Primul meu jurnal online pe un CMS

Țimiski e una dintre arterele principale ale Salonicului. De obicei, evităm orele încărcate pentru a circula pe ea. Mașini multe, zgomot, o mulțime de oameni se mișcă ca într-un furnicar continuu… o atmosferă binecunoscută pentru cei care locuiesc într-un oraș mare. Am zis „de obicei” pentru că astăzi am mers pe la ora prânzului pe acolo. Parcă ceva ne trăgea acolo…

La început am auzit muzica. Era ceva ce spărgea tonalitatea obișnuită a locului. Ne-am îndreptat către sursă. „Sursa” era o pianină electronică „Roland”, ceva de genul celor folosite prin concerte. Muzica era redată prin înregistrare. După un timp se așează la ea un om „bine”. Mi-au atras atenția pantalonii și pantofii albi. Întotdeauna mi-a plăcut culoarea albă. Apoi apare și o fătucă frumușică la microfon. Încep amândoi să cânte! Gata… pentru mine s-a rupt filmul. De fapt, același lucru se petrece și cu Șerban. L-am luat de braț și ascultam…

Mă trezește din reverie o bătaie ușoară pe umăr. Mă întorc și sunt nevoită să-mi las capul pe spate ca să văd și să înțeleg ce vrea persoana de la mine. Ochii văd dar de auzit cam greu! Aterizarea către „pământ” se petrece într-un ritm mult mai lent. Cam așa se întâmplă când fac ceva cu atenție, ori ascultatul muzicii e una dintre îndeletnicirile care „mă fură”. Mă uit la el și caut să înțeleg ce vrea, pentru că de zis, zice! Parcă am uitat orice limbă vorbită! Înțeleg doar câteva cuvinte și din ele caut să formez o propoziție. Înțeleg „șapcă”. Întreb ce-i cu ea! Îl deranjează? Între timp se adunase ceva lume în jur… Apoi pricep că-mi cere șapca cu împrumut. O dau, se strecoară în mijlocul cercului format și începe să umble cu ea întoarsă prin fața oamenilor. Se aud râsete și aplaude. Cine o fi? Se uită Șerban la mine, eu la el… Vine omul cu șapca la mine și-mi mulțumește. Zic eu: „Cu plăcere! Muzica m-a răpit de tot, e atât de frumoasă!” Se uită omul la mine lung, intră în vorbă cu Șerban, apoi vin alții cu aparate de fotografiat sau telefoane și-l roagă să se pozeze cu ei. Mai văd și o cameră de filmat profesională la unul dintre spectatori. Măi să fie… Încercăm să ne retragem dintre mulțime și atunci văd afișul. Am rămas și eu afiș! Îmi revin repede și-l întreb pe Șerban dacă are ceva de scris. Scotocesc prin borsetă și-mi aduc aminte că am mereu cu mine o fotografie micuță de-a noastră. O scot, iau carioca de la Șerban, mă duc la om și-i cer un autograf. Se uită la noi, la fotografie, și-i spune unui tânăr să aducă ceva. Mă roagă să aștept. După câteva minute mă trezesc cu un CD în mână cu un autograf pe spate.

Asta a fost tot. Cine e „omul”? STAMATIS SPANUDAKIS

Acum, când scriu toate astea, mă gândesc câte ore l-am ascultat și i-am ascultat compozițiile, fără a știi măcar cum arată. Cineva a considerat să ne dea un semn delicat, așa cum face de fiecare dată. Pe drumul de la întoarcere ne aduceam aminte de cei care ne-au adus un pic de bucurie în viața noastră prin creațiile lor, prin interpretarea lor.

Le mulțumim din suflet, atât Lui cât și lor!

Am ales „Thalassa”, una dintre melodiile pe care le-am ascultat de sute de ori. Ascultare plăcută!

http://www.youtube.com/watch?v=E4LVDD9guis

Anunțuri

Comments on: "Și totuși există" (8)

  1. ce să-i faci, suflete, când vrei să te bucuri şi tu de munte, auzi nişte valuri şi te apucă dorul de mare… 🙂
    m-ai lăsat cu botul pe labe, ca pe căţeii nostalgici, mă uitam consternată la valuri şi la pescăruşi şi mai aveam… „un singur dor” 🙂
    abia aştept să văd din nou marea, nu mai poate fi mult şi ajung iar la ea… mă bucur că ai ales această piesă şi că am citit postarea pentru că muzica aceasta m-a fascinat.

    • uite… închide ochii, respiră adânc de câteva ori și ai să simți mirosul mării. Ți-l trimit din toată inima! Și tu m-ai purtat pe dealuri de-am amețit. Preferam la un moment dat să mă fac o pasăre, să văd totul, frumusețea naturală a muntelui… de sus.
      Învață de la munte, suflete, că ai ce! 🙂

  2. Just Me...Carla said:

    minunat articolul,minunat scris,m-a furat si pe mine Monika ….pup si iti doresc o zi superba ca si sufletul tau !!!!!

  3. OK Monica
    Uite şi cadoul meu

    Noapte bună! Ne mai citim şi mîine. OK ? 🙂

  4. Eh, am trecut şi noi prin Saloniki… 🙂 Frumos oraş deşi, cam înghesuit. Turnul Alb m-a impresionat, faleza de asemenea, Biserica Sîntului Gheorghe cu moaştele… amintiri de neuitat pe care le-am şi pus pe blogul meu, pe undeva… 🙂
    Foarte frumoasă melodia, TKS, nu ştiam nimic despre Stamatis. Bine că l-ai pus aici, pe tapet. 🙂

    • Dacă mergi cu un grup organizat pierzi tare multe. Ca să enumăr câteva: castelul de pe deal, străduțele păstrate cu sfințenie încă înainte de cel de-al doilea război mondial, muzeele, tavernele unde poți mânca „ca acasă” la prețuri mici, etc. Cred că dacă vrei să râzi de cineva, îi dai întâlnire la „a doua biserică veche după colț”! Am avut răbdare să număr 15, după care m-am plictisit… și toate sunt semiîngropate, la fel ca cele din Roma.
      Spanudakis este unul dintre preferații noștrii, pe lângă Vangelis și Yannis, cu mult timp înainte de a pleca. CD-ul primit e scos la vânzare deocamdată. Pirateria este unul dintre lucrurile care ni se potrivesc ca „cleiul de nucă la zidărie”. 🙂
      Uite unul și cu Yannis, pentru o „grație” 😉

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: