Primul meu jurnal online pe un CMS

Bonsai

 Cu ceva timp în urmă am primit în dar o carte despre arta creșterii unui bonsai. Am primit-o de la cineva cu care am lucrat o perioadă și încerca în timpul liber să facă și așa ceva. Discuțiile purtate au fost plăcute și vedeam plăcerea cu care se implică în așa ceva. L-am văzut odată trist și l-am întrebat de ce… trei dintre copăcei începeau să moară. Testase o nouă formulă de pământ și ei au refuzat-o. Și-așa avea probleme acasă că face mizerie și cheltuie mulți bani pentru asta. L-am întrebat de ce evită să-și facă casa lui la vârsta care o are (32 de ani), a zâmbit șmecherește. Mi-a spus că a avut o tentativă și a dat greș. Prea mulți bani cheltuiți când e mai bine acasă! Fiind singura cu care a putut să stea de vorbă, mi-a dăruit o carte. Așa am mai adăugat ceva la „zestrea mea”.

Îmi vine să zâmbesc când aud de acest cuvânt! Mă uit prin jurul meu și caut ceva material față de care am fost mereu stabilă. Există un singur lucru pe care l-am cărat mereu cu mine, indiferent pe unde mi-au umblat piciorușele. L-am luat doar când am plecat la drum lung, în rest stă cuminte acolo unde o pun.

În 1999 m-am întors de la ușă, pentru că atunci mi-am adus aminte. Am luat-o din cuiul unde era agățată și l-am strecurat în borsetă. Cuiul l-am bătut tot eu, după ce am cumpărat-o.

În 2009 mi-am făcut o curățenie cruntă în viață. Ce am luat cu mine a fost o carte și pe „ea”. A mai îmbătrânit un pic dar e și mai frumoasă așa! Aveam 10 ani când am cumpărat-o de la Sucevița și de atunci au trecut peste 30 de ani. Măicuța Domnului mă privește blând și cald de fiecare dată când mă uit. E doar un simbol dar merită să-l car cu mine.

Tot în 2009, vara, am plecat din nou și am mai adăugat ceva la „zestrea” cărată mereu după mine. De la o mercerie am cumpărat câțiva metri de pănglicuță tricoloră și un steguleț în miniatură. L-am pus lângă steagul unei țări care m-a adoptat o perioadă din viață. Aici, de mi-a fost sete, mi s-a dat apă; de mi-a fost foame am primit și așa ceva; un loc unde să stau, am găsit și asta. Am mai dat și bani pentru chirie atunci când am avut.Multe din lecțiile primite aici de la oameni mi-au fost și sunt cu folos. Lecții ca : „bună ziua”, „ce mai faci” sau „mulțumesc”. Profesorii mei au fost oameni obișnuiți, ca oricare om pe care-l întâlnești pe stradă.

Isus și-a trimis ucenicii în lume, spunându-le că acolo unde El este uitat să-și scuture colbul de pe călcâie. Cine știe pe unde îmi vor mai umbla piciorușele, așa că, atunci când voi pleca de aici, colbul de pe picioare îl voi lua cu mine…

Anunțuri

Comments on: "Bonsai" (6)

  1. @ dagatha
    Of! Depinde de unde trimiți cuvintele sau gândurile. Dacă le arunci (vin) din „stomac” atunci te trezești că orice ființă vie te respinge, dacă le spui „din inimă” atunci li se face „rușine”, dacă le tratezi cu indiferență… e cel mai ucigător lucru cu putință.
    Cumnata e tot taur, ca zodie. 😉
    Uite și o altă poveste…:
    http://treia.wordpress.com/2011/05/17/povestea-zodiilor/

  2. Arta bonsailor, ca orice artă, se află înăuntrul tău. Astfel, ca să poţi creşte un bonsai, trebuie să fii capabil să te creşti pe tine însuţi. Dacă poţi face asta, poţi creşte orice bonsai. Arta bonsailor, e la fel cu orice artă: O cale de a te desăvârşi.
    Poţi merge până la capăt sau poţi să te opreşti cu mult înainte de jumătatea drumului şi să te apuci de altceva. Mulţi, asta fac toată viaţa. Mereu altceva. Câţiva paşi încolo, câţiva paşi încoace şi tot aşa. „And you run, and you run to catch up with the Sun but it’s sinking/And racing around, to come out behind you again./The Sun is the same in its relative way but you’re older/Shorter of breath, and one day closer to death.” TIME, Pink Floyd, 1973.

  3. Mi-ai amintit de un episod destul de trist. Fiul nostru, a iubit de mic copil plantele atît de tare, că nici nu ştiu cum să povestesc. Drept urmare, la o onomastică de-a sa, i-am cumpărat un bonsai – foarte rar pe vremea aceea prin Ro. I-am cumpărat o carte despre şi nu după multă vreme, l-am văzut cu ochii în lacrimi : bonsaiul se ofilea. Am aflat ulterior că acea carte, fusese scrisă de un habarnist. Ce să faci ? Se mai întîmplă. I-am cumpărat alt bonsai dar, parcă tot la primul se întorcea mereu, gîndul său!

    • Bonsaiul cumpărat s-a uscat de dorul celui care l-a creat. O astfel de artă se învață în zeci de ani! Toți cei care au cumpărat așa ceva au aceeași problemă cu uscatul.
      Știi cum se realizează un bonsai? Zilnic te duci la el și-l „bagi în seamă”, îi vorbești în gând ca și cum ai fi prietenul tău. În cărți te învață doar cum să le dai formă frumoasă exterioară. Atât.
      Cumnata mea a găsit o altă metodă cu o orhidee. S-a răstit la ea pur și simplu: „Măi! Eu te ud, te șterg te praf, vorbesc ca nebuna cu tine în fiecare dimineață și tu?!? Nici o floare? Rușine!”
      … într-o săptămână avea deja boboci…. 🙂

      • ce simpatică treabă! Și eu cred în puterea vorbei. Nu că ar înțelege plantele cuvinte…dar…e ceva acolo…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: