Primul meu jurnal online pe un CMS

„For I, beeing poor, I have only my dreams. I spread them at your feet, so dread carefully, ‘cause you’re dreading on my dreams!”

(T.S.Elliot)

Iunie, 2008. Tare e cald… ca de obicei era în picioare dinainte de a suna telefonul. Și, tot ca de obicei, urmează și ritualul: baie, cafetiera, calculatorul, țigările, hainele. Citit atât cât permite timpul apoi o linie cu dermatograful, un pic de culoare în obraji și pe buze… și drumul. La ora aia tot satul doarme, indiferent dacă e iarnă sau vară. Mai aprinde o țigară pe drum și salută în gând câinii… foarte rar s-au mișcat de la locul lor la trecerea ei. Același drum de câțiva ani: casă, muncă, casă, alte case, casă, curtea cu flori, animăluțe, bucătărie, calculator, pat. Atât. Un somn fără vise. Hmmm… mai are timp să și viseze? La ce ar folosi? Viața asta e atât de… Retragerea în muncă s-a dovedit a fi singura posibilitate de a uita de visele ei. Dar a avut vreodată? De mică se uita la sora ei cea frumoasă și se crucea de talentul cu care obținea tot ce își dorea. Se văita un pic și gata! A trecut și asta, la fel ca multe altele. Pentru că se săturase să-și aștepte rândul, așa cum i s-a spus de-atâtea ori, a trecut la „acțiune”. Și-a văzut de viața ei!

Oglinda mare cât peretele din baie a surprins-o un pic. Se uita la ea cu ochi critici. În iarnă se tunsese. Anul trecut începuse să-și aducă aminte și de ea. Își tăiase părul până la umeri, un pic de permanent și câteva șuvițe decolorate. Descoperise câteva fuste și rochii prin șifonier… uitase complet de ele! Începuse să le poarte în momentele rare când ieșea din casă… prefera să stea mai mult pe net. Apoi mai erau și florile din curte. Erau o companie mult mai plăcută decât oamenii… ele tac! La fel și pisicile pe care le hrănea.

Observase că de fiecare dată când ieșea în oraș, avea niște simptome ciudate. Alții beau și ea avea dureri de cap. Îi era destul de greu să-și explice și de ce… Avea destule pe cap și fără asta! Uneori îi venea să urle când auzea telefonul sau soneria de la ușa din față. Oamenii caută pe cineva cu care să discute! Despre orice! Pentru că ea tăcea. I se părea că dacă ar fi deschis gura și sufletul ar fi comis o crimă. Ea era perfectă! Soția perfectă, prietenul perfect, gospodina și angajatul perfect. Întotdeauna găsea soluțiile cele mai bune pentru alții, pentru ea era imposibil. Întotdeauna reușea să împace pe cei care se certau, ea tăcea ca să aibă liniște în propria ei casă. Totul funcționa pe baza unei agende verificate seara sau dimineața la cafea, inclusiv agenda ei de casă cu cheltuieli și venituri. Se învățase singură și asta, la un moment dat uitase de niște clienți. Deci… se uita în oglindă și a început să zâmbească. Și-a prins cu mâinile marginea bluziței și a început să danseze. La ora aia magazinul era gol așa că a început să și fredoneze. Apoi și-a adus aminte de cele scrise pe telefonul mobil cu câtva timp în urmă. A căutat febrilă și a început să recitească cele scrise…

Merg pe stradă și mă uit la chipurile oamenilor. Parcă ar fi un coșmar! Sunt două filme suprapuse… din când în când, peste imaginea cu care mă obișnuisem vedeam „altceva”. Trupuri goale. Schelete pline de un fum în diferite nuanțe de gri. Oamenii vorbesc între ei fără să se vadă sau să se audă! Conversează… cu cine? Dorm sau sunt treji? EU DORM SAU SUNT TREAZĂ? Dau peste mine fără să mă vadă… ce naiba? Am ajuns să fiu transparentă? A doua zi constatam că… chiar devenisem. Mă întrebau unde am fost, inclusiv femeia de la care îmi luam țigările zilnic. Degeaba încercasem să-i spun că am fost și ieri și alaltăieri, susținea altceva. Așa deci… devenisem transparentă. Fugeam acasă și aruncam totul de pe mine. Mă uitam în oglindă și mă întrebam dacă o luasem razna! De unde-mi vin toate astea? Sunt străine de gândurile mele!”

Mesajul îl trimisese cuiva necunoscut. Dacă e din afara ei… acolo să se ducă! Degeaba! Odată se oprise la cuptorul de pâine și patronul o surprinsese cu o întrebare: Care e secretul tău? Făcuse ochii mari… îl cunoștea pe omul ăsta de câțiva anișori buni. Îi cunoștea și familia. Deci? L-a rugat să fie mai explicit. Era mare cât un urs și bun ca… pâinea caldă. Atunci el a continuat: „Te văd în fiecare zi de ani de zile. Muncești ca, scuze, un animal. Alergi toată ziua și, cu cât trece timpul, tu înflorești. Parcă ai răsturna toate principiile cunoscute de mine. Eu și nevastă-mea îmbătrânim, pe când tu ÎNTINEREȘTI! Deci… care e secretul tău?” Am zâmbit! Dacă ar fi știut… i-ar fi zis.

La chioșcul de unde-și lua țigări zilnic, s-a petrecut ceva tare ciudat. Conversa cât aștepta restul când a simțit ceva în spate, mai exact între umeri. Ceva ca o arsură… a crezut că e durere. Era altceva! Șocul a făcut-o să se clatine. Ce naiba-i asta? A zâmbit vânzătoarei și s-a grăbit către casă. A aruncat hainele de pe ea și s-a uitat în oglindă… nimic. Nici un semn. Doar o mică jenă pe interior în locul respectiv. La naiba… trebuia să fie peste puțin timp în altă parte. Jobul e job! Arsura aia a fost primul semn mai puternic pentru ceea ce avea să urmeze. Pentru că a fost doar începutul!

Iulie 2008. Descoperise marea! O redescoperise! Vorbea cu ea așa cum făcea de ani de zile cu plantele, păsările și animalele. O mângâia și-i cerea voie să o primească în brațele ei… îi era atât de dragă! Descoperise muntele și se îndrăgostise și de el. Jos, la poale, acolo unde stătea, era tare cald. Acolo sus, însă, era zăpadă. Urca încet cu picioarele printre copaci și mângâia cu ochii, cu sufletul, totul. Se trântea în zăpadă și trăgea adânc aer în piept. Cel care rămăsese la mașină jos se uita la ea cu ochii mari. O și întrebase de câteva ori: „ce naiba vezi tu acolo?”. A tăcut și i-a făcut semn să vină cu ea. A refuzat-o: „copilării!”. Cum? Doar ea vedea? Doar ea simțea? Se pare că da… Apoi a mai observase ceva ciudat. Bărbații începeau să vină pe lângă ea. Ce naiba? Le trântea câteva replici echivalente cu un duș rece. Doar la cei care deveneau prea insistenți! Pe ea o interesa altceva. Căuta răspunsuri pe net. Întrebările ei erau demne de cineva specializat în psihiatrie: de ce „vede” de la înălțime? Picioarele le văd tot pe pământ și totuși avea senzația că merge pe sus! Apoi: de unde îi vine mirosul de tămâie și de smirnă? Aflase că așa se cheamă de la biserică. Mergea rar de tot pe acolo, cam odată la 5 ani. Ce înseamnă „scheletele” pe care le vede pe stradă? De ce carnea începea să-i facă greață? De ce orice aliment dus la gură mirosea graoznic, a chimicale?

De ce, de ce… a ajuns la concluzia că ar fi bine să-și ia o vacanță mai lungă. Să se gândească la ce face mai departe. Obosise!

August 2008. Cele două săptămâni de vacanță au fost insuficente pentru a lua o hotărâre. Au folosit la altceva însă! Mergea pe o cale greșită. A fost învățată cu bani de mică. Părinții și-au înlocuit prezența lor cu hârtiile alea colorate. Așa s-a învățat că dacă ai bani ai de toate! Pe naiba… ei i-au dat dureri și de trup și de cap. A crezut că cel de lângă ea o iubește. Ce iluzie… iubea doar banii, exact ca și ea. Începuse să i să facă greață de tot și de toate. Apoi mai erau și „semnele”. Florile ei atât de dragi începuseră să se usuce. Pisicile dispăreau una câte una. Apoi veniseră și „prădătorii”. O mașină o găsise făcută praf la mii de km distanță de casă, aurul adunat „pentru zile negre” dispăruse și ăla, se stricase instalația de apă din casă… plus semnele invizibile. Era prea mult!

Legase un fel de prietenie cu cineva de pe net și i-a cerut părerea. Omul ăla fusese preot și fusese excomunicat. Fluierase în biserică! Adică a deschis gura și a spus ceva mai mult decât ar fi avut voie. La început a fost preventivă și i-a spus doar de semnele fizice, despre furturi. I se părea anormal ca cineva să vină și să-și bată joc de munca ei… Omul ăla a fost sincer și i-a spus părerile lui prietenești și laice. A învățat-o să privească tot ceea ce se întâmplă sunt imagini dintr-o oglindă. Că tot ceea ce se petrece este ca un fel de ecou din partea lui Dumnezeu a unor hotărâri trecute și e bine să treacă „peste”. Dumnezeu?!? A mers cu sinceritatea până la capăt. I-a spus și de semnele invizibile. I se părea prea mult pentru ea! I-a spus că o parte din ea începe să moară și că altcineva îi ia locul. L-a întrebat dacă este posibil ca un suflet să se nască de mai multe ori. A tăcut! I-a spus că așa ceva i se pare imposibil pentru el să înțeleagă și să dea răspunsuri. A făcut teologia pentru că a fost atras și atât. A pomenit ceva despre Noul și Vechiul Testament. Și de Biblie! Iar de semnele alea ar fi bine să tac… dar de ce?

Atât a primit! Câteva răspunsuri și s-au ridicat alte întrebări… Îi venea să fugă. Oriunde! Prea mult zgomot pentru nimic… Atunci au început să dea peste ea amintirile… Cine e Dumnezeu? Cine e ea? Cine sunt cei din jur? E clar! Se apropia de o vârstă critică și chiar dăduse peste câteva articole pe net despre asta. Ok! O parte din semne le recunoscuse… dar restul?

Anunțuri

Comments on: "It was only a dream" (13)

  1. …restul?Parca nu-i venea sa le recunoasca,sa le traduca,sa si le traduca.Dupa ce s-a straduit atit sa fie ca ceilalti,acum sa constate ca nu-i adevarat,ca nimic nu-i adevarat asa cum pare,dar ca este adevarat asa cum stie,asa cum stia mereu.
    Sa mai salute florile,sa vorbeasca cu pisicile si muntele si marea si toate vor reveni.Dar,de fapt,toate sint.
    Sa le vorbeasca si pietrelor,si pietrele ii vor vorbi.
    Dar oare mai vrea?

    • Scrie, omule, scrie… Pune în cuvinte tot ceea ce simți și dăruiește scrisoarea soției tale. Pune alături de ea și niște flori cu rădăcini. Dacă mai vrea… atunci vei afla răspunsul.

  2. Foarte frumos,vazut citit placut . Ps vreau si eu indrumari despre constructia blogului,cu multumiri Pisicaru.

    • Netul, în general, este asemănător cu un fel de magazin virtual. Deci, întrebarea mea e următoarea: poți să fii ceva mai exact? Ce anume vrei să știi? Dacă acel lucru se află deja pe net, în regim free, se rezolvă. Dacă e ceva ce cere muncă de specialist… și asta se poate, contra preț.
      Mulțumesc pentru aprecieri!
      PS. Dacă se poate… aș prefera mailul pentru anumite genuri de comunicări.
      Cu mulțumiri anticipate, Monica S.

  3. Neculai Spiroiu said:

    http://youtu.be /G_gmtO6JnRs

  4. marian said:

    Fara sa vreau …am gasit blogul dumitale. La propunerea pe care mi-ai facut-o , aceea referitoere la a ma invata cum sa-mi fac un blog…din nefericire raspunsul meu este : NU. Si nu ca nu ma duce mintea…insa un blog necesita …timp iar eu { din pacate } nu mai am acest timp si nu-i vorba numai de varsta.Serviciul nu-mi permite.Incep la 7 si termin la18, iar cand ajung acasa pe la 19…mai am si alte treburi: o frumusete de 4 anisori si alte doua de 5 si respectiv 7 , plus ca-mi place sa citesc, sa ascult muzica de calitate, sa vizionez filme de calitate . Intru si deranjez oamenii pe blog-uri cu diferite intrebari , cu diferite comentarii zic eu de bun simt, fara sa ma gandesc ca acestea vor supara.Atunci cand observ ca nu sunt , sau nu mai sunt binevenit pe blog-ul respectiv …ma retrag politicos fara sa jignesc pe nimeni. Atata pot…atata fac.Repet departe de mine gandul sau dorinta de a supara pe cineva iar daca totusi se intampla in ciuda faptului ca de obicei am grija sa …atunci im cer scuze cit mai umil si cat mai politicos. Asta face parte din educatia mea de bun crestin, educatie ce dureaza de vreo …60 de ani si este deschisa la nou si la critica de orice fel.Cu scuzele de rigoare pentru deranjul si supararea provocate de unele dintre afirmatiile mele va promit ca nu va voi mai inoportuna in nici un fel…fara aprobarea dumneavoastra . Va doresc o seara cat mai linistita in continuare.

    • Buna dimineața, domnule Marian. Am vrut să te aduc aici, deci, dacă e vreo greșeală, eu am făcut-o. Alegerea îți aparține, deși după cum se pare, îți place mult și să citești și să stai de vorbă. Fiecare om are dreptul din naștere la propria lui opinie, atât timp cât are și argumente. Mai direct, să facă „ce zice popa!”. Eu și omul de lângă mine suntem printre puținii care mai fac câte ceva spre direcția asta.
      Știu și eu ce înseamnă să lucrezi multe ore din zi. Și aici e vorba tot de alegeri personale. Eu m-am oprit pentru că obosisem și… trecea viața pe lângă mine. Devenisem un soi de robot. Iar când robotul a vrut să mai facă și altceva a început să primească șuturi din toate direcțiile. Asta e! Ai 3 nepoțele… șă dea Dumnezeu să vă bucurați cât mai mult unii de alții! Viața e tare frumoasă atât timp cât ți-o faci tu, singur, așa cum crezi tu de cuviință. Mie îmi plac oamenii care pun întrebări. Le spun ceea ce știu eu despre subiect și, dacă mai am și timp la dispoziție, le dau și adrese de unde pot lua și alte informații. Netul este pentru mine… o bibliotecă uriașă la preț redus! Pe vremuri făceam blatul la autobuz pentru a-mi lua cărți. Am fost singura din familie care am adorat cărțile, muzica, pictura. Care e calitatea lor? Depinde de gusturile fiecăruia, de ceea ce îl atrage! Poate un om îi place doar muzica clasică a lui Beethoven sau Vivaldi, altul îl adoră pe Bach… E loc arhisuficient pe lumea asta pentru orice. De ce să eliminăm unele lucruri considerând că sunt „urâte”? Ele există și vor exista dintotdeauna ATÂTA TIMP CÂT VOR AVEA ȘI ADEPȚI. Fără… dispar de la sine. Chiar! Ce filme urmărești?
      Am auzit odată o vorbă cu care sunt mai puțin de acord: atunci când s-a inventat cuvântul „scuze” a dispărut prietenia. De ce sunt mai puțin de acord? Pentru că aia a fost un parteneriat dar prietenie?!? Cel mai distructiv mod de educație pe care l-am întâlnit vreodată e critica. Dacă tot se crede cineva atotștiitor atunci de ce critică în loc să arate ce și de ce ar trebui să facă cineva? Isus a dat un exemplu foarte bun pentru omenire prin modul lui de comportament și gândire. Eu cred că dacă vrei să educi un om te apuci te mic, îi dai muzică, cărți, și tot ce ține de „spiritualitate”. Dacă omul respectiv alege SINGUR să facă prostii… atunci ai risipit mărgăritare la porci. Au loc destul pe lumea asta. Sau în alte lumi, eventual.
      Acolo, pe blogul de unde te-am tras, e cu totul altceva decât ți-ai putut închipui. Eu am multe cunoștințe de religii diferite, așa am ajuns să citesc „Coranul”. Prin primăvara lui 2009 l-am văzut și pe tarabele cu cărți. Preotul cu care ai stat de vorba a avut dreptate doar pe jumătate. După STUDIU urmează PRACTICA. Ori ei cam fug de așa ceva… preferă să pună enoriașii să facă. Un om care ține post se comportă altfel… știu pentru că modul nostru de viață e un pic mai diferit decât la marea majoritate. Dacă vrei să-l vezi pe Dumnezeu, du-te la oglindă. Pui mâna la piept și spui: EU SUNT. Te uiți prin jur și spui: EU SUNT TOT CEEA CE VĂD, AUD, MIROS, etc. Dumnezeu este peste tot, chiar și în muzica care te zghârie la urechi. Aceea a fost creată de altcineva căruia îi place! Ce și cine te poate face să stai acolo? Pleci și gata…
      Un creștin este acel care gândește, spune ceea ce gândește, face ceea ce gândit… și toate astea cu dragoste. De ce să faci cuiva sau ceva rău? ELE SUNT așa cum am spus mai înainte și vor fi atâta timp cât le vei acorda ȘI dumneata atenție.
      „A face un blog” durează puțin timp. Ți se pare că e greu pentru că vă lipsesc cunoștințele… atât.
      Mă opresc deocamdată aici.
      O zi cât mai frumoasă!

  5. da, ai putea să faci scurte povestiri… citesc acum jurnalul de scriitoare al virginiei woolf şi-mi dau seama că doar înfumuraţii se cred cineva. restul oamenilor, deşi au capacităţi, nu se laudă, nu se împăunează…
    pune-te pe scris despre sentimente. le-ar fi de folos adolescenţilor să înveţe să decanteze… 🙂

    • Scrisul… Am fost vecină în perioada adolescenței cu unul din membrii Uniunii Scriitorilor. Părinții mei stăteau cu un etaj mai sus, așa mi-am dat seama cât sunt de obișnuiți. De altfel, existența materială o asigura lui și familiei făcând cu totul altceva. Era profesor de sport… sau mai este încă. Îl cheamă Ovidiu Bibire în realitate iar ca nume de scriitor Genaru.
      De când mă știu am avut (și am) un somn sănătos. Și, totuși, sunt unele sunete care trec dincolo de bariera autoimpusă. Pe atunci, unul dintre sunete a fost zgomotul mașinii de scris. Îmi plăcea tare mult „muzica” ei! Acum, după 30 de ani, aud tastele și zâmbesc la fel ca în copilărie…
      Lauda?!? Mai degrabă te întrebi: „ok! și ce-i cu asta? trebuie să trăiesc ȘI cu asta…” Depinde de modul în care privește fiecare…
      La vârsta adolescenței deja „cupa” sentimentelor e aproape plină, iar ca să o poți umple și cu altceva e mult de muncă. De multe ori inutilă (dar e posibilă), pentru că deja metodele arhicunoscute de educație folosite (tras sau împins) și-au pus deja amprenta. Care e rezultanta unei astfel de educații? Deja se vede… imitație și adaptare. Și uite-așa se petrece fenomenul de „învârtire în cerc”…
      Educația corpului emoțional, fizic, mental (și altele) se face încă din perioada prenatală. Dincolo de hrana fizică, orice făt se mai hrănește (crește) și cu altceva: gânduri, sentimente, emoții. Copilul va fi ATRAS mulți ani spre ceea ce l-a „hrănit” de multe ori fără a fi conștient DE CE o face. Iar să le spui părinților așa ceva e (de cele mai multe ori) dureros pentru ei… și așa au destule probleme.
      Mă opresc deocamdată aici…

  6. Ce poveste frumoasă! Ar trebui să scrii un roman!
    Îmi amintesc de începuturile mele… Fata din povestea ta, cel puţin a avut avantajul vârstei. De la o vârstă încolo, măcar poţi să decizi în nume propriu! Ce experimentezi, cum, ce spui, cui, cât sub ce formă, acum e şi netul…
    La mine totul a început în anno domini 1967… Cui să spui? Las la o parte că eram şi eu un pici! Dar oricum, parcursul meu a fost ca al personajului tău. În loc de net, a fost biblioteca părinţilor. La 10 ani, citisem deja Mircea Eliade – La ţigănci, la 11 citisem Irving Stone – Agonie şi extaz, apoi Henryk Szenkiewicz – Cavalerii teutoni şi încă multe altele. Speram să găsesc acolo răspunsurile. Pe unele, le-am găsit… Pe altele însă… le caut. Încă.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: