Primul meu jurnal online pe un CMS

 E una dintre cele mai grele lecții din „școala” asta numită „viață”. În ce constă lecția respectivă, cea a „oglinzilor”? Să vezi în cel sau cei din jurul tău pe tine însuți. Să recunoști anumite stări, mentalități și, totuși să accepți să unele lucruri rămân la fel, indiferent ce ai gândi sau spune. Sau… să te întrebi ce vor ele să spună!

Legat de lecția aceasta, a „oglinzilor”, am mai multe povești din propria-mi viață. În primul rând mi se pare absurd să ascund ceva din ea, din anii ăștia. Am făcut trăsnăi cu carul… dacă se pot numi așa. Deci, trec la povestea cea mai recentă, are doar câteva luni „vechime”.

În câteva dintre articolele publicate anul trecut, am pomenit despre una dintre preocupările mele de-a lungul timpului: babysitting. Îmi plac copii și oamenii…

De multe ori, când merg pe stradă, mi se pare că văd „imagini răsturnate”. Văd copii „bătrâni” și oameni în vârstă „copii”. Se sare peste ordinea firească cumva sau ceea ce e firesc este imposibil de realizat?

Nicola, ultimul dintre copii de care m-am ocupat o perioadă destul de lungă (doi ani de zile), are doar mamă și bunică. În rest e liniște… E un lucru mai puțin irelevant, pentru că unii copii sunt orfani imediat după ce au tras prima gură de aer! Bunica (pe numele ei Zoe sau Zizi) a apărut după ce Nicola a început să mănânce singur, să meargă bine pe picioare și să-și facă nevoile unde trebuie. Până atunci a stat deoparte și a venit doar în vizită. O înțeleg, are o vârstă destul de înaintată. Ce mi-a plăcut la ea? Am văzut-o cum se comportă cu copii… e un pedagog înnăscut! A cumpărat tot felul de cărți, dvd-uri și jucării, din care căuta să vadă ce-i place copilului. Și reușește cu brio să facă acest lucru… dacă și mama ar fi înțeles acest lucru. Pentru că odată cu copilul se „joacă” și ea. De multe ori i-am găsit pe amândoi pictați ce corp cu carioci sau desenând pe pereți.

Mama a fost invitată ca participantă la un seminar. Eu eram cu Nicola acasă și ne jucam… a venit și Zoe. Aflase de seminar și a vrut să meargă și ea, să-și vadă fata. Nicola a tras cu urechea la discuția noastră, a venit cu papucii în mână și ne-a întrebat când mergem. Ne-am uitat una la alta și… hai la drum!

Toate bune și frumoase, cel puțin până am ajuns la locul unde se ținea seminarul. Se terminase deja, iar Sofia (mama) stătea pe treptele clădirii cu colegii. Când ne-a văzut s-a albit la față! A rostit un scurt: „Mamă! Ce cauți aici? Mi-ai cerut voie să vii? Și ce-s cu hainele astea pe tine?!?”

Am paralizat. Eu. Zoe a dat să spună ceva, dar Sofia l-a luat pe Nicola în brațe și ne-a întors spatele, ducându-se spre stația de autobuz. Mă întrebam ce caut acolo… am vrut să plec și eu acasă. Dau să-mi iau la revedere de la Zoe când… ochii ei pluteau în lacrimi. Era ca un copil certat fără să știe de ce. M-a întrebat dacă hainele ei au ceva! Trebuia să tac și să o las acolo… În loc să-mi iau la revedere am invitat-o la o cafea. Maaaaaare greșeală…

La cafea s-a mai liniștit. Printre lacrimi am aflat multe lucruri, care pe mine mă depășesc. De exemplu: „doar banii mei îi plac?!?”. „Cum adică?”– zic eu. „Da, peste 50% din ce cheltuiește cere de la mine. Mâncare prea puțină. E vorba de facturi, de haine și jucării pentru copil…”. Am întrebat-o ce face fata ei cu banii. O întrebare retorică, pentru că fiecare om are dreptul să facă ce vrea cu banii săi. Totuși, răspunsul primit m-a lăsat mută… Banii fetei sunt în bancă! Scoate doar pentru cheltuielile cu mâncarea și ale ei personale. Pe mine mă plătea bunica. Așa am aflat că pentru mine îi dădea lunar o sumă dublă față de cât mă plătea. Greață e ce am simțit? E greu de spus… Am ales să spun adevărul despre suma încasată. Ce rost avea să ascund? A rămas pe gânduri și apoi a trecut la alt subiect, foarte important pentru ea: de ce fiica ei e nemăritată? Din punctul ei de vedere, o fată frumoasă (fizic), cultivată (are doctoratul), bogată financiar (apartamentul în care stă e unul dintre apartamentele cumpărate de Zoe, plus un cont destul de „gros” doar într-o țară unde a lucrat mai mulți ani) e tot ce-i trebuie unui om. Părerea ei! Am întrebat-o scurt dacă ea, ca mamă, are inimă, suflet, sentimente sau s-a folosit de sentimentele altora pentru bunăstarea familiei personale. Am mai întrebat-o de ce, la vârsta de peste 40 de ani cât are fiica ei, o mai „alăptează” încă „la piept”. „De frică! Odată am refuzat să-i dau bani și mi-a dat cu o tigaie în cap. Uite și semnul!”

Știu, adevărul îl știe fiecare pe dinăuntru, iar când îl aude rostit din gura altcuiva e destul de șocant. M-a rugat să mai repet odată ce am spus, ca să înțeleagă mai bine. Am zâmbit… și eu mai fac uneori pe prostul. Am renunțat să mai repet, totuși, am întrebat-o dacă ea și-a crescut copii. Mi-a spus că da. „Atunci de ce vă mirați că se comportă așa fata? Tot ceea ce știe de la dumneata a învățat. De obicei, copii aplică cele învățate de la părinți în primul rând pe cei care i-au învățat. Dacă vreți să schimbați ceva la fată, mai întâi faceți o schimbare în modul dumitale de comportament. Ca de exemplu, „înțărcatul”.

Discuția s-a încheiat aici. E alegerea ai, a lor, a mea, ce să facă fiecare mai departe. Eu luasem deja o hotărâre: renunț la jobul respectiv.

La câteva minute după ce ne-am despărțit am primit un telefon de la mama lui Nicola. A început să strige la telefon că de ce am venit fără căruțul copilului. Am așteptat să facă o mică pauză pentru respirație și am anunțat demisia mea… Asta a fost tot.

Deci! Ce au vrut să spună „oglinzile” mele? Care e părerea voastră?

Anunțuri

Comments on: "Autoeducație 2.Oglinzile" (6)

  1. Cred că uneori, Marele Magician, ne oferă bonusuri. Lecţii din care să învăţăm fără să fie nevoie să plătim cu lacrimi de sânge învăţătura. Unii, pricep; alţii, râd cu sarcasm ca şi cum ei ar fi intangibili, inviolabili…
    Am trecut şi eu zâmbind superior pe lângă unele lecţii. Şi mi-am primit „porţia”.
    Cândva, aş fi intrat într-o polemică stufoasă pe marginea unui astfel de caz. Timpul a mai trecut, eu am mai învăţat câte ceva şi cred acum că mult mai important pentru mine e să învăţ cât pot, din greşelile altora!
    Dacă alegi asta însă, e imposibil să mai judeci. O lecţie gratuită, e o lecţie gratuită. Iei notă de costurile pe care ai fi putut să le suporţi, dacă îţi astupai ochii şi urechile. ŞI ÎNVEŢI!Uneori, doare şi o faci printre lacrimi. „Aş fi putut fi eu în situaţia asta”. Asta e semn bun. Înseamnă că ai început să pierzi din „eu” şi să adaugi la EU..
    A mai scăzut ego-ul şi te-ai mai apropiat de SINE.

    • Da, învăț ȘI din greșelile altora. Între timp mi-am adus aminte de succese… deci să caut „succesul” din mine și în mine. Mulțumesc! 🙂

  2. rus8anca said:

    părerea mea, e vorba despre curaj, despre adevăr şi despre încredere!

    • Fiecare om vede câte o frântură de adevăr, Ancuța. Doar când se adună mai multe bucățele din astfel de adevăruri obții un adevărat „diamant”. 🙂

  3. Nu cred ca te poti asocia cu persoanele de mai sus intr-o imbinare demna de oglinda. Chiar nu e vina nimanui acolo, presupun ca lucrurile doar au degenerat la un moment dat, la nasterea copilului. Nu stiu daca ai facut bine ca ai renuntat, daca iau in considerare binele copilului. Totusi, e vb de tine aici, asa ca „way to go”.

    • Ba da, există o asociere. Altfel cum ne-am fi intersectat drumurile?!? Fără a avea ceva în comun e imposibil…
      Sunt freelancer de câțiva ani buni. Atunci când mă angajez să fac un serviciu discut condițiile, cerințele și prețul. Dacă unul dintre factori se modifică atunci se modifică tot! M-am angajat să am grijă doar de copil. Atât.
      Copilul? Am fost omul potrivit la locul potrivit. Fiind de la o vârstă fragedă alături de el, l-am susținut în alegeri. Dacă toată familia consumă produse din carne, atunci e un adevărat coșmar pentru copii care aleg să fie lacto-vegetarieni. E nevoie de o perioadă destul de lungă de timp ca să se obișnuiască părinții cu alt mod de gândire. E doar un exemplu… Lași copii liberi, să facă ce vor, și îți notezi cu ce se ocupă, ce le place, ce le atrage atenția, etc.
      Prin minte îmi trec de multe ori cuvintele lui Eminescu, din „Glossa” lui: „ce e rău și ce e bine/toate-s vechi, și-s nouă toate…”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: