Primul meu jurnal online pe un CMS

De duminică

Thank you! Trezitul de dimineață, oricare este ea, de câtva timp cel puțin, se face după un ritual. Zâmbesc și-mi caut papucii roz (de ce am fost supărată atâția ani pe culoarea asta?) apoi rostesc acel cuvânt scris la început. O zi începe cu un ritual și este, așa cum vrei tu să fie! E inutil să mai scriu despre modul în care mi-am petrecut celelalte dimineți din viață. Totuși! Ca să înțeleg de ce azi sunt așa caut răspunsuri în trecut. Treaba asta o poate face oricine, fiecare om își cunoaște trecutul, modul de gândire de atunci, deciziile pe care le-a luat, e unul dintre modul cel mai simplu și mai ușor de a înțelege orice problemă pe care o are, dacă o are.

Acum câteva zile am revăzut un film care îmi aduce aminte de vremea adolescenței. E vorba despre „Declarație de dragoste”. Se poate găsi pe youtube și merită să fie văzut sau revăzut. Unul dintre episoadele care mi-au atras atenția a fost discuția dintre „ea”, o oarecare, și profesoara de matematică „Isoscel”. Bine aleasă porecla! La o minte în trei colțuri încerci în van să cauți „suflet”. Lumea colțurilor se limitează doar la tot ce ține de „eu am” și mai puțin sau chiar de loc „eu sunt”. Culmea e că îi înțeleg și pe unii și pe alții! Pentru că absolvirea unei școli în care alfabetul predat începea cu „eu” s-a făcut timp de mulți ani, foarte mulți. Am încercat de foarte multe ori să vorbesc cu cei din jurul meu pe această temă și am avut surpriza să constat că atunci când gândești devii un pericol. Ba mai mult, atunci când mai ai curajul să și vorbești ești eliminat sau evitat. Devii prea profund! Stau și mă întreb de ce părinții se supără pe copii, de ce patronii sunt supărați pe angajați sau invers, de ce familii se destramă! Comunicarea a dispărut sau, mai grav, s-a fixat pe o undă de vibrație care aude doar anumite lucruri, cele care le convin. Exemple putem întâlni în fiecare zi, la bătrânii care aud doar anumite lucruri.

Fiecare poveste, basm, legendă, are o sămânță de adevăr în ea. Povestea despre Turnul Babel este adevărată. Lumea lui EU este surdă la lumea lui NOI. Primul univers se construiește pe baza excuderii, al doilea al includerii. Pentru primii, universul lor este limitat doar la membrii familiei lor și/sau a cunoștințelor „de valoare”, a ariviștilor și oportuniștilor. Pentru NOI, lumea este infinită. Am înțeles că orice lucru pe care îl folosim ne este dat cu împrumut și îl folosim cât avem nevoie de el. Pentru NOI, orice suflet este tratat ca atare, fie că e biped, patruped, că e galben sau negru la piele, că a fost botezat au ba, că are rădăcini sau aripi. E o lume bazată pe înțelegere, bun simț și echilibru. E lumea în care au loc toate culorile curcubeului! Pentru a înțelege o astfel de lume comunicați cu copii din jur. Încercați să priviți lumea prin ochii lor. Știți cât e de dificil să înțelegeți lumea lor, mai ales când sunt sub trei ani? Comunicarea verbală este inexistentă, se face doar pe bază de sentimente, mai mult telepatic, aproape că fără a avea o deschidere sufletească este imposibil. Da, mi-ar place tare mult să fiu medic pediatru. Întotdeauna am considerat că orice înveți se face pe baza atragerii spre acel lucru, o diplomă o faci tu și mai puțin te face ea pe tine…

Acum doi ani am apelat la serviciile unei agenții de plasare. După înscriere am fost trimisă la câteva familii și, spre regretul fetelor de la agenție, m-am întors fără nici un contract. Pentru mine a fost o reușită morală. Dezastrul financiar mi l-am asumat încă de la început și totuși, am încercat și această posibilitate. Am privit pe cei cu care am vorbit ca pe niște oameni care au nevoie de ajutor, un altfel de ajutor decât cel cu care au fost obișnuiți. Am să dau câteva exemple.

Una dintre familii avea trei copii. Amândoi lucrau în domenii diferite. La primii doi ajutorul a fost dat de către părinți. Oboseala a intervenit la al treilea și atunci au apelat la serviciile unei agenții. Când am fost la biroul mamei am stat și am ascultat aproape jumătate de oră. Am rugat-o să se gândească la ce fel de ajutor are nevoie. O pot ajuta ori cu nevoile casei, ori ale copiilor. Când sunt trei copii sunt haine multe, ordinea e un vis dacă le lipsește disciplina, mâncare, cumpărături și, cel mai important lucru este comunicarea cu copii, nevoile lor. Femeia a dat telefon la agenție plină de nervi și a făcut scandal că ea are nevoie de cu totul altceva decât o persoană „tupeistă” ca mine.

Altă familie! Despre ea a mai povestit Șerban într-o carte. Amândoi părinții și-au luat o femeie în casă atunci când a apărut copilul. Femeia a stat 8 ani la ei, a avut grijă de tot și de toate, inclusiv a crescut fetița ca pe copilul ei. Toate au fost bune și frumoase până când femeia și-a dat seama că, punând prea mult suflet, a omis de ea, de viața ei. A tăcut și a încercat să treacă peste gândurile astea… atunci s-a îmbolnăvit de cancer. Abia atunci a deschis gura și a început să vorbească despre ea și nevoile ei cu cei care au angajat-o. Au înțeles și atunci au apelat la agenție. Când am fost la ei mi-am dat seama că oamenii ăia o iubeau cu adevărat. Le-am spus că orice boală se poate vindeca cu multă dragoste și, dacă vor, îi ajut doar câteva ore pe zi, la muncile strict fizice. Femeia să rămână pentru treburi mai ușoare. El a înțeles, ea s-a înfuriat. Pe mine! Poate avea și dreptate… am avut „tupeul” să o întreb cam ce preferă că mănânce copilul ei și să mângâi câinele lor.

Am avut însă parte și de o altă familie cu o mamă „deschisă” la minte. La fel, mama ei s-a ocupat câțiva ani de cei doi copii și de casă. Atunci când am vorbit cu ea am întrebat-o de niște amănunte legate de copii și casă, de programul ei și al soțului. A zâmbit larg când a văzut că scot din geantă și încep să notez. Apoi am făcut ca un fel de program în care am inclus orele lor de servici și cele ale copiilor. I-am arătat și mi-a mulțumit. Înainte de a pleca i-am mai spus ceva! Banii economisiți prin plătirea unui ajutor să-i pună deoparte pentru educația copiilor. M-a întrebat de ce. Am zâmbit și i-am spus că uneori, la tinerețe, mai și greșim și, totuși, viața ne oferă pe tavă lecțiile de care avem nevoie. Chiar dacă diplomele sunt virtuale, ele există.

Am mai cunoscut pe cineva. O femeie cu un copil de un anișor în brațe. Își iubea mult soțul și, pentru că el lucrează foarte multe ore, atunci când vine de la servici e obosit. Vrea liniște și curățenie în casă, pentru că așa a fost învățat. Mie, personal, mi se pare stupid să aduc un copil pe lume pentru a salva o căsnicie… în fine, fiecare are parte de lecțiile lui. Am ascultat ce anume are nevoie, ne-am plimbat. Copilul a vrut să intre într-o biserică și mama l-a tras cu furie de la ușă. A fost unul dintre primele gesturi care a sunat ca un fel de clopoțel de alarmă. Toate bune și frumoase până când am vrut să-l iau pe ăl mic în brațe, mama se dusese până la mașină să aducă geanta și piciul se apropiase prea tare de o fântână arteziană cu margini joase. Dintr-o femeie distinsă, intelectuală, s-a transformat ceva greu de definit într-un singur cuvânt. S-a albit la față, mi-a smuls efectiv copilul din brațe și a rostit: „copilul este al meu!”. Punct! Dacă e al ei… e al ei. Să fie amândoi sănătoși și să se bucure unul de altul. I-am mulțumit pentru timpul acordat și mi-am văzut de drum vorbind cu Dumnezeul din mine… A sunat la agenție și le-a spus celor de acolo cam ce ar mai vrea, pe lângă primele cerințe, și să trimită pe altcineva. Una dintre femeile de acolo, bunică, i-a dat un răspuns plin de bun simț. Ce caută ea este perfecțiunea, la cerințele și pretențiile avute am fost și sunt singura candidată. La întrebarea „și eu ce să fac?” i-a răspuns simplu „căutați-vă singură perfecțiunea”. La astfel de oameni refuz să merg, indiferent cât m-ar plăti. Am răbdat de atâtea ori încât a devenit o obișnuiță.

O altă discuție interesantă am mai avut-o cu un bărbat stabilit în altă țară și căuta un ajutor pentru mama lui. La fel, am întrebat ce anume are nevoie el și ce anume are nevoie mama lui. Discuția s-a purtat cam o oră până când una dintre fetele de la agenție a intrat în cameră și ne-a atenționat că mai așteaptă și o altă candidată la post. Credeți că am fost angajată? Da de unde…. motivul invocat a fost că „știu prea multe”. Recomandarea primită de la agenție a fost „să fac pe prostul și să tac”. Le-am spus că am făcut și asta, dar există o problemă: proștii se recunosc între ei și a juca un astfel de rol ține foarte puțin timp. De altfel, știau și ele de importanța trimiterii de oameni nepotriviți la locurile nepotrivite, după numărul de contracte anulate în maxim trei luni de la încheiere. Am mai adăugat că eu, pe banii mei și pe timpul meu, am avut beneficii zero. Ele, datorită informațiilor obținute, au mai prins câte un contract, eu banii cheltuiți pe bilete de autobuz și telefoane. Am zis ce-am avut de zis, am plecat și de atunci îmi caut de muncă singură. Între oameni, pentru că sunt un om, cu oameni pentru că altfel m-aș fi dus undeva în pădure.

Ne naștem, ne renaștem, pentru că am rămas restanți la unele probleme. În viețile actuale reluăm și reparăm (dacă vrem) acolo unde am greșit sau, din contra, am făcut fapte bune. Ni s-a dat această șansă să ne bucurăm de faptele noastre, de deciziile noastre. Lumea lui NOI se află dincolo de granița deciziilor luate în extrem, cele bazate doar pe interesul propriu sau a sacrificiului de sine. E lumea „tupeiștilor”, a copilului din povestea „Hainele împăratului”. Pot arăta și fața de copil și fața de om matur. Pentru a mă cunoaște așa cum sunt (pentru că așa am fost mereu) am renunțat la unele lucruri de bună voie și nesilită de nimeni.

Pentru că eu, cea care scriu, m-am născut cu o fire mai sensibilă și emotivă, pentru a-mi dezvolta corpul emoțional, m-am născut într-o familie în care universul s-a făcut pe baza excluderii. De multe ori, atunci când pui doar sentimente și își lipsește capacitatea de a face diferențe, poți fi înșelat sau ești îndrumat pe o cale mai puțin potrivită aptitudinilor. Și una și alta ucid bunătatea, gingășia, dragostea. Toate evenimentele din viață, persoanele cunoscute, și-au avut rostul lor. TOT!

Am învățat că o dezvoltare, o educație (indiferent de care) e un lux atunci când îți lipsește baza materială. Am învățat că azi, acum, a fi părinte înseamnă în primul rând a fi tu propriul tău elev, să iei fila albă care ți-a fost dăruită la naștere, și să scrii mereu pe ea, toată viața. Am învățat că cele dăriute la naștere: dragostea, talentul și timpul, se consumă dacă le neglijezi. Atunci o iei din nou de la grădiniță, într-o altă viață. Am învățat importanța alegerii în viață, în funcție de talentul cu care s-a născut fiecare. Am învățat că oamenii sunt fericiți doar dacă fac ceea ce le place, în funcție de modul de educație primit. A învățat că copii apar mai ales când rămâi restant la unele lecții. Șansa ta e să înveți de la propriul tău copil…

Am avut de două ori ocazia de a face ceva mai mult, atât pentru mine cât și pentru cei din jur. Le-am ratat? Da de unde… am învățat! După falimentul primei firme mi-am dat seama că am lipsuri la educația financiară. Am omis de educația emoțională. Atunci făceam parte din alt univers, al familiei pe care încercam să o fac. De altfel, am plecat din țară la rugămintea fostului soț. El a fost primul meu profesor, fără el mi-ar fi fost imposibil să învăț ce înseamnă diferența dintre un consumator și un creator. Doar un om prea egoist vede în orice relație dintre el și o altă persoană doar lucrurile rele. Întotdeauna, dacă vrei, vei găsi și lucruri frumoase, amintiri plăcute. Pentru a cunoaște cum se face iertarea e bine să notezi asta undeva. La fel se petrece și într-o relație dintre părinți și copii sau într-o relație încheiată pe bază de contract la o instituție de stat. A doua șansă a fost după 7 ani de străinătate. Unul dintre membrii familiei din care provin m-a vizitat o singură zi. A văzut cum sunt privită și cum mi se vorbește. M-a întrebat de ce evit să-mi fac un fel de agenție. Am oftat și i-am răspuns cam așa: cu cine? afacerile se fac cu oameni și pentru oameni! Poate a înțeles ce am vrut să zic. A doua oară am plecat pentru că am vrut să-mi văd părinții și am fost refuzată. Toate trec! Eu fac parte de mult din altă lume decât a lor.

Am prezentat o altă lume, lumea a patra, așa cum o înțeleg și am cunoscut-o. Mi-au trebuit mai mult de doi ani pentru asta. În articolul următor am să scriu câteva dintre evenimentele din viață la care am participat și care m-au ajutat să înțeleg ceea ce sunt acum. Fără ele, aș fi fost la fel ca oamenii care i-am văzut pe stradă, niște morți vii. Mi-am cunoscut acea parte din mine pe care mulți o numesc „diavol” sau „ego”, am discutat cu el, ne-am împăcat chiar foarte bine. S-a supărat un pic atunci când mi-am cerut iertare de la el și i-am declarat că-mi este drag, pentru că și el face parte din mine. L-am luat în brațe și a început să plângă! O noapte întreagă am tremurat de frig cu două pături peste mine, deși afară erau peste 35 de grade…

Am preferat să scriu pentru că mai am multe de învățat. În fața unei camere de filmat uneori, mai am probleme. E cu totul altceva decât trac, cu oamenii sunt altfel. Prima oară când a vrut să mă filmeze Șerban am refuzat. Urmarea a fost că pe cameră înregistrarea a arătat cu totul altceva, un fel de pată de culoare. Atunci când scriu pun suflet. Pun acea părticică de Dumnezeu care mi-a fost dăruită. Atunci când scriu sunt eu…

Anunțuri

Comments on: "De duminică" (2)

  1. Fara cuvinte!
    Am citit cu mare atentie si…m-am blocat,pentru ca nu stiu ce as putea spune.Chiar si acum,vorbesc fara rost…
    Insa voi mai reciti odata si atunci cand e nevoie inca odata……

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: