Primul meu jurnal online pe un CMS

   

     Cum? Totul e un joc?

  TOTUL e un joc! Tu faci jocul şi tot tu joci în el…

(Manualul Magicianului-Vol.II)

Inima bate atât de tare încât îi simte bătaia în frunte. Durerile sunt trecătoare! A mai avut probleme şi-au trecut şi alea.

Durerea din frunte devenise de-a dreptul deranjantă. I se potolea doar când stătea în genunchi, cu fruntea lipită de pământ aproape şi mâinile întinse în faţă. Uneori îi venea să râdă de ea însăşi cu poziţia aia, dar dacă se simţea mai bine aşa…

Aducea un pic cu poziţia de rugăciune, cu excepţia mâinilor.

În ultimul timp simţea din ce în ce mai des o nevoie, total străină. Ce înseamnă „rugăciune”? Prin amintiri exista doar mamaie, mama mamei, cea care se ruga. S-a dus de mult şi ea…

Scutură din cap. De unde vine imboldul ăsta? Doar oamenii cu probleme se duc acolo. Avea probleme? Ce probleme? Ce treabă are clădirea asta mare, plină de zorzoane aurite cu… Dumnezeu? Intră de câteva ori într-una, cea mai apropiată de casă. Aprinse câteva lumânări aşa cum văzuse că fac şi ceilalţi. Nimic! Totul era la fel, şi înăuntru şi înafară. Dar… de ce simţea mereu nevoia să se roage? Şi ce-i aia rugăciune, la urma urmei?

Cu ani în urmă a mai încercat de câteva ori să facă asta. Intra în biserică şi se sufoca. Aerul i se oprea în gât, mergea doar până acolo. După ce a fost scoasă din biserică pe braţe, aproape leşinată, a încetat să mai meargă acolo. Asta a fost odată! Acum? Ce se întâmpla acum? Intra în biserică zâmbind, ca la plimbare. Se întoarse cu faţa către biserică şi vorbi cu gura închisă: „Auzi Doamne? Dacă tot mai chemat, atunci spune! Vorbeşte!”. Strigă tare de tot. Auzi ceva. Ceva ca un murmur, slab de tot. Rămase cu ochii mari la cer. „Doamneee, ce-i cu mine? Aud voci. E clar că trebuie să mă odihnesc ceva mai mult.”

Să doarmă? Somnul devenise un fel de moţăială. Mai mult un chin. Auzea, vedea, mirosea în somn. Trupul îi era culcat şi ea era peste tot. După câteva încercări, renunţă la ideea de somn. Trebuia să facă ceva, ori… Ori ce?

Se duse din nou la biserică. Intră înăuntru şi se aşeză mai lângă uşă. Închise ochii şi strigă din nou:

— Am venit din nou! Aici sunt! Vorbeşte mai tare!

— Vorbeşte mai încet, ca să auzi…

Deschise ochii şi se uită prin jur. Doar femeia care făcea curăţenie. În rest, ţipenie de om. Închise din nou ochii şi vorbi, de data asta mai încet:

— Cine eşti… puţin îmi pasă. Ştiu doar că eşti şi asculţi. Îmi e de ajuns asta. Vreau să-ţi spun ceva…

Cuvintele se înşirară fără număr. Când a ieşit din biserică a avut senzaţia că priveşte de undeva, de sus. Respiră uşurată. Gata, s-a terminat!

În fiecare zi trecea zâmbind prin faţa bisericii. Zicea un „mulţumesc” scurt şi trecea mai departe.

La scurt timp a venit o propunere la o excursie. Din toate vorbele auzite, doar unul singur îi atrase atenţia: Meteora. Se pregăti de drum, fără să fie atentă la ce face. Mişcări automate. În minte avea doar cuvântul „Meteora”. Atât. Ce era acolo auzise ceva. Mânăstiri vechi, patrimoniul UNESCO, călugări şi călugăriţe, etc…

A făcut drumul fără să ştie când. Plutea. Din nou se vedea sus de tot.

La una din mânăstiri a schimbat câteva priviri cu o călugăriţă. Se simţea altfel… Era atât de uşoară! Călugăriţa a început să vorbească. Vorbele treceau prin ea, fără să le înţeleagă. Ochii călugăriţei se uitau fix la ea. Era imposibil să se mişte din loc. Simţea o căldură cu toţi porii. Emana căldură, o căldură ireală. Corpul ei devenise imens…

Biserica s-a umplut de lume. Toţi parcă erau prinşi ca într-o vrajă. Se uitau ca hipnotizaţi la călugăriţă. Ea vorbea în continuare, prinsă la rândul ei de vrajă. O parte din oameni începuseră să închidă ochii, să se clatine. Era prea mult… Prea mult…

Ieşi din biserică cu paşi înceţi şi calculaţi. Văzu nişte stânci în apropiere. Urcă fără să se gândească. Urcă până când ajunse… cât mai aproape de Dumnezeu. Vorbele îi ieşiră din piept cu putere. Strigă din suflet, în suflet:

— Auzi Doamne? Dă-le, Doamne celor dragi tot ceea ce le trebuie şi au nevoie. Ai grijă de toţi cei din familie, de toţi cunoscuţii şi necunoscuţii.

Te rog frumos, deschide-le ochii şi inima, să vadă, să audă. Mi-am deschis inima larg de tot şi am văzut.

Iubeşte-i, Doamne, căci sunt şi ei copii Tăi… Iubeşte-i aşa cum iubesc şi eu.

Îţi mulţumesc, Doamne, că m-asculţi…

Îţi mulţumesc, Doamne, pentru tot şi toate…

Anunțuri

Comments on: "Aproape de Dumnezeu" (5)

  1. Nu e neaparata nevoie sa mergi acolo ca sa IL gasesti. Dumnezeu este peste tot.
    Imi aduc aminte de ceea ce spunea un astronaut dn filmul „Planeta Rosie” :
    ” Nu m-as mira, daca as ridica o piatra de pe Marte si as gasi scris pe ea <>. ”
    Asta scrie peste tot, indiferent daca noi stim sa citim sau nu.

    E adevarat, in biserica ne linisteste mirosul de tamaie si lipsa dracilor. Dar trebuie sa ne invatam sa fim „ai Lui” si cand pasim prin alte parti.

    Dumnezeu este si in capul tau, nu doar in bisericile ortodoxe 🙂

    • Ştiu asta, Tiberiu. Am căutat informaţii prin articolele legate de ultimile descoperiri ale ştiinţei. Aşa am dat peste cuvinte ca: fotoni, quarci, etc. Multe dintre noţiunile învăţate la şcoală s-au pierdut, totuşi, din fizică a mai rămas ceva. Cu ajutorul amintirilor şi articolelor am făcut un fel de „tablou” din care să înţeleg şi eu ceva.
      Este mai bine să păstrez tăcere asupra unor lucruri… e mult mai bine. Dau doar din informaţiile care se găsesc deja pe net. Cine este interesat poate să le găsească şi singur.
      Te citez: sa fim “ai Lui” si cand pasim prin alte parti.. Eu sunt. Chiar dacă sunt doar un deget, am preferat şi prefer să rămân aşa, oriunde mi-au umblat picioarele şi ochii. Consider că a da un nume unei idei e o tâmpenie. Din lene am împrumutat munele de Dumnezeu. Vrei exemple? În numele lui Dumnezeu au fost ucişi mii de oameni. În numele cui?!? Phui…
      Biserica la care merg e una singură: natura. Merg rar, din păcate. O după-amiază petrecută acolo face cât o lună de odihnă. Tot de-acolo „cumpăr” şi tămâie adevărată. O găsesc atârnată de copaci.
      Am dubii legate de existenţa dracilor. Şi p-ăia, tot noi îi facem. Motive? Am să enumăr câteva: vanitate, intoleranţă, mândrie, ignoranţă, etc. Crezi că dracii lipsesc din biserică? Păi şi Lucifer e primit acolo! Ţin minte o replică din filmul „Avocatul Diavolului”: „Vanity is my favorite sin!”. Uite şi scena:

      Câte ceva legat de „ortodoxie”. „Orto” înseamnă „drept” iar „doxa” înseamnă „învăţătură”. După cum se face crucea s-ar traduce cam aşa:
      Gândeşte drept, fă ceea ce gândeşti, spune ceea ce faci şi învaţă-i şi pe alţii… cu iubire
      Este concluzia la care am ajuns după zile întregi de discuţii cu Şerban pe teme de religie.
      Tot îţi plac sf-urile. Uite unul din care am mai primit nişte confirmări la modul nostru de gândire: „The day the earth stood still”. De l-ai văzut e bine, de te interesează gugăleşte şi tu…

      • Ai niste raspunsuri asa de inteligente si documentate….e o placere sa le citesc, imi stimuleaza creierul! 😛

  2. Iti multumesc pentru acest articol, tie si lui D-zeu! 🙂 rezoneaza perfect cu mine, acum…in perioada aceasta..de rugaciune pe care am regasit-o si pe care o uitasem~! 😦 uitasem de staruinta in rugaciune, de starunita in multumire catre D-zeu si de linistea aceea ca orice s-ar intampla D-zeu este langa mine si ma apara..
    te puup!

    • Este în tine, Oana. Este în fiecare om.
      Vorbim cam tare şi uităm să ascultăm… E unul dintre motivele pentru care conştiinţei i se mai zice şi „uitare”.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: