Primul meu jurnal online pe un CMS

Eram doar eu cu el. Ochii îmi rămăseseră înfipţi pe ecran. Încercam să descifrez „hieroglifele”. Liniuţa orizontală refuza să dispară. Tremura cu intermitenţe, la distanţe scurte de timp. Aştepta să mă hotărăsc să fac ceva, să-i cer ceva. CE?

Traduc hieroglifele. În final, creierul meu a reacţionat. La început, comenzile creierului au fost timide. Pleoapele au început să-mi clipească mai ceva ca liniuţa de pe ecran. Încep să înţeleg sensul cuvintelor. S-a dus?

Da, s-a dus. S-a dus hardul. Cu ani în urmă aş fi tras o înjurătură. Sau mai multe. Depinde. S-au dus pe apa Microsoftului biblioteca, cărţile începute, articolele publicate şi cele în aşteptare, fotografiile din ultimii trei ani. Fac un pomelnic ca la morţi! 😦

„Lăsaţi morţii cu morţii” a zis Isus. De ce l-aş contrazice? Mă gândesc ce a mai rămas. Da, tot a mai rămas ceva. Învăţătura!

Da, exact. Învăţătura! Învăţasem pe un alt calculator. Şi pe alt program! Jocul degetelor pe tastatură, uitatul pe monitor, a căutărilor de „cai coloraţi” pe net (a se citi informaţii) este de dată oarecum recentă. Începuturile le-am făcut pe un desktop cu un Windows Vista. Trecerea de la desktop la un laptop (tot cu o variantă de Windows) a fost şi mai rapidă. Din manualul de Windows cumpărat (preţ 25 de euro) am înţeles doar un singur lucru: engleza mea e de baltă. Îmi venea să plâng!

Am citit pe undeva o poveste, tare frumoasă. Un copil de câţiva ani stătea în faţa unui pian şi plângea. Cineva l-a întrebat de ce plânge. Răspunsul lui: „Aud o muzică atât de frumoasă şi eu, oricât aş încerca, pianul cântă altceva decât ceea ce aud!” Aşa şi eu. Simţeam că dincolo de firele alea, de taste, de ecranul din faţa mea, mă aşteaptă ceva. Eram din nou copilul care citea noaptea „O mie şi una de nopţi”, cel care se lăsa purtat de Jules Verne în tot felul de aventuri, copilul care pisa vânzătoarea de la librărie aproape zilnic cu întrebările. Treceam aproape zilnic ca să văd când mai apare câte o carte. Devenisem o cerşetoare. Cerşeam bani pentru cărţi de la părinţi.

Asta a fost odată! Acum retrăiam aceleaşi senzaţii. Atâta doar că, spre deosebire de omul de la librărie, acum eram în faţa unei maşini. Îmi dădea tot ce îi ceream. Ştiam ce să cer? Ştiam cum să cer? Un munte de întrebări la care căutam răspunsuri şi un munte şi mai mare de probleme care se cereau soluţionate.

M-am trezit într-un labirint. Pe undeva trebuia să fie şi o ieşire. Sau mai multe! Primii paşi au fost făcuţi „pe întuneric”. În limbajul meu au apărut cuvinte noi: fişiere, dosare, programe, extensii, etc. Intrasem în altă lume…

Timpul a trecut. Cu cât asimilam mai multe cunoştinţe, cu atât eram mai prinsă de lumea calculatoarelor. Întrebam pe oricine care îmi ieşea în cale, chiar şi pe net. Din întuneric au început să se vadă primele raze de lumină. M-am dus după ele. În spate ştiam ce este, în faţă abia acum descopeream ce e!

Calculatorul vechi avea Mandriva Linux pe el. Pe el, cu el, am făcut „primele litere” din multe programe. Fiind al doilea sistem de operare cu care lucram (primul a fost Windows) am trecut destul de uşor de lala. Mi-a plăcut tare mult cum lucrează Linux. E mult mai „aerisit”. Chiar de sunt încă la nivel de începător (ceea ce o să mai fiu încă ceva vreme…), am reuşit să fac diferenţa dintre modul cum lucrează Windows şi Linux. Windows are „strălucire”, Linux are „funcţionalitate”.

Câteva programe cu care am făcut cunoştinţă pe Linux: OpenOffice, Gimp, VLC-media player, Adobe-Reader şi lista poate continua. Tot în anul respectiv am intrat pe reţelele sociale ca Facebock, Twitter, Google+.

Acum zâmbesc când îmi amintesc de spaima de la început. Repet, ACUM! Teama pe care o aveam era una destul de ciudată. Aveam senzaţia că pierd ceva din mine. Am realizat destul de târziu ce este. Era ignoranţa. Egoul îşi predase armele. De energia lui m-am folosit de multe ori scriind articole. Mi-am dat seama că trecutul trăieşte doar în mintea mea. Prezentul mi-l fac eu, după cum îmi spune inima.

Ignoranţa costă. Mult. Pe „strălucirea” de la Windows am dat o mulţime de bani. Îmi e groază să fac un calcul. La Linux dau altceva, ce pot şi cât pot. Dau, de exemplu, articolul pe care tocmai l-ai terminat de citit. Tot e ceva, decât deloc! 🙂

Anunțuri

Comments on: "Ghinionul ghinionului" (1)

  1. Înghiţituri mici de lapte – rece, deja – şi zâmbete timide pe sub mustăţile apărute. Atunci am stat în pat şi am fumat toată ziua atunci. Muzica nu acoperea sunetele produse de mişcările tale. Nu te vedeam, dar simţeam miros de cafea din bucătărie. Continuai să-mi vorbeşti tare de după pereţii aceia nenorociţi, care nu mălăsau să te văd. Îmi simţeam sufletul uşor; îmi plăcea mult mirosul de cafea, lapte şi fum; şi mirosul tău.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: