Primul meu jurnal online pe un CMS

Prețul plătit

      Da, totul are un preț. Vorbesc aici despre schimburile energetice care au loc în Univers, indiferent dacă suntem conștienți au ba despre existența lor.

În articolul de ieri am pomenit mai multe persoane. Aici, acum, am să redau o discuție purtată telefonic cu primul meu partener de șah. 🙂

  • Bună, tată! Ce mai faci?
  • Eheeee, bine măi tată… Ce să fac? Mă plimb și eu toată ziua. Cu bătrânețele astea pot să mai fac ceva? Dar voi? Ce mai faceți?
  • Bine, tată. Ne plimbăm, scriem, citim, cântăm, muncim…
  • Ce zici, floare din grădină? Păi astea-s lucruri scumpe…

Mi s-a pus un nod în gât. Am respirat de câteva ori, adânc, ca să-i pot răspunde.

  • Știu tată. Am plătit prețul. Auzi tată… mai ai muzicuța?
  • Păi da cum?!?
  • Și? Mai cânți?
  • Eeee… doar când sunt singur acasă. Doar o știi pe maică-ta.

Mă opresc aici cu redarea convorbirii telefonice. Am redat aici doar referirea la un preț plătit pentru a fi eu însumi.

A trebuit să aleg între „a fi eu” sau doar o umbră. Pentru fiecare părticică din acel „eu” am plătit.

      1. M-am rupt de școală la 18 ani. Lipseau cu desăvârșire perspectivele. ATUNCI!
      2. După 20 de ani am început să văd perspectivele și-am început să vorbesc despre ele. Mi s-a spus că visez „floricele”. Am strâns din dinți și m-am rupt de astfel de persoane.
      3. Am aflat ce se ascunde dincolo de materie. Întradevăr, e o nebunie ce am făcut. M-am rupt de ce adunase umbra timp de mai mulți ani, indiferent dacă e vorba despre acumulări materiale sau de persoane. Mental, fizic, emoțional… ruperea a fost completă. Dacă crezi că am dat degeaba, te înșeli. Am dat pentru că am crezut în ceva. Am dat și am primit EXACT ceea ce aveam nevoie!

Așa am ajuns la convingerea că fiecare om primește în viață EXACT ceea ce merită… 🙂

Din astrologie am aflat că ce-am făcut eu era, de fapt, lecția de viață a altcuiva. Deci, abia de-acum încolo sunt eu cu lecțiile mele…

Cam ăsta e prețul unui ZÂMBET.

Anunțuri

Comments on: "Prețul plătit" (7)

  1. […] Așa că, o vreme, m-am ocupat de nevoile trupului. Apoi am descoperit că trupul ăla mai are și suflet. O perioadă m-am ocupat și de el. Și perioada asta a fost scurtă, căci lucrurile astea sunt tare scumpe. […]

  2. Mda….deci asa functioneaza mecansimul asta, tb sa renunti la ceva ca sa ajungi unde vrei..off…:( asta ma intristeaza pt ca sunt oameni pe care-i iubesc si a renunta la ei este imposibil…vorbesc de parinti aici.am ales doar sa fiu eu mai inteleapta ca ei si sa-i accept asa cum sunt, desi este greu…o alta solutie care ar fi?

    • Oana, doar oamenii care au ceva de dat își pot îndeplini rolul de părinte, de cetățean, de soț sau soție.
      Exact aici este problema cu care se confruntă oamenii DUPĂ ce apar copii. Marea majoritate își închipuie că casa și masa asigurată este suficient. Atunci care mai e diferența dintre un scaun și un copil? Dintr-un patruped și un om?
      hmmm… Soluția pe care am văzut-o la marea majoritate e următoarea: apare bebe, stăm un pic cu el, apoi îl pasăm la părinți/bunici apoi pachet la cămin sau grădiniță. Rezultatul? După ani se întreabă de ce sunt abandonați! Câtă ipocrizie… Animalele își alungă puii după ce sunt în stare să se hrănească singuri. Omul? Omul vrea să-ți țină puii cât pot de mult în brațe. Puțin le pasă că „puii” au 40-50 de ani și ce o să se întâmple cu ei după ce ei se duc…
      În primul rând EȘTI ÎNȚELEAPTĂ! E foarte bine că-i iubești și îi accepți așa cum sunt. Te poate opri cineva să-ți faci propria ta viață? TU vrei asta?
      Ce înseamnă să te rupi de ei? Să trăiești pe propriile picioare! Rolul lor de părinte e cu o anumită limită, după care AR TREBUI să fie acela de prieten. Cu un prieten poți discuta orice, absolut orice. Un prieten împarte cu tine atât necazuri cât și bucurii. Tu să-ți fii cel mai bun prieten, în primul rând. Tu hotărăști ceea ce e bine pentru tine. Doar e viața ta, ție ți-a fost dăruită la naștere. 🙂

      • Multumesc mult Monica! asa e, ai dreptate…eu ar tb sa-mi fiu cel mai bun prieten! sunt pe acest drum…invat sa-l cunosc.mi-a fost si-mi este greu sa cred mai intai eu in mine atunci cand nu cred ceilalti..probabil am fost conditionata de acasa..:(mereu spun, cand o sa am copii o sa-i incurajez cat de mult pot eu, critica o las pentru cei naivi..o sa le fiu suport si daca rolul de parinte o sa mi se para greu o sa-l incerc pe cel de prieten al lor. eu am un conflict mai vechi cu mama..poate imi lasi o adresa de mail sa-ti pov mai multe. te puup!

      • Adresa e pe pagina de FB. Răspund când pot, dar răspund! 😉

  3. până la urmă tu ce crezi.
    fiecare om are destinul deja scris de Dumnezeu (sau orice altă forţă divină în care crezi), sau şi-l face cu mâna lui, fără influenţări?
    Sau poate crezi în principiul karmei, ce sădezi aia primeşti. Semeni furtună, primeşti tsunami…

    • hmmm… Știi care e diferența dintre un erudit și un înțelept? Eruditul îți dă la citate pe de rost, de-l cauți pe el, ca om, cu lupa printre cele citate. Înțeleptul e cel care caută răspunsuri în cărți, după ce-a ieșit dintre ele…
      Cine crede că Dumnezeu e un moș cu barba albă, care s-a instalat undeva, la etajul superior, e liber să o facă. Eu cred că omul e doar o bucățică dintr-un întreg. Atât. Doar o părticică.
      După ce m-am săturat să dau cu dosul de pământ, am început să caut răspunsuri la „de ce”-uri. Și-așa m-am trezit că răscolesc în niște chestii care „miros”. Influențe avem încă dinainte de a ne naște, căci, deși e greu de crezut, copii sunt imaginea din oglindă a părinților. Copii la niște copii, care copii sunt la rândul lor copii altora… și tot așa. Până când vine unul și zice: „Mă! Dacă asta a fost bun pentru tine, atunci e bun și pentru mine?”. Influențele astea țin de karmă. În limbajul folosit prin cărți se numesc programe patternale. Mai devreme sau mai târziu, ele tot ies la iveală. Abia când omul devine conștient de ceea ce face, abia atunci începe karma să se transforme în ceea ce este. Devii creatorul propriei vieți. Doar e a ta!
      Orientalii zic: „asta ți-e karma și gata!”. Eu am zis pas. Gata cu învățăturile date de la părinți. Prefer să aleg ce îmi priește. Mie!
      Merg pe principiul încercare și eroare. Merge? Bine! Iar am dat cu dosul? Ei și? Iar e bine… că știu altădată unde am greșit. 🙂
      „Ceea ce semeni, aia culegi” e pilda semănătorului din Biblie. Am mai citit câte ceva și de-acolo. Concluzia mea e că Biblia e un manual de viață sănătoasă, pe principii echilibrate, atât din punct de vedere moral, emoțional, psihic și fizic.
      Bine ai venit la mine, Spanac! 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: