Primul meu jurnal online pe un CMS

O cameră grea şi încărcată cu prea multe… E ca un adevărat bazar cu lucruri,  multe dintre ele fără rost. Sunt cumpărate doar de dragul de a cumpăra!

Dulapurile sunt pline până la refuz cu haine, la fel de multe, unele dintre ele  de calitate, scumpe.

Mă uit prin jur şi caut să înţeleg ce caut eu aici, în acest bazar…

Şi-aud din dreapta un suspin. Urmează şi altele, ceva mai slabe…

Ridic mâna şi îndepărtez tot ceea e de prisos, uşa grea, din lemn masiv, încuietoarea dispare ca prin farmec. Caut să văd cine suspină atât de tare de-am auzit tocmai de-atât de departe…

Şi văd cutiile închise, pline. Ochii mei trec dincolo de tot ceea ce este de prisos şi văd realitatea.

Sunt multe chipuri triste… multe. Lacrimi. Le-am mângâiat cu vorba şi cu sufletul. Şi-am întrebat…

Şi fiecare dintre ele mi-au spus povestea lor. Sunt multe… Şi toate au fost luate cu de-a sila, fără a da decât frică şi durere-n schimb…

Povestea celor două, din cutia mică, din catifea de culoare vişinie, m-a cutremurat. Au fost făcute cu drag de cineva şi date de… nevoie. Au păstrat însă în ele atât durerea cât şi bucuria. Am suspinat când am auzit povestea celor două verighete şi-am căutat să le mângâi cât pot de mult, atât cât îmi e îngăduit.

Am plecat de-acolo fără urme. Le-am lăsat dormind…

Am plecat de-acolo şi-am luat povestea aceasta cu mine. O pun în cuvinte scrise. Sunt de şi din apă şi dau mai departe povestea…

Degeaba oamenii fricoşi şi laşi îşi ascund adevăratele sentimente şi „faţa” în nisip… În mintea lui D-zeu se află toate!
Degeaba oamenii fricoşi îi învaţă pe cei mici cu daruri, orbindu-i şi surzindu-i de ceea ce sunt, prin legi de bună-purtare şi tot felul de canoane… În mintea lui D-zeu se văd toate!
Degeaba oamenii temători îşi construiesc „castele” din bijuterii şi aur, închise în cutii de culoare bordo, beige sau vişiniu, iar multe dintre ele sunt luate cu de-a sila, fără a da nimic în schimb… Ochii lui D-zeu văd tot şi toate!
Şi obiectele plâng, la fel ca cei cărora le-au aparţinut. În curând vor lua drumul înapoi. Se duc acolo de unde au fost luate. Iar lacrimile lor se vor transforma în zâmbete… Căci D-zeu le ştie pe toate!

Salonic, 26 Octombrie 2013

Anunțuri

Comments on: "Ochi care văd, urechi care aud…" (5)

  1. M-a impresionat plăcut articolul tău,Monica, din care se desprind atâtea și atâtea idei , dar cel mai tare aceea că” Dumnezeu le vede și le știe pe toate”, ca și cea din „Legile divine”, că „Fiecare din noi are universul în interiorul său”.Locul în care te afli, probabil ,ți-a oferit această frumoasă inspirație. El are un cântec „Thesaloniki” pe care eu îl ascult din când în când cu mare plăcere, ca să-mi amintesc de zilele.când am fost în Grecia.

    • Salonicul e un oraş ca oricare altul. Atâta doar că e întors pe… dos! Hibernează vara şi e plin de mişcare iarna, fiind un oraş universitar.
      Şi nu, ideile îmi vin doar D-zeu ştie de unde. Îmi vin foarte multe… Timpul pentru a scrie îmi lipseşte.
      Mulţumesc V! 🙂

  2. […] Cat mi-am vanturat si eu ozonul prin alveole si scrumbia prin papilele gustative am gasit si ceva frumos si educativ. Am cerut Monicai permisiune sa dau mai departe. Asa ca va las sa chibzuiti atent la Legile Divine! […]

  3. Ingaduie-mi, te rog, sa duc povestea asta mai departe.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: