Primul meu jurnal online pe un CMS

Posts tagged ‘Bijuterii’

Ochi care văd, urechi care aud…

O cameră grea şi încărcată cu prea multe… E ca un adevărat bazar cu lucruri,  multe dintre ele fără rost. Sunt cumpărate doar de dragul de a cumpăra!

Dulapurile sunt pline până la refuz cu haine, la fel de multe, unele dintre ele  de calitate, scumpe.

Mă uit prin jur şi caut să înţeleg ce caut eu aici, în acest bazar…

Şi-aud din dreapta un suspin. Urmează şi altele, ceva mai slabe…

Ridic mâna şi îndepărtez tot ceea e de prisos, uşa grea, din lemn masiv, încuietoarea dispare ca prin farmec. Caut să văd cine suspină atât de tare de-am auzit tocmai de-atât de departe…

Şi văd cutiile închise, pline. Ochii mei trec dincolo de tot ceea ce este de prisos şi văd realitatea.

Sunt multe chipuri triste… multe. Lacrimi. Le-am mângâiat cu vorba şi cu sufletul. Şi-am întrebat…

Şi fiecare dintre ele mi-au spus povestea lor. Sunt multe… Şi toate au fost luate cu de-a sila, fără a da decât frică şi durere-n schimb…

Povestea celor două, din cutia mică, din catifea de culoare vişinie, m-a cutremurat. Au fost făcute cu drag de cineva şi date de… nevoie. Au păstrat însă în ele atât durerea cât şi bucuria. Am suspinat când am auzit povestea celor două verighete şi-am căutat să le mângâi cât pot de mult, atât cât îmi e îngăduit.

Am plecat de-acolo fără urme. Le-am lăsat dormind…

Am plecat de-acolo şi-am luat povestea aceasta cu mine. O pun în cuvinte scrise. Sunt de şi din apă şi dau mai departe povestea…

Degeaba oamenii fricoşi şi laşi îşi ascund adevăratele sentimente şi „faţa” în nisip… În mintea lui D-zeu se află toate!
Degeaba oamenii fricoşi îi învaţă pe cei mici cu daruri, orbindu-i şi surzindu-i de ceea ce sunt, prin legi de bună-purtare şi tot felul de canoane… În mintea lui D-zeu se văd toate!
Degeaba oamenii temători îşi construiesc „castele” din bijuterii şi aur, închise în cutii de culoare bordo, beige sau vişiniu, iar multe dintre ele sunt luate cu de-a sila, fără a da nimic în schimb… Ochii lui D-zeu văd tot şi toate!
Şi obiectele plâng, la fel ca cei cărora le-au aparţinut. În curând vor lua drumul înapoi. Se duc acolo de unde au fost luate. Iar lacrimile lor se vor transforma în zâmbete… Căci D-zeu le ştie pe toate!

Salonic, 26 Octombrie 2013