Primul meu jurnal online pe un CMS

Reîncarnare

Sunt idei care persistă timp mai îndelungat. Sunt teme, probleme puse în discuţie în Virtualia care îmi provoacă acele „scântei” de care am nevoie, eu, ca om. Încerc să le evit, căci scrisul în sine e un mare consumator de timp şi energie, cu mult mai mare decât efortul depus doar pentru a citi ceva.

Uneori îmi mai las opiniile scrise doar prin câteva cuvinte scrise, alteori trec peste acel subiect, căci sfera lui mă atrage prea puţin sau îmi lipsesc cunoştinţele necesare, ori pentru că experienţa personală în domeniul respectiv îmi lipseşte. Aşa am ajuns la concluzia că acelaşi om poate fi în acelaşi timp (o viaţă) şi elev şi profesor, ambele stadii alternând pe tot parcursul vieţii.

Ideea de bază scrisă în articol era una simplă: reîncarnarea. Există sau este doar o iluzie, o justificare în cazul unei vieţi pline de amar, de eşecuri sau nemulţumiri interioare?

Reiau aici o mică parte din comentariul deja publicat. Cu această ocazie reamintesc oricărui cititor al acestui articol că intenţia mea este aceea de a privi el însuşi tema (a reîncarnării) ca atare, din punct de vedere neutru, universal. E un cuvânt, doar un cuvânt. Singura legătură pe care o poate face acel cuvânt (sau oricare dintre cuvintele scrise sau spuse) este acea legătură pe care doar mintea o poate da. Un astfel de punct de vedere reprezintă un mod de gândire sănătos (consider eu) şi oferă posibilitatea de a alege. Dacă eşti interesat de subiect, atunci cauţi ceva mai multe informaţii, dacă atragerea e prea mică, atunci e mult mai bine să te ocupi cu altceva.

Ţin să specific în acest articol că intenţia mea este cu totul alta decât a căuta prozeliţi pe net, fani pro sau contra a teoriei reîncarnării, a acceptului sau a refuzului că există o asemenea posibilitate. Înclin să cred că fiecare om are libertatea de a-şi alege cu ce să îşi ocupe timpul.

Am pornit, aşa cum am spus, la acest drum într-o stare de neutralitate. Studiul individual s-a întins pe o perioadă incertă de timp şi imposibil de spus cu exactitate „cât” timp am acordat din timpul personal acestui subiect. Tot ce pot să afirm cu certitudine este că începutul oricărei căutări, de răspunsuri la întrebările legate de esoterism s-a petrecut odată cu accesul la internet. Am citit doar câteva dintre opiniile şi părerile unor oameni, experienţe diferite, câteva cărţi cu specific esoteric. Ceea ce m-a făcut să răscolesc netul în căutarea de informaţii de acest gen a fost o idee, o stare de nelinişte, pe care o am în mine încă din copilărie: ce se află dincolo de ceea ce se vede cu ochii fizici? Întotdeauna am avut senzaţia că „ceva” există! În plus, am mai avut parte şi de câteva experienţe în viaţa personală, evenimente care mi-au răsturnat multe dintre convingeri şi principii. La multe dintre astfel de evenimente mi-a fost imposibil să găsesc vreun răspuns logic!

Am adunat câteva „bucăţi de puzzle” de pe net, din cărţi, şi, în plus, am mai adăugat câteva dintre piesele adunate din propria mea experienţă de viaţă. Am apelat şi la experienţa personală de viaţă. Este singura care îmi poate da o măsură şi doar astfel mi s-a dat posibilitatea de a face diferenţe, de a distinge o frântură din adevărul universal. Apelând doar pentru acceptare/respingere a unei idei, limitându-mi cunoaşterea doar la citirea unor cărţi (doar crede şi fără să cercetezi prea mult…) aş fi riscat să devin cel mult un erudit. Se poate şi asta… Dar cred că ratezi o ocazie rară de tot: posibilitatea de a-ţi trăi propria viaţă!

Un om apelează la înţelepciunea universală doar atunci când este pus în cumpănă, când se află în situaţia de a lua o decizie sau mai multe. Este unul din motivele pentru care s-a scos din Vechiul Testament orice referire la reîncarnare. Intenţia clară (cel puţin pentru mine) a fost una legată de limitare, de încetinire a evoluţiei omenirii. Cosmetizarea adevărului universal a însemnat o punere de ochelari peste vederile oamenilor, îngustând astfel gama de posibilităţi, de culori, doar la două. Ori e alb, ori e negru. Totul sau nimic. Oamenii iau decizii bazându-se la fel, pe extreme. Ori e bine doar pentru mine, ori e bine doar pentru altcineva. Ambele variante reprezintă adevăruri, bucăţi de adevăruri incomplete însă, fără a avea o imagine de ansamblu, un tablou complet sau aproape complet al modului în care funcţionează şi este construit tot Universul.

Teoria reîncarnării se referă la modul în care evoluează omenirea. Singurul lucru care m-a făcut să accept reîncarnarea (inclusiv conceptul de „bagaj karmic”) ca făcând parte din realitatea mea, cea acceptată de mine, este modul în care am luat decizii în viaţă şi direcţia în care m-am mişcat instinctiv, fără a putea da vreo explicaţie logică nici mie însumi, darămite altcuiva. Mi-a fost imposibil să văd dincolo de ceea ce sunt fără să ştiu cine sunt!

Ce-mi este greu de crezut (chiar imposibil!) este că, vreodată, vreun guvern sau regim politic, membrii de familie (soţ, soţie, copii, părinţi, bunici, etc.) sau vreo altă formă de manifestare exterioară sunt vinovaţi sau ar putea fi făcuţi vinovaţi la infinit pentru orice eveniment din viaţă (fie ea una singură sau mai multe).

Toate materialele publicate în categoria MTPS conţin opiniile personale actuale şi fac parte din programul Mentorat Terapia Prin Scris. Opiniile personale mi le pot schimba şi îmi rezerv acest drept pentru simplul fapt că mai sunt, încă, în viaţă.

Mulţumesc pe această cale Universului şi celui care m-a îndemnat să-mi aştern gândurile în cuvinte şi să le fac publice.

Anunțuri

Comments on: "Reîncarnare" (5)

  1. cred că subiectul este inepuizabil…
    ca și tine, nu cunosc decât superficial aspecte legate de asta, dar este o posibilitate a existenței, o viziune asupra unui ciclu care se repetă sub/într-o altă dimensiune.

    • da, atunci eu fac parte din altă dimensiune.
      de peste 14 zile am probleme cu netul.
      apare şi dispare! 🙂
      dar să revin la subiect.
      la nivelul planului fizic, există legea karmei.
      dacă dai un şut cuiva te trezeşti că primeşti tu un şut.
      singurul lucru care mi se pare (mie) un pic cam aiurea este că plătesc greşelile străbunilor copii.
      şi uite-aşa îmi amintesc de Ştefan cu ale lui vorbe: „căci Moldova nu-i a mea şi nici a voastră…”

      • da…eu am o problemă cu treaba asta…a copiilor care plătesc greșelile părinților…Prefer să o interpretez ca felul în care tot ceea ce facem are consecințe și asupra lor și atât.
        iar karma….e doar un bumerang care te lovește în moalele capului când se întoarce…

      • Asta în cazul în care eşti deja contient că ai copii!
        Altfel totul se limitează doar la gând.
        Mai exact: unii oameni au copii doar în gând iar unii copii au părinţi doar în gând… dar de la gând la faptă e un drum taaare lung.
        Mi-am amintit de o vorbă destul de interesantă. Ca formulă!
        Se spune că modul în care sunt educaţi copii se vede doar atunci când devin ei înşişi părinţi.
        Ee?

      • cam da 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: