am tras câteva fumuri a început să mi se limpezească niște lucruri. Ca de exemplu ochii triști ai lui Mario.

    • Păi… de ce-l faci prost? E fratele tău!
    • E mai mic ca mine și e prost! zice ea cu hotărâre.
    • Aha… o fi mai mic! Dar de ce-l faci prost?
    • Eu știu mai multe! Am învățat un pic germana, anul ăsta termin, slavă Domnului, școala, preferă să se joace cu cei care-mi displac mie, se îmbracă aiurea… din multe motive!
    • Păi la vârsta lui erai mai deșteaptă?
    • Eu sunt mai deșteaptă ca el!
    • Da de unde știi? Poate la vârsta ta o să știe mai multe decât știi tu acum.
    • IMPOSIBIL! E prost! Anul ăsta merge la școală și preferă să se joace cu cei mai mici decât el.
    • Măi Bozi… tu ai alte preferințe decât el. El are alte lucruri care îi plac decât cele care îți plac ție. Așa e?
    • Da!
    • Atunci, e chestie de gusturi! Dacă eu te-aș fi certat pentru tatuajul de pe mâna ta sau aș fi zis că am alte gusturi decât ale tale… ai mai fi vorbit?
    • Cred că… ai dreptate. Prea puțini sunt cei mai mari ca mine care să mă asculte și să-mi vorbească așa cum o faci tu. Cea care e pe bancă e bunica. Are grijă de noi, ne spală și ne face de mâncare… dar tace mai tot timpul. Mătușa care stă cu noi e toată ziua la servici, iar când vine stă cu soțul ei. Și el stă tot cu noi. Deci… mai mult stau de vorbă cu colegii de clasă.
    • Părinții voștrii? Unde sunt?
    • Ei… e o poveste lungă. Eu alt tată. Tatăl meu a dat bir cu fugiții când a aflat de mine. Mama s-a amăgit că-l ține lângă ea dacă mă aduce pe lume! Așa că s-a chinuit cu mine vreo doi ani… a ajutat-o mult bunica. Apoi l-a cunoscut pe tatăl lui Mario. E om bun! E ca un tată pentru mine chiar dacă știu că tatăl meu adevărat e altul. Mama râde uneori… zice că e ca un tată și pentru ea! Acum sunt amândoi în Germania, acolo se câștigă mult mai bine ca aici. Mi-au spus că ne cheamă la vară la ei, așa am decis să învăț germana. Ar fi tare bine pentru noi toți să rămânem împreună… Bozi zâmbește! Abia așteaptă să plece.

M-am ridicat de pe bancă… era timpul să-l duc pe Nicola acasă. Pe drumul de întoarcere m-am așezat pe o bancă. Gândeam… am prins obiceiul ăsta de câțiva ani încoace. Am primit niște răspunsuri de la o fetiță… cândva am fost și eu așa. Toți am fost așa, mai mici! Ani de zile m-am întrebat de ce frații mei mă făceau proastă. Acum știu de ce! Ei erau „mai mari” și eu aveam și am cu totul alte „gusturi” decât ale lor…

Anunțuri

Comments on: "E prost!" (1)

  1. E greu de comentat… Am citit, am recitit… Când mi-ai povestit, în seara respectivă, credeam că o să pot să trag o concluzie…
    Constat că tematica e vastă!
    Îmi amintesc de vremea şcolilor… De fiecare dată când întrebam ceva ce mă înteresa, eram proiectat undeva, într-un viitor incert: „o să înveţi în clasa V”, într-a V-a, mi se spunea a VIII-a, apoi 9, 11, 12, facultate iar la facultate, mi s-a zis că să-mi dau doctoratul. După doctorat, mai rămâneau să îmi zică să mă fac docent şi academician!!
    Norocul meu că m-am oprit după facultate! Altfel, trecea viaţa pe lângă mine, tot luându-mă după gura altora!
    Răspunsuri? Cele pe care le-am găsit căutând după capul meu!
    O înţeleg pe Bozi! E greu să fii „copilul nimănui” şi să ştii asta!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: