Primul meu jurnal online pe un CMS

Babysitting

Da, am făcut și așa ceva. Ucenicia mi-am început-o cu copii cunoștințelor, prietenilor sau a persoanelor la care am lucrat pe perioade mai lungi sau mai scurte. În urmă cu câtva timp am ajuns într-un oraș destul de mare. Așa am avut parte să cunosc și ce înseamnă „un oraș mare”, mentalități, educație…. cam tot ce ține de ceea ce este capabilă umanitatea.

Lipsindu-mi sistemul de relații și bugetul fiind cam restrâns, am apelat așa cum se obișnuiește în țările civilizate, la agențiile de plasare. Acolo am avut căpătat o altă experiență pe care am să o povestesc într-un alt capitol. Dacă oamenii și-ar învinge frica și și-ar aduce aminte ce înseamnă comunicarea liberă, rostul unor astfel de agenții ar fi inutil… ca și multe altele.

Acum am să povestesc despre ce învățăminte am căpătat după publicarea unui anunț simplu în ziarul local. Anunțul l-am făcut telefonic și am dictat efectiv literă cu literă 10 (zece) cuvinte în limba engleză. Sunt departe de ceea ce se numește sau s-ar putea numi o bună cunoscătoare a unei limbi străine… cel puțin în ultimul timp mai citesc câte ceva pe internet și mă întreb dacă (mai) știu și limba mea natală! În fine…

Multe dintre telefoanele primite erau total pe dinafară! Anunțul era clar ceea ce ofer și cer: „dacă aveți nevoie de ajutor pentru câteva ore pe zi pentru copil sau copii sunați la telefonul … ”. Asta era tot. Telefoanele „pe dinafară” confundaseră anunțul meu cu matrimonialele sau cu mai știu eu ce…

Am să povestesc doar două dintre ele. La primul, dincolo de fir, era o femeie cu o voce foarte autoritară. Mi-a spus că are un copil de câteva luni, că e consultant juridic iar soțul ei este avocat. Carierea ei, la care a muncit ani de zile, este în pericol (!?!) din cauza copilului. După un timp, dialogul s-a transformat în monolog, drept urmare am coborât telefonul și carnețelul de lângă el jos pe podea. Și pe mine la fel… mă apucasem să desenez floricele și steluțe în timp ce ascultam cu ce se ocupă soțul, ce face ea la servici, etc. Din când în când mai scoteam și câte un „daaaa”… După un timp a cam terminat ce avea pe suflet. Am profitat de ocazie și am început să vorbesc. Am mai pățit-o și știu cam cum e cu „apa dată la moară”. I-am spus că o pot ajuta doar un anumit număr de ore, cam câte lipsește ea la birou. Cu ce se ocupă ea sau soțul e problema și meritul lor… eu vin doar ca babysitting și prețul meu e de atât pe oră. I-am cerut dublu! Asta am învățat-o tot prin străinătăți. Dacă ai un client care te deranjează și marfa e a ta poți să o vinzi cu cât vrei! Am mai spus-o și altădată, prin articolele precedente, că am lucruri care-mi plac, altele pe care le pot tolera și altele care îmi fac rău. Una e să fii econom și alta e să fii zgârcit, de exemplu. Ori… la naiba… buzunarele sunt inutile la costumele de înmormântare… A rămas cam mirată și, tot ca de obicei, mi-a comunicat că stă de vorbă și cu soțul. Fuga de răspundere? De vorbă stă și-n ziua de azi! Poate!

Al doilea a fost o plăcere! Pe un fond de „plâns-alintat-fără-lacrimi-de-revoltă” o voce „alintată” mi-a recitit anunțul. În limba în care a fost publicat! Asta mi-a plăcut. Mami este arhitectă și are de terminat o lucrare. Are nevoie de cineva doar câteva ore pentru că lucrează acasă și, dacă e și Nicola (cântărețul) de acord, facem târgul. Nicola (și de el am mai povestit) avea atunci patru luni. Încercase mami toate posibilitățile de a-l convinge să o lase să lucreze. Cum se apropia de telefon sau de calculator începeau sunetele de fond. Cine crede că poate prosti un copil prea mult timp se înșeală. Amarnic!

A trecut ceva timp de atunci… acum are 2 ani. Din când în când mai pleacă peste hotare cu mami, că așa e serviciul. Astă iarnă a fost un pic în Creta și apoi în Dubai. Acum sunt iar plecați și vin în septembrie.

De ce povestesc? Simplu… de la un job poți afla multe. La fel de la un copil. Iată cam ce-am învățat eu de la Nicola în puținul timp petrecut împreună. Cam astea sunt principiile de bază:

      1. Carnea e câh! Când era pe vremea supițelor și simțea carnea în gură scuipa cu toată nădejdea. Mai târziu, orice încercare de a ascunde o fărâmă de carne sub un morcov sau cartof era demascată de năsuc. Împingea tacâmul cu bucătura spre mine și zicea cu hotărâre: SI! (gr. esi=tu). Eu sunt lacto-vegetariană de câțva ani, deci pentru mine era ceva obișnuit. După câteva luni de zile a înțeles și mami că e mai bine. A renunțat și ea la consumul de carne. A rămas doar peștele… singur cuc pe lista alimentelor.
      2. Tot ce e construit în colțuri e pentru altcineva decât corpul lui. Așa a ajuns camera lui mobilată doar cu o canapea, un fotoliu de bambus, perne multe și câteva jucărele. Fără jucării prea multe! Și așa îmi fac eu ordine în ele, scap rapid folosind gravitația! Ultima oară când a uitat mami mătura și fărașul în camera mea au avut aceeași soartă. Zbor fără parașută de la etajul VI!
      3. Baia se face doar afară pe balcon și fără chimicale. Apă simplă și la temperatura corpului. Iarnă sau vară… Nicola vrea afară!
      4. Degeaba ascundeți telecomenzile… am descoperit și cum se folosesc butoanele de la tv și DVD. Mi-am făcut și o rezervă din filmele preferate în spatele canapelei din sufragerie. Bine că e mamapaco (adică eu) de treabă și le-a pus la loc când le-a găsit.
      5. Voi oamenii mari aveți un haos în minte. Dacă tot vreți să vă „aud” hotărâți clar ce vreți să spuneți sau cereți. Mă refer inclusiv la cuvintele pe care țineți morțiș să le rostesc…
      6. Pedepsele! Mamapaco mi-a spus că pălmuțele luate de la mami la funduleț au altă cauză… și că Nicola e bine să evite imitarea oricărui gest văzut la „cei mari”.

Sunt multe „ciudățenii” pe care le-am mai văzut și la alții copii pe care i-am avut în grijă. M-am referit aici doar la Nicola pentru că contactul nostru a fost ceva mai lung. Un alt exemplu este comportamentul față de durere. L-am învățat că orice trântă e ceva obișnuit și că durerea vine doar dacă cel care-l însoțește se sperie. Așa zisa durere am făcut-o ghem și am arătat-o la soare sau la bec. Și a avut parte de multe, tare multe… A înțeles și de atunci se „tratează” singur.

Cele scrise mai sus sunt doar câteva lucruri pe care le-am învățat de la pici. Uneori e tare bine să „uităm” că suntem „mari” și să ne acordăm pe frecvența lor măcar câteva minute pe zi… zău că se merită… Au o busolă a lor interioară care-i ghidează. De multe ori, orice intervenție poate duce la o stare asemănătoare inerției. Un astfel de comportament am văzut la copii care sunt lăsați în grija bunicilor sau a persoanelor care sunt nevoite să facă așa ceva. Pentru că îmi place mult să mă plimb pe jos, am mai tras o concluzie. Te uiți la aspectul exterior al unui copil și poți să tragi imediat niște concluzii. Copii care iubesc și sunt iubiți arată „altfel”. Corpul lor este suplu fără a fi gras, culoarea pielii este sănătoasă, au ochii vii și zâmbesc aproape tot timpul. Sofia (mami) de multe ori m-a făcut „crazy dada” dar a tras concluzia că e mai bine pentru copilul ei să „socializeze” de mic.

Ideea acestui blog mi-a venit după ce am citit un articol pe net referitor la spaima părinților pentru integrarea unui copil la grădiniță. Obișnuința se face cu mult timp înainte! Scosul afară în fiecare zi are foarte multe rosturi: socializarea și cu alte persoane decât membrii familiei sau (și) împărțirea jucăriilor sau a pachețelului. Pe copii tot noi îi învățăm că sunt „proprietari” de jucării sau că „ce-i al meu e doar al meu, iar ce-i al tău este al nostru”… am văzut destule și știu ce spun.

Puteți continua și voi, cu propriile voastre concluzii. Eu am scris doar câteva…

Anunțuri

Comments on: "Babysitting" (9)

  1. da, copiii ne învaţă lucruri multe. am citit o carte intitulată chiar aşa… 17 lucruri esenţiale pe care le-am învăţat de la grădiniţarul meu… 🙂
    cât despre oamenii mari, sunt şi ei modele. de exemplu, tu cu atitudinea ta în faţa celebrei căreia îi ruina cariera copilul… ai fost „beton” – ce bine că n-ai luat poziţia de drepţi şi să te supui ca un căţel flămând. eşti de admirat. felicitări.

    • Primul lucru care m-a „atras” pe net și l-am cerut de la nea Gogu (google) a fost „astrologie”. M-am trezit într-un „oraș” mare, plin de „căsuțe”! Aveau și nume „căsuțele” respective: numerologie, horoscop, zodiac, etc. Ea (astrologia) m-a făcut să înțeleg multe. Sunt două aspecte care le-am remarcat:
      1. Astrele pot spune doar spre ce ești predispus să faci, de făcut doar omul poate decide dacă face. Te ajută să te cunoști mai bine și atât.
      2. Atitudinea interioară a fiecărui om ține de un animal anume. Poți căuta zodiacul chinezesc și vei înțelege… pentru mulți oameni cuvintele scrise acolo seamănă cu sanscrita.
      Eu sunt „capră”… mă sui în copac cu ușurință pentru că îmi este „foame”. De sus mă apuc să „behăi” că vreau jos!
      Totul are un preț, iar prețul plătit de mine e traiul sublimită, nici măcar de azi pe mâine. De altfel, am o altă ordine a priorităților decât marea majoritate a oamenilor. La mine sunt vitale: un loc unde să stau, net și energie electrică. Apoi vine apa, mâncarea și hainele. Sună aiurea dar așa este…
      Ce îmi doresc e o bucată de pământ cultivabilă, o căsuță cu strictul necesar (are un rost și tehnologia asta pe lume!) și o sursă de venit. În rest, mulțumesc lui Dumnezeu, am sănătate, un partener așa cum mi-am dorit și multe, multe altele… 🙂
      PS. Cunoștințele esoterice sunt foarte utile… dar îți este interzis să le folosești pentru interesul tău personal. E o atitudine de tip egotic (Edge Got Aut=EGO). Am făcut-o și pe asta din curiozitate… 😦

  2. Cât de multe se pot spune! Îmi amintesc de anul când a venit soră-mea printre noi… 1968… Sunt amintiri frumoase! Inclusiv când o spălam şi spălam scutecele de… kk… Îmi plăcea teribil să o scot cu „landoul”. Nenorocirea mare era cu coborâtul de la etajul 3… Dar, m-am descurcat! 😉 Cred că a fi baby sitter, e mai curând un talent decât o meserie. De altfel, cred că toate ar trebui să treacă de la meserii la talente. Dacă vrem calitate, prosperitate, abundenţă!
    Mda… abia acum îmi dau seama că m-ai pus în faţa unei teme serioase de meditaţie: De ce baby sitter trebuie să fie femeie? Doar pentru că femeile nasc copii? E acesta un criteriu?
    Mie mi-a plăcut să am grijă de soră-mea! Şi aveam abia 9 ani la vremea aceea! Mai mult, mai târziu, când am intrat în conflict cu mama, am luat-o la mine. Ea avea 9 ani şi eu 18… În fine… Ţie ţi-am povestit, ar trebui povestit pe larg… Poate altă dată, pe blog la mine…
    Ideea este că este şi acum una din experienţele de viaţă extraordinare prin care am trecut, deşi am avut dificultăţi groaznice de surmontat… Eram totuşi doi elevi, care trăiau singuri dintr-o pensie alimentară… A mea…

    • Toate au un rost! Pe vremuri se păstra tradiția logodnei. În unele țări se mai folosește…
      Ce înseamnă logodna? Tinerii care se plăceau se duceau la părinți și la preot și-și cereau voie să conviețuiască ca soț și soție timp de maxim trei ani, să se cunoască mai bine. Ei, tinerii! Copii? Apăreau abia după! Multe lucruri le poate face omul de unul singur, exceptând copii. De educația lor e bine să se ocupe AMÂNDOI!
      Și fiindcă povesteam de Nicola… el privea pe fiecare bărbat cu frică. La fel și mama lui. Ar fi fost o greșeală din partea mea să zic ceva legat de asta. Atunci când va veni timpul va vorbi Nicola…

  3. rus8anca said:

    copii absorb ca un burete, deci ce exemple le dăm aia au,fac…

  4. Bună dimineața!

    Ai mare dreptate când afirmi că se citește pe chipul unui copil atunci când se simte iubit .
    E blând. Nu intră în conflicte. Ți-e drag să-l ai alături.

    îmi place cum abordezi subiectele. Cu sinceritate.

    • Sunt „un copil mare”… de altfel m-am crescut mai mult singură. Și-mi place de mine.
      Conflicte?!? A asistat câteva minute la un meci de fotbal după care m-a tras de mână spre leagăne. Noroc că mami lui are o minte deschisă. L-a alăptat la piept aproape 2 ani și ăl lasă să-și aleagă singur „jucăriile”. Ultima oară ne-a găsit pe amândoi într-un copac… 🙂

    • Copii sunt nişte oglinzi excepţionale! Ei reflectă realitatea fără să o filtreze, cum fac cei maturi. Ca să revin la asta, mi-au trebuit peste 10 ani de muncă. Şi am dubii că am reuşit până la capăt. Poate la următorul post cu apă?
      Pot spune însă că am văzut cu ochiul liber cum creşte un copil, atunci când îi trmiţi dragoste! E un alt fel de creştere. Poate în seria de cărţi „Autodezvoltare, ocultism, extrasenzorial”, o să scriu mai multe despre asta. Deşi imaginea interioară e „simplă”, transpunerea în cuvinte e anevoioasă…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: