Primul meu jurnal online pe un CMS

 Sevasti e o femeie trecută de vârsta copilăriei și a maturității.

Acum câteva zile stăteam amândouă de vorbă, așa ca doi oameni… Mai spuneam una la alta de pățaniile prin care am trecut de-a lungul anilor. La un moment dat, am văzut că își ridică mâna stângă și cu ea, cu mare greutate, încearcă să-și ridice mâna dreaptă. Intenția mea inițială a fost să o ajut…

Ceva m-a oprit. Mă uitam luuung de tot la mâna ei, cea cu probleme. E caldă și, totuși, îi este imposibil să o ridice, să se folosească de ea. Acea parte din corp există doar fizic și atât.

Ce m-a oprit? ȘI MAI ALES DE CE? O parte din mine se afla la o intersecție. Așteptam o imagine, un semn, orice ca să înțeleg. Atunci mi-am adus aminte…

Mi-am adus aminte de ÎNVĂȚĂTURI.

ECHILIBRUL! TOTUL FUNCȚIONEAZĂ PE BAZA UNOR LEGI BINE STABILITE. ÎN CAZUL UNOR ÎNCĂLCĂRI, PRIMELE SEMNE SUNT OFERITE DE MANIFESTAREA ÎN PLANUL FIZIC, DECI DE CORPUL FIZIC.

O întreb direct:

Bunică! Pe cine ai lovit tu cu mâna asta?

Se uită la mine de parcă aș fi vorbit într-o altă limbă. Repet întrebarea, reformulând-o: „Mamaie, pe care bărbat te-ai supărat de l-ai lovit?

Da de unde știi tu că musai trebuie să fie bărbat?

Am citit pe undeva, prin cărți, că partea dreaptă a corpului reprezintă partea bărbătească. Cea stângă e …. femeie”.

Bătrâna se „transformă”… Din femeia blajină a devenit un pachet de nervi. Și zice:

Da! L-am lovit pe primul socru al băiatului meu mijlociu

Da de ce, mamaie?

Pentru că refuza să vadă cum e fiică-sa în realitate. Ori eu am văzut și i-am spus. Era incapabilă să facă ceva așa cum trebuie, darămite să mai aibă grijă de un copil. Pe-atunci nepotul avea doar un an jumate. Și-mi pare bine că am făcut asta!”

Trag aer adânc în piept… „Dă-mi Doamne putere!

În astfel de momente evit să mă implic emoțional. Emoțiile, la fel ca și rațiunea, te fac să „judeci” în loc să „gândești”. Și, cel mai important lucru e să „înveți”!

Continui cu vorba.

Mamaie! Și el e bine? Sănătos?

Da. E foarte bine! Iar eu stau aici, incapabilă să mă duc undeva…”.

Sevasti mai are probleme și cu picioarele. Hmmm… „boala te împiedică să păcătuiești…

Scurta poveste a lui Sevasti m-a făcut să-mi aduc aminte de multe vorbe, povețe, citite prin diferite cărți sau, foarte rar, auzite. Acum, când scriu aceste rânduri, Sevasti e ferm convinsă că a avut dreptate! O parte din ea a intuit corect ce fel de om e nora.

Era problema ei sau a fiului?

În fine…

De ce trebuia să-i paralizeze mâna, m-am întrebat? Ca să pot înțelege m-am pus în locul altcuiva: al celui lovit. Era UN TATĂ! Fata era a lui, o parte din el, și-l durea vorbele spuse de altcineva, chiar dacă erau adevărate.

Astfel de povești adevărate mi-au lipsit în copilărie. Atunci viața mi-a oferit pe tavă un manual întreg! Aici e doar un mic capitol…

Îi mulțumesc lui Sevasti pentru lecția dată. Mi-a arătat o părticică din ADEVĂR.

Mă gândeam ce pot să fac pentru ea… Doar să mă rog pentru sufletul ei. E tot ce poate face un om în schimbul ÎNVĂȚĂTURII.

Voi ce-ați face?

Anunțuri

Comments on: "Dreptatea lui Sevasti și Adevărul" (1)

  1. Da, din păcate, o anume „amorţeală”, o anume inconştienţă, ne împinge să judecăm, să condamnăm… Putem însă învăţa, împărtăşindu-ne astfel de experienţe! Mulţam fain!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: