Primul meu jurnal online pe un CMS

Dumnezeu

 Folosesc acest cuvânt mai mult din obişnuinţă. E un cuvânt folosit de toată lumea, chiar dacă pe globul pământesc i s-a schimbat doar numele, esenţa lui, însă, s-a păstrat.

Îmi place mult mai mult să-l numesc şi să-l folosesc ca un întreg, un tot, care să-l includă şi pe acel Dumnezeu predicat de oameni. Pentru mine, întregul Univers înseamnă Dumnezeu!

Există, aşa cum exist şi eu, şi tu, şi orice altceva. Mi-a fost dat să văd doar o parte din El. Mi-a fost dat să-l văd în oameni. La unii abia se vede, la alţii m-a orbit. Există! Există acea lumină albă, uşor bătând spre auriu. Am mai văzut-o uneori bătând spre un albastru uşor metalizat. Am plâns… De-ar putea vedea şi ei cât de frumoşi pe dinăuntru şi cum se comportă şi în realitate…

A trecut, cu greu, şi asta. Am acceptat într-un final că frumuseţea există doar în inima şi în mintea mea. Am înţeles că nevoia mea de a arăta acea frumuseţe din altcineva şi să insist, mă face să pierd timp preţios. Am înţeles că acea frumuseţe pe care o văd există şi în mine. E imposibil să vezi ceva într-o oglindă fără a fi şi o reflecţie a unei surse.

Începutul cunoaşterii şi recunoaşterii Lui a fost un drum şerpuit, plin de ocoluri. Primele referinţe la acest cuvânt mi-au fost sugerate de mamaie, mama mamei mele. M-am uitat de multe ori la ea cum se închina la icoane şi vorbea în şoaptă. Copil fiind, mi se prea comic să stai de vorbă cu un tablou. Pentru că i-am respectat alegerile, tot ce am putut face atunci a fost să o întreb ce face! Aşa mi s-a întipărit în minte noţiunea de prieten cu care stai de vorbă despre orice. Deci mamaie mi-a plasat, discret, ideea că Dumnezeu este un prieten cu care stai de vorbă despre orice îţi trece prin cap, îi spui ce tâmpenii ai făcut, ce-ţi place şi ce îţi displace, etc.

M-am uitat de zeci de ori la acea icoană. M-am uitat şi la alte câteva zeci sau sute. Încercam să văd dacă simt şi eu, în interiorul meu, ceva care să mă facă să-mi deschid sufletul aşa cum făcea mamaie. NIMIC!

Anii au trecut. Cu timpul, am avut nişte reacţii total inexplicabile atât pentru mine cât şi pentru cei care s-au întâmplat să fie atunci, în momentul acela, martori. Pentru că cei din jur au început să mă privească ca pe o ciudăţenie, am început să-mi controlez reacţiile şi, mai ales, manifestarea. Când şi în ce situaţii s-au petrecut astfel de evenimente? Am să povestesc aici doar un eveniment, căci ele sunt multe, destul de multe încât să ocupe o întreagă carte.

Îmi place să mă plimb mai mult pe jos. Prefer seara din motive logice: e mai răcoare şi e şi linişte. Pe o străduţă îngustă, slab luminată şi circulată, mi-a atras atenţia o lumină aflată în mişcare. Mi-am întors capul ca să am imaginea completă a ceea ce am prins doar cu coada ochiului. În vitrina unui magazin închis, pe un monitor destul de mare, se derula un film. Un om arăta cum se desenează un copac. Vedeam doar cum buzele i se mişcau fără încetare. Mi-am mutat privirea ceva mai jos, către corp. Am înlemnit. Mâna… Mâna i se mişca cu eleganţă, cu o graţie greu de descris în cuvinte. Mâna aceea ţinea între degete un penel din care ieşeau cu mişcări precise linii mai groase sau mai subţiri, puncte mai mici sau mai mari, culorile folosite se schimbau rapid… Eram fascinată! Căzusem într-un fel de transă. M-am lipit, efectiv, cu totul de acea vitrină.

Ochii începuseră să mă ardă. Lacrimi mari mi se scurgeau pe obraz, fiind incapabilă să mă opresc. Îmi ştergeam ochii şi nasul la fel ca un copil, cu mîinile, cu braţul… Eram prea preocupată de spectacol ca să mai pierd timpul cu scoaterea unui şerveţel din geantă. M-a readus pe pământ cel cu care ieşisem la plimbare. Era şocat de reacţia mea. Tot ce am putut să spun şi să conştientizez este că atunci, în momentul acela, am simţit şi l-am simţit pe Dumnezeu, un alt Dumnezeu decât cel prezentat şi cunoscut de la mamaie.

Atunci când mi-am revăzut filmul vieţii, am avut aceleaşi manifestări în ocazii ceva mai rare, cum ar fi la cititul unei cărţi sau la auzul unei melodii. Ca un o concluzie finală, manifestarea emoţiilor prin şi cu ajutorul artei a însemnat prezenţa şi acceptarea lui Dumnezeu.

Apoi am cunoscut natura, aşa cum este ea. Cei 9 ani petrecuţi într-un sat (într-o ţară străină, alta decât cea natală) m-au făcut să iau contact cu ea, cu natura, şi să înţeleg puterea lui Dumnezeu. Faptul că am pus o sămânţă minusculă în pământ, că am pus doar apă şi i-am acordat un pic de atenţie, a fost suficient să asist la un spectacol extraordinar desfăşurat în mai multe acte. Atunci am cunoscut un altfel de extaz, o altă stare de manifestare a lui Dumnezeu. Atunci am înţeles şi ce-i trebuie unui om ca să crească drept: un pământ bun, soare, apă şi atenţie din partea grădinarului. Toate cu măsură!

Natura mi-a dat un exemplu bun şi-am învăţat de la ea cât am putut. Am învăţat de la ea atât cât aş fi citit biblioteci întregi de cărţi sau mi-aş fi petrecut ani întregi pe băncile şcolilor. Am asistat la acest spectacol complet, al naşterii şi al morţii, atât al plantelor cât şi al animalelor. Am înţeles în cei nouă ani multe… Am înţeles că Dumnezeu înseamnă echilibru, că singura Lui treabă e să păstreze acest echilibru, acea armonie în tot şi în toate.

Mult mai târziu am înţeles că, dacă m-am priceput atât de bine la formele simple de manifestare, la oameni am avut probleme. Am crezut în dreptatea mea mai mult decât al lui Dumnezeu şi am acţionat ca atare. Ceea ce a însemnat, într-un fel, ruperea de El. Dar despre asta altădată…

Toate materialele publicate în categoria MTPS conţin opiniile personale actuale şi fac parte din programul Mentorat Terapia Prin Scris. Opiniile personale mi le pot schimba şi îmi rezerv acest drept pentru simplul fapt că mai sunt, încă, în viaţă.

Mulţumesc pe această cale Universului şi celui care m-a îndemnat să-mi aştern gândurile în cuvinte şi să le fac publice.

Anunțuri

Comments on: "Dumnezeu" (4)

  1. Dumnezeu este iubire, Iubirea este Dumnezeu, în tot ceea ce faci cu iubire, cu dumnezeu ai succes, vei reuși…asta mi-a spus și partenerul meu de viață, Pier, care a spus că iubește românii pentru că pun iubire în tot ceea ce fac!!

    • Ancuţa, amândoi iubiţi aceleaşi lucruri, una dintre „cărămizile” care duc la realizarea unei relaţii. Ce a învăţat Pier de la tine este bucuria şi plăcerea de a face ceva, de a realiza orice obiectiv cu energie. În schimb, şi tu ai învăţat de la Pier ce înseamnă mulţumirea şi recunoştinţa. Orice om care îşi priveşte munca apreciată (chiar şi o simplă farfurie cu mâncare) are tendinţa de a înmulţi, de a dărui mai mult din ceea ce descoperă că face plăcere altcuiva. 🙂

  2. Tu ţi-ai refuzat chiar şi cele mai simple necesităţi;De aceeaCrezi că eşti puternic.S-ar putea să ai dreptate.Cine ştie? El nu refuză nimic din ce-i iese în cale.Îţi spun:Are dreptate.Dumnezeu este mai mult decât mulţumit de el. Eu refuz ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să refuz.Eu accept ceea ce Dumnezeu vrea ca eu să accept.De ce?Pentru că lumina-acceptare a meaŞi puterea-refuz a meaContribuie la transcenderea de sineConstantă a lui DumnezeuÎn mine.

    • În mare parte sunt de acord cu ceea ce scrieţi în comentariu, chiar dacă el este scris într-o română ceva mai… deosebită. Oricum, vă mulţumesc mult de tot!
      Şi acum, câte ceva legat de cuvintele din mesaj.
      Uneori, avem prea puţine informaţii ca să putem afirma ceva cu certitudine. Mie, autoarea acestui articol, mi-au fost refuzate cele mai simple necesităţi încă de la o vârstă prea fragedă pentru a-mi putea exercita acel liberul arbitru de care vorbiţi. Cele mai simple necesităţi fiziologice (începând de la casă şi masă) mi-au fost asigurate doar condiţionat, acceptând unele reguli impuse fără a mi se da şi explicaţii. Acceptul meu prea îndelungat a dus la scăderea respectului faţă de mine însumi şi dificultatea de a lua decizii şi hotărâri.
      La maturitate am realizat că în continuare îmi sunt refuzate necesităţile şi încălcat liberul arbitru pentru că eu aveam alte necesităţi faţă de cei din jur. Schimbarea s-a petrecut mult mai repede, însă, atunci când mi-am spus clar punctul de vedere, mi-am stabilit propriile necesităţi şi am avut grijă eu însumi de ele. Într-un fel am cerut direct de Sursă (de la Dumnezeu) ceea ce eu am nevoie în realitate! Surpriza mare a fost când am şi primit cele cerute…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: