Primul meu jurnal online pe un CMS

Dimitra

 Unele prietenii se leagă instantaneu. Pe Dimitra am cunoscut-o printr-un anunț făcut de ea într-un ziar local. Abia venisem într-un oraș mare, plecând pentru a doua oară din țară. Și prima oară și a doua, am plecat la fel: cu un rucsac cu niște lucruri în spinare. Fac parte din categoria oamenilor pentru care frica are alt sens… De ce am plecat? Acum, după mai mult de doi ani, am realizat că, de fapt, trebuia să mai adaug la experiența mea de viață  și ce înseamnă viața într-un oraș mare. Să mă lecuiesc definitiv.
Toți ne facem un bilanț la un moment dat în viață, sau de mai multe ori. Cred că astfel de lucruri sunt benefice pentru liniștea sufletului. Sunt multe lucruri pe care le descoperi atunci și multe dintre ele sunt necunoscute, de parcă dorințele sunt adânc implementate în subconștientul nostru. Pe multe dintre ele le-am descoperit doar după ce am acționat și am început să mă întreb: de ce?

Dar să revin la Dimitra

Are două mici garsoniere în centrul orașului. Într-una dintre ele ne-a găzduit pe noi. Cu ea a fost posibil să discutăm mai multe lucruri, despre emoții, sentimente, schimbări, etc. Cu ceva timp în urmă am înțeles că fiecare persoană pe care o întâlnești în viață e o reflecție a ta. De atunci s-a ridicat, cel puțin pentru mine, bariera acelor lucruri care însemnau defecte. Ce înseamnă atunci când vezi așa ceva? Fiind eu, cel care vede, înseamnă că și eu am acel defect. Deci, în loc să judec acel lucru sau comportament ca venind dinafara mea, am început să văd invers. El vine din mine, din modul meu de comportament și din convingeri.

Cu Dimitra ne-am întâlnit destul de rar în cei doi ani și ceva. Acum câteva luni mi-a dat un telefon și mi-a spus că a rămas fără servici. Oamenii care își schimbă frecvența de vibrație (modul de a gândi) sunt eliminați de la locul vechi de muncă. Ridicarea unei astfel de frecvențe conduce la un mod de comportament (de acțiune) diferit. A avut parte și ea de anumite experiențe „ciudate”, de momente în care a simțit niște mirosuri venite din… neant. Dimitra este capabilă să perceapă cutremurele și chiar locația lor, în funcție de mirosul specific pe care îl percepe. A fost o dezvăluire uluitoare pentru noi, având semnificații deosebite, cu privire la potențialul latent al ființei umane.

La telefonul dat, mi-a spus că a înțeles de ce e greu pentru mine să mă acomodez prea mult timp undeva, într-un alt loc decât acasă. Acum două zile a venit la noi. Am văzut că era resemnată după câteva luni de stat fără serviciu, în liniște. Din vorbă în vorbă, a spus ceva care a sunat în mintea mea ca un fel de „clopoțel”: „… de peste douăzeci de ani, noi grecii, am dus-o doar într-o petrecere continuă! Acum plătim prețul. La fel ca mine, plătesc peste 80% din greci. E una dintre concluziile la care am ajuns, atât eu cât și partenerul meu de viață.”

După ce a plecat, „clopoțelul” a rămas să răsune încet… Ce înseamnă „a trăi într-o petrecere continuă”? E o întrebare la care am reflectat îndelung, atunci când a fost posibil. Spre deosebire de ea, ultimii ani pentru mine, au fost orice altceva decât o petrecere continuă! Am înțeles ce a vrut să spună Dimitra. A folosit lumea din jur ca o resursă pentru realizarea dorințelor, fiind ea însăși o resursă tot pentru așa ceva. În clipa când dorințele au început să-i fie de alt tip, atunci ceea ce dădea mai departe era total nepotrivit.

La aceeași concluzie am ajuns și eu cu ceva timp în urmă. În clipa când am încetat să „hrănesc”, cei din jurul meu au devenit furioși, de parcă le lipsește ceva din „hrana zilnică”.

Bilanțul pe care l-am făcut în urmă cu trei ani, m-a adus la altă concluzie. Concluzia la care am ajuns e că este vorba despre orice altceva decât s-ar putea numi „petrecere”. A fost mai mult un somn adânc, din care am învățat câte ceva. Trezirea a însemnat schimbarea sensului unor cuvinte, ca: iubire, familie, responsabilitate, iertare. La început am fost cam furioasă pentru „somnul meu”, apoi mi-am dat seama cât de folositor mi-a fost.

Mi s-a părut stupid să am pretenții de la părinții mei. Îi iubesc în continuare, iubirea mea însemnând respect. E cu totul altceva decât „idolatrie”. Sunt oameni ca oricare alții și au dreptul să mai și greșească. Prefer să văd lucrurile bune pe care le-am învățat de la ei. Sunt lucruri făcute și mai puțin spuse. Gândurile lor… doar ei le știu.

Apoi am fost supărată pe destin. Din fericire, a fost o perioadă foarte scurtă asta! Am realizat că există un fel de tipar, poate un arhetip, pe care l-am urmărit, crezând că așa e normal. Am început să-mi fac un altfel de tipar, schimbându-mi modul de gândire. Cel nou, peste cel vechi, se potrivea prea puțin. Cel vechi era prea strâmt în unele locuri, cel nou s-a dovedit a fi prea larg pe ici, pe colo.

Până aici am gândit și-am fost mulțumită de concluziile trase. Revizuirea a venit într-un moment frumos al existenței mele, când am primit o porție suplimentară de iubire. În momentele acelea, unele valori pământești îmi erau satisfăcute. Reușitele erau ale mele, prin modul meu de gândire, lucrurile cumpărate erau obținute doar prin muncă. Dărnicia mea a fost cumpătată când a fost vorba despre cei din jurul meu și exagerată când a fost vorba de familie. E unul dintre lucrurile care m-au întors pe dos… Identificarea mea cu familia. Unde era și dărnicia mea față de mine?!? M-am autolimitat la plăcerile personale mărunte. Mă mulțumeam cu mici frânturi, cu ruperi din cotidianul zilnic, prin cititul de cărți, ascultatul de muzică, sau prin plimbări… cu ochii pe ceas. Aveam bani și-mi lipsea timpul pentru a mă bucura și eu de ei. De ce? Pentru că bucuriile mele erau de cu totul altă natură decât ale celor din jur. Odată cu schimbarea, m-am simțit înghesuită într-o astfel de lume, limitată, doar la satisfacerea celor cinci simțuri. Pe de altă parte, mă vedeam pe mine, într-o altă imagine pe care mi-am construit-o cu multă sârguință. Era ideea de perfecțiune. Eram un fals.

L-am descoperit pe Dumnezeu din întâmplare, forțând oarecum porțile cerului. A fost un moment când a trebuit să iau o decizie critică, foarte grea: iubire sau bani. Poate e pentru prima oară când am fost pusă în situația asta, de a alege CONȘTIENT. Fiind vorba despre mai multe persoane implicate, a trebuit să intru în „pielea” altora și apoi să mă reîntorc în a mea personală. Pe fiecare persoană implicată am încercat să o înțeleg, să o iubesc și să-i dăruiesc ceea ce cere. Revenirea în proprii „papuci” s-a făcut ușor. Mi-am dat seama că am dăruit fără măsură în anumite locuri, stopând astfel evoluția acelei persoane. În alte părți am omis să dăruiesc. M-am ocupat mai mult de „TRUP” și „MINTE” și mai puțin de „INIMĂ”… În amintesc că, în momentele acelea, anumite lucruri ca: banii, familia, perfecțiunea, intelectul, erau primordiale. Iubirea era un deziderat confuz, poate doar o dorință a mea. Ele sunt lucruri materializate doar, luând forme diferite. Cele mai mari greșeli se fac din prea mult atașament față de ideea de dragoste, sau, de prea multă ură. Am luat decizia iubindu-mă și pe mine, pentru prima oară în viață.

Atunci când am făcut acest lucru, o parte din mine a înviat. Am ales să-mi dăruiesc o altă viață. Am dăruit acele lucruri materializate fiecărei persoane în parte, pentru că acele lucruri pentru ei reprezentau perfecțiunea. Am preferat să păstrez ca unitate de măsură iubirea, ca un tot, căci pe acești oameni i-am iubit și îi iubesc în continuare. Am început să-mi dăruiesc și mie, puțin câte puțin. A fost greu la început, e ca și cum a trebuit să învăț din nou să merg.

Acum câteva zile am revăzut câteva fotografii făcute după schimbarea modului de gândire.

Trecutul, momentul când au fost făcute, s-a suprapus peste prezent.

Anunțuri

Comments on: "Dimitra" (1)

  1. un pic cam dificil de urmarit cursul ideilor, din punctul meu de vedere. poate din cauza faptului ca ai atins unele puncte destul de sensibile pentru mine, ca de exp familia. pe de alta parte cred ca mi-a fost dificil sa citesc din cauza tranzitiei, a noului drum pe care incerc sa merg eu, ca spirit si ca om(care e al naibii de dificil). cine spunea ” sa faci rau e f usor, greu este sa faci un bine”, avea dreptate. e al naibii de greu sa incerci sa fii un om mai bun pentru tine si sa incerci sa fii impacat, sa gasesti acele lucruri care sa te faca sa traiesti si sa te simti implinit…..refuz sa mai scriu acum. m-ai cam dat peste cap :))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: