Primul meu jurnal online pe un CMS

Posts tagged ‘OAMENI’

Nevoia de dreptate

 Îi plăcea culoarea degetelor răsfirate la soare. Atunci când îşi lipea degetele de geamul uşii de la scară, vedea ceva ce o făcea să uite de joacă. Se uita minute în şir la acea transparenţă, uşor aurie, la oasele care abia dacă se ghiceau.

Ieşise din casă în fugă. Se oprise în spatele uşilor închise, închizându-şi la rândul ei şi pleoapele. Amâna, tergiversa cât putea de mult plăcerea de a se scălda în lumina soarelui. Îi veni să râdă… La fel făcea cu aproape orice lucru. Până şi banalul ou-ochi din farfurie era mâncat cam tot aşa. Deşi îi plăcea mai mult gălbenuşul, întotdeauna mânca la început albuşul…

Joaca cu lumina soarelui care trece prin pleoape lăsa în urmă o culoare ciudată, de un roz aprins, nemaiîntâlnit până atunci cu ochii deschişi. Îi plăcea prea mult culoarea aia aurie, îi plăcea şi rozul, şi-i venea tare greu să se despartă de ele.

Şi totuşi… Printre degetele răsfirate văzu şi altceva. O altă culoare. Un roşu închis. Se uită lung la acea culoare, lăsând uşor pleoapele să se deschidă. Apoi făcu ochii mari, atât de mari cât să cuprindă acea culoare roşie. Era închisă într-o sacoşă de nylon transparentă, în forme ovale cu mici pete de verde la un capăt. Wow! Ce verde frumos!

Reuşi să se desprindă cu greu din jocul culorilor, să revină la realitate, acea realitate pe care abia începuse să o cunoască. De o întreba cineva câţi ani are, zicea cu hotărâre: „trei!”.

La „înălţimea” ei, sacoşa colorată în roşu şi verde îi ajungea exact în dreptul ochilor. Se uită la sacoşă. Mintea ei lucra cu febrilitate, încercând să facă conexiuni…

În sfârşit!!! Răsuflă uşurată… Recunoscu formele din sacoşă. Le mai văzuse undeva, în grădina lui mamaie de la ţară. Daaaar… cum se numesc?

Se blocase. Era un cuvânt prea rar folosit atât de ea cât şi de cei din jur. Îl uitase…

Frământările interioare în căutarea răspunsurilor i-au fost întrerupte. În scara blocului intră sacoşa. Îi era imposibil să-şi dezlipească ochii de la culorile din sacoşă. Auzi un glas care îi vorbea…

Cuvintele trecură pe lângă ea fără să o atingă. Apoi văzu cum sacoşa se deschise, o mână intră în ea şi scoate de acolo două forme ovale. Mâna veni până în dreptul feţei ei. Abia atunci copila îşi ridică ochii. Se uita la omul mare cu ochii la fel de ficşi ca la sacoşă. Vedea cum buzele omului se mişcă dar sunetele întârziau să ajungă la ea. Atunci omul mare apucă mâna dreaptă a copilei şi puse în palma ei cele două forme colorate scoase din sacoşă.

Copila se uită luuuung la cele aflate în palma ei. Apoi ochii i se ridicară căutând ochii omului cel mare. Apoi coborâră din nou la palmă. Şi, din nou se uita la şi în ochii omului…

Joaca ochilor a durat câteva secunde apoi omul, vădit pus în încurcătură, îşi îndoi genunchii ca să ajungă la nivelul ei. Abia atunci auzi copila cuvintele rostite… „Ce e? Ce s-a întâmplat? Am văzut că te uitai lung la sacoşă… Sunt căpşuni!”. Copila ridică şi mâna stângă. Cu degetul arătător atinse căpşunile adunate grămadă în palma făcută căuş. Buzele i se deschiseră şi vorbi:

Una pentru Fratele meu, una pentru Sora mea. ŞI EU? MIE CE ÎMI MAI RĂMÂNE?!?”

Omul cel mare se simţi brusc cuprins de o căldură înăbuşitoare. Simţi cum îi ia foc corpul şi, cu toate că în scară era răcoare, picături de transpiraţie începuseră să-i ţâşnească prin toţi porii. Coborî repede la subsol, la uşa apartamentului unde ştia că locuieşte copila. Bătu cu palma în uşă, uitând de sonerie. Bătu repede din nou, de parcă îl fugărea ceva… Uşa se deschise şi în prag apăru Mama copilei.

Se uita lung la omul din faţa ei. Încerca să înţeleagă ce a păţit vecinul de la etajul trei. Arăta speriat. Gâfâia, cu sângele urcat până la rădăcina părului… Până şi urechile îi arătau ca nişte focuri aprinse. Îşi ştergea transpiraţia întruna…

Îl întrebă ce s-a întâmplat. Omul îi arătă cu degetul copila rămasă sus, la capătul scării.

Lumina soarelui care bătea din spate o făcea să pară aproape transparentă, o formă umană minusculă, înconjurată de raze aurii. Femeia, ridică din umeri… Îl întrebă din nou pe om ce s-a întâmplat.

Abia atunci omul reuşi să vorbească. Îi ceru un castron. Femeia plecă şi îi aduse, fără să priceapă ceva. Castronul s-a umplut cu căpşuni. I l-a întins femeii fără cuvinte. S-a întors şi a plecat. S-a strecurat pe lângă copilă cu ochii în pământ. A urcat încet scările care duceau la apartamentul lui. De-atunci, ori de câte ori o vedea pe copilă o ocolea…

Monica Stănescu, Iulie 2013, Salonic

Anunțuri

Un Univers al Oamenilor

 Am încercat să învăţ de la oameni care este măsura după care un om este ceea ce este şi poate face parte din acest Univers al Oamenilor. Am încercat să învăţ de la oameni ceea ce sunt, căutând să-i înţeleg şi să le înţeleg comportamentul, modul în care trăiesc şi îşi construiesc viaţa, propria viaţă. În realitate, tot ce făceam era să învăţ să fiu om…

Am mers pe drumul ăsta, uneori cumpănindu-mă, alteori căzând, alteori cu spinarea dreaptă. Căzăturile au fost rare… Şi dure. M-am ridicat uneori mai repede, alteori mai greu. Şi-am înţeles că oamenii privesc, gândesc, se mişcă, acţionează, măsoară TOTUL doar printr-un mod de gândire împărţit, evaluat în „bine” sau în „rău”.

Am încercat să înţeleg ce înseamnă acel „rău” sau acel „bine” şi care este măsura evaluatoare. Tot ce-am putut să înţeleg că evaluarea generală se face doar în măsura lui „e bine pentru mine” sau „e rău pentru mine”. Deci evaluarea se face la nivel de individ, fiecare după cum crede el/ea de cuviinţă.

Timp de peste 40 de ani de viaţă petrecuţi pe această planetă am trecut prin diferite stadii evolutive, timp în care am stabilit tot felul de relaţii interumane. Toate dintre stadiile respective au necesitat câte o mască potrivită rolului jucat.

Am reuşit să fac un bilanţ al extremelor, a ceea ce înseamnă „rău” şi „bine” pentru fiecare rol jucat, cel puţin luîndu-mă după experienţele din această viaţă.

  • Copil (pe o durată incertă de timp).E bine dacă cer (indiferent ce) cât mai puţin. E rău dacă deranjez sau fac pozne.

  • Elev (teoretic: 12 ani; practic:… şi la ora actuală).E bine dacă sunt prezent la şcoală şi dacă învăţ. E rău dacă pun (prea multe) întrebări sau cer prea multe explicaţii.

  • Angajat (pe perioade de timp mai lungi şi mai scurte).E bine dacă fac cât mai multe într-un timp cât mai scurt şi pe bani cât mai puţini. E rău dacă mă îmbolnăvesc sau dacă cer.

  • Soţie (timp de 18 ani).E bine să aduc toţi banii în casă şi să fiu de acord cu toate mofturile. Ale altora! E rău dacă refuz. Atunci semăn cu unul din părinţii care m-au adus pe lume. Sau cu amândoi (?!?).

  • Noră (timp de 18 ani).E bine să aduc bani în casă şi să mă fac că uit de ei. E rău dacă întreb şi ce-a făcut cu ei.

  • Patron (5 ani).E bine dacă dai cât mai mult, fie angajatului sau fiscului. E rău dacă începi să (şi) ceri sau să refuzi câte ceva.

  • Emigrant (peste 14 ani).E bine dacă eşti sănătos tun, tânăr, fără responsabilităţi sau familie şi cu cât mai puţină minte. E rău dacă deschizi gura şi ceri.

  • Prieten (în general sunt şi am o fire prietenoasă).E bine dacă ai timp să-i asculţi când au probleme şi să îi ajuţi. E rău dacă îi refuzi.

A trebuit să învăţ toate acestea. Şi încă mai învăţ! Ce-am învăţat până acum este că Universul Oamenilor este un univers matematic, unde operaţiile de bază sunt adunarea, scăderea, înmulţirea şi împărţirea.

Atunci când am descoperit toate acestea am râs, apoi am înlemnit. Mi-am amintit, brusc, de pilda talanţilor. Am înţeles că acest Univers, privit ca un tablou de la distanţă, se află tot timpul în echilibru, într-un echilibru abia perceptibil şi vizibil doar de la distanţă. Modul în care apar şi dispar oamenii din viaţa noastră, a fiecăruia, modul în care se stabilesc sau se desfac relaţiile dintre oameni, este felul în care fiecare individ trece prin aceste stadii.

Mi-am revizuit scurt modul de comportament, cel instinctiv, avut încă din copilărie. Mi-am prins capul în mâini şi am oftat adânc… Am înţeles că Universul s-a echilibrat, dându-mi exact ceea ce îmi era necesar. Lui, Universului, ca să se echilibreze, mie ca să învăţ şi celelalte „operaţii matematice”.

Ca simplu om, ca individ, trecând prin toate stadiile menţionate, am observat că se păstrează o ritmicitate, o ciclicitate în toate experienţele prin care am trecut. Indiferent de care operaţie matematică m-am folosit din cele patru, extremele (exemplificat prin diagonale, acele linii care traversează un pătrat) s-au păstrat, oscilând în realitate între „drepturi” şi „responsabilităţi”. Mi-a trebuit ceva timp să înţeleg că există o tendinţă acută actuală către a cere cât mai multe drepturi şi pasarea responsabilităţilor pe umerii altcuiva, acel altcineva aflându-se tot timpul în „afară”.

Tot ce am putut şi pot să fac e să-mi stabilesc, ca simplu individ, propriile mele drepturi şi responsabilităţi. Care îmi sunt „adunările”, „scăderile”, „înmulţirile” şi „împărţirile” din viaţă.

Mă aflu aici, acum, doar în calitate de administrator al unei averi simple: timpul. În rest? „Frumuseţea trece şi averile se mută dintr-un buzunar în altul” îmi zicea odată, zâmbind hâtru, un prieten. Am râs cu lacrimi! Am răspuns doar când am putut să-mi capăt răsuflarea: „Prietene, amândouă vin din acelaşi loc. Dacă mă aflu într-un loc unde se vede şi se predă doar „păcatul”, „economia”, sau „urâtul” înseamnă că depinde de mine şi doar de mine cât timp îmi acord ca să ”îmi fac geamantanul şi să plec”, după cum spunea şi Topârceanu. Mă duc să îmi repar ceva pe dinăuntrul meu, căci e greu să te lupţi cu marea toată. Mai bine mă duc să mă spăl pe mine…

Toate materialele publicate în categoria MTPS conţin opiniile personale actuale şi fac parte din programul Mentorat Terapia Prin Scris. Opiniile personale mi le pot schimba şi îmi rezerv acest drept pentru simplul fapt că mai sunt, încă, în viaţă.

Mulţumesc pe această cale Universului şi celui care m-a îndemnat să-mi aştern gândurile în cuvinte şi să le fac publice.

Atingerea

     Atunci când locuieşti într-o comunitate, ai aceleaşi datorii şi obligaţii la fel ca toţi ceilalţi. Depinde doar de tine din ce comunitate vrei să faci      parte…

Am ales o altă lume. E lumea Atingerii

 Uneori, când citeşti, simţi Atingerea. E destul de dificil de scris în cuvinte, doar simţi şi atât. E ca o vibraţie interioară. Sună. Asculţi. Sunt oameni dincolo de cuvintele scrise. Pe măsură ce citeşti din ce în ce mai mult, începi să descoperi diferenţele, direcţia pe care o dau ei, oamenii, acelei vibraţii, acelei Atingeri.

Începi să înţelegi din ce în ce mai mult. Devii conştient de ceea ce eşti. Odată cu conştientizarea, realizezi că:

Lucrurile pe care le iubeşti cel mai puţin, ai cea mai mare nevoie de ele. Lucrurile pe care le iubeşti cel mai mult, ai cea mai mică nevoie de ele!

Sună ca o teoremă. O accepţi ca atare sau poţi să o refuzi. Eşti liber să crezi ce vrei. Ai timp suficient la dispoziţie. Cam cât ţine drumul dintre naşterea şi moartea unui corp fizic.

Când scriu “lucruri” mă refer la orice formă materializată. Orice. Poate fi vorba despre o persoană sau un obiect oarecare… Sau o idee, ori un vis.

M-am aşezat de dimineaţă în faţa laptopului. Ceva mă oprea să intru pe net. Mă uitam la monitor, incapabilă să pun mâna pe tastatură.

Mi-am adus aminte ce am făcut în timpul pauzei forţate de lucru cu calculatorul. În perioada când am stat, am apelat din nou la marker şi un caiet studenţesc. În dimineaţa asta, am simţit din nou impulsul de a scrie pe caiet . L-am deschis şi… cuvintele au început să curgă. Uneori, mă opream şi mă uitam la laptop.

  • De ce te-ai oprit? Cu ce te-am supărat?
  • Hmmm… Am devenit o extensie de-a ta. Atunci când depăşeşti nişte limite, ca orice extensie, te atenţionez. Mă defectez!
  • Păi,, cum adică, am depăşit limitele? Poţi să fii mai explicit?
  • Da, pot. Limitele sunt şi aparţin unui teren neutru dintre “a da” şi “a lua”. Când te apropii prea tare de oricare dintre aceste limite, atunci eşti atenţionat.
  • Şi care e limita de care m-am apropiat?
  • A DA. Dăruieşti. Mai ai multe de învăţat în privinţa discernământului. Risipeşti fără măsură. Te risipeşti în tot felul de activităţi care au devenit ca un fel de automatisme. Rezultatul e la fel ca şi efortul depus: împrăştiat.
  • Da, aşa e. Ai dreptate să mă cerţi. Şi ce pot face?
  • Atunci când te-ai hotărât să mergi pe un drum, mergi tot înainte. Ai ritmul tău. Decât să te critice alţii, mai bine fii propriul tău critic. Fii mai atentă cu ceea ce ai şi la cât poţi.Atingerea se poate face şi altfel decât să-ţi risipeşti timpul. Ai multe moduri de ales dintre formele de manifestare ale Atingerii.
  • E vorba cumva de vreo Atingere personalizată?
  • Se poate spune şi aşa. Atunci când ai de ales, alege corect, echilibrat. Ai o avere cu adevărat personală. Ea cuprinde multe în ea, printre care şi experienţa de viaţă. O astfel de alegere, înţeleaptă, te face să treci dincolo de un prag, la un alt nivel de înţelegere.
  • Ştiu… Şi acum zâmbesc amintindu-mi de perioada când mă uitam în oglindă, să văd cine e persoana pe care o văd. M-a cam durut când te-ai oprit…
  • Fii mai exactă! Ce te-a durut de fapt?
  • Erau o mulţime de cărţi…
  • Da, multe. Ai avut vreo ordine în biblioteca ta?
  • Păi… prea puţină. Sunt cam împrăştiată.
  • Atunci ştii ce ai de făcut!
  • Cred că da…
  • Doar crezi sau ştii?
  • Ştiu! Acum ştiu şi cum se face ordinea.
  • Altceva? Ce te mai doare?
  • Fotografiile. Eram amintiri frumoase.
  • Trăieşti DIN amintiri sau ÎŢI FACI tot timpul altele?
  • E o întrebare cam grea. ÎMI FAC!
  • Deci… ştii ce să faci în continuare.
  • Da.
  • Era lecţia ta. Repet: A TA!
  • Da. Şi eu care credeam că oamenii sunt toţi la fel!
  • Sunt. Depinde doar de ce alege fiecare. Fiecare a venit aici ca să înveţe. Fiecare!
  • E vorba despre lecţiile de viaţă?
  • E mult mai mult de spus aici. Vei primi informaţii doar după ce vei fi capabilă să le înţelegi şi să le asimilezi.
  • Poţi să-mi spui care îmi mai sunt lecţiile de învăţat? E vorba, cumva, despre lecţiile karmice? Am dat peste aşa ceva cu puţin timp în urmă…
  • Orice informaţie la care ajungi, are un rost. Îţi este dată cu un rost. Ce vrei să mai ştii?
  • Oamenii… de ce se pierde Atingerea în general?
  • Depinde de alegerile pe care le face fiecare. Se ataşează de lucruri, persoane, idei, etc. Ataşările sunt echivalente cu greutăţile de la un balon. Rostul lor e doar să te menţină la o linie de plutire doar pentru o perioadă! E doar o linie virtuală!
  • Adică, depinde de cine şi ce anume îţi alegi să depinzi.
  • Se poate spune şi aşa. Alegerea făcută cu înţelepciune e o adevărată artă!
  • Am probleme cu înţelegerea. Unele lucruri le înţeleg imediat, cu altele am mari dificultăţi.
  • Şi? Frumuseţea Creaţiei constă tocmai în aceste mici diferenţe! De multe ori, dificultatea învăţării vine din lene sau din lipsa nevoii. Sau prea multă mândrie…
  • Da, întradevăr, aşa este. Dacă mă prinde lenea e jale. Am trecut de pragul mândriei. Mai greu, dar am trecut. Vroiam să ştiu mai multe despre ataşamente. Se poate?
  • Da.
  • Cum apar ele?
  • Odată cu creşterea fizică, apar în om şi lucruri mai puţin vizibile cum ar fi ideile preconcepute. Omul crede în ele. Credinţa e un factor foarte important pentru a materializarea ideilor. Consideră că tot ce au la un moment dat, le aparţine. Am mai vorbit despre asta…
  • Da. Dar am senzaţia că râzi de mine uneori… ca acum.
  • Te gândeai la ceva. Spune la ce anume.
  • Mă gândeam să scriu despre anumite lucruri. Atunci când sunt în poziţia de observator, mă atrag nişte amănunte.
  • Şi ce te opreşte să scrii?
  • Păi subiectul e de-a dreptul comic! Îmi vine să râd de banalitatea lui…
  • D-aia am râs! Ceea ce pare a fi o banalitate, DOAR PARE! Te-au ajutat de-a lungul timpului observaţiile făcute?
  • Da. Atunci… pot fi de folos şi altcuiva?
  • Se poate şi asta. Orice e posibil. Hai! La treabă!
  • Mulţumesc!

Mâna îmi scria în continuare. Era imposibil să o opresc. Sau poate că era posibil… DAR VROIAM ?

Vorbeam cu cineva invizibil. Cu coada ochiului mă uitam la laptopul deschis. Intru mai târziu pe net, doar după ce termin de scris. Acum vorbesc cu Cineva. E lipsă de respect să-l ignor. Acel Cineva poate fi oricine. Poate fi laptopul. Poate Dumnezeu. Poate vorbeam eu cu mine. Sau eu cu tine…

Asta tu decizi.

O mână întinsă

   

  •      Trei ore… Când au trecut? Da, am trecut trei ore, cel puțin așa arată ceasul de pe monitorul laptopului.

Cineva vroia să stea de vorbă cu mine. Senzația pe care o aveam era asemănătoare cu un strigăt. Ce să fac? Încep să mă pregătesc…

Mă pregătesc, căci uneori am mai greșit. Ce înseamnă pregătit? Pentru trup: să am măcar 10 ore de la ultima masă. Stomacul plin mă incomodează. Pentru suflet: sunt liniștită, respir adânc de câteva ori, timp de câteva minute. Pentru minte: îmi las toate problemele personale de-o parte. Îmi golesc capul de gânduri.

Abia atunci, când am făcut toate astea, sunt pregătită. Uneori mai dau și rateuri… Asta e!

Azi noapte am stat de vorbă cu un suflet. Puțină lume știe ce e aia predanie sau confesiune și, mai ales, o conștientizează ce este cu adevărat.

Încerc să scriu în continuare câteva lucruri pe care le-am învățat de-a lungul timpului.

Atunci când stai de vorbă cu cineva, se deschide un canal energetic între cele două persoane. M-am învățat să fac eu primul pas, căci altfel omul se va deschide doar un pic, lăsând doar o parte din energie să circule. De obicei, se mulțumește doar să ia din ceea ce are nevoie. Dacă omul vrea să stea de vorbă cu tine, atunci îl faci să te asculte. Sună a comportament egoist? Pentru cine e învățat doar să ia, da, este. Odată canalul deschis, începe să se petreacă schimbul.

Cum îl simt eu? Intru intr-un fel de dilatare a spațiului din jurul meu. Tot ce se află în jur se schimbă. Imaginile obiectelor încep să se miște, aerul devine și el lichid. Atunci, abia atunci, când simt, văd, devin conștientă că schimbul începe să se realizeze. Aurele se întrepătrund. Uneori acest lucru se realizează mai greu, altădată mai repede, altădată deloc. Depinde de cât vrea omul să se deschidă.

Aseară am avut surpriza să constat că acest canal energetic, de care vorbesc, s-a deschis aproape imediat, doar după câteva minute. Mi se părea destul de greu de crezut, așa că am continuat cu confesiunea. Când am început să mă clatin în fața tastaturii, m-am oprit… Am început să ascult și să răspund.

Sufletul era dornic, însetat de cunoaștere. Mi-a pus câteva întrebări din diverse domenii, în special în domeniul cunoștințelor esoterice. Știu doar câteva lucruri, pot împărtăși doar ceea ce am experimentat și a dat rezultate. Am să scriu în continuare o parte din întrebări și răspunsuri.

  • De ce în prezența unor persoane mă doare capul sau/și stomacul?
  • Te doare capul pentru că persoana din fața ta „te citește”. Îți citește mintea. Te poate controla citindu-ți gândurile. O astfel de persoană te poate poate șantaja foarte ușor emoțional. De cele mai multe ori, șantajul se face în interes propriu, mai puțin al tău. Despre stomac? Ar trebui să-ți dau câteva materiale să citești. Acum însă, ai nevoie mai mult de liniște decât de alte informații. De la nivelul stomacului pleacă coarda de argint. Așa i se spune… Coarda de argint este tot un fel de canal energetic. Din cele ce știu, mamele se leagă de copii cu astfel de corzi. Pare destul de șocant, dar mamele fac foarte mult rău propriilor copii. Îi seacă de energie, atât pe ei, cât și pe urmași. E unul din motivele care m-au făcut să cred că cele mai mari tâmpenii le faci din prea multă dragoste!
  • Și cum să evit?
  • De ce trebuie să eviți? E lecția ta! Orice război amânat, duce câștig de parte adversarului. Am citit pe undeva asta și este un mare adevăr. Poți duce un altfel de război… cu liniște. Ce poți să faci? În loc să te uiți direct în ochii omului, te uiți ori la bărbie, ori în locul numit „cel de-al treilea ochi”. Asta, ca să eviți uitatul pe pereți…
  • Mda… Am fost o fire egoistă. Acum m-am schimbat. Vreau să mă schimb!
  • Adică? Cum erai înainte?
  • Eram foarte violentă și ripostam verbal imediat.
  • Și ce e anormal în asta?
  • Încă mai ripostez la violență. Ce pot face?
  • Da, înțeleg. La violență, dădeai violență. Ai ținut vreodată post?
  • Păi… Puțin și rar. Are importanță postul, căci consum puțină carne.
  • Postul e un fel de dietă a trupului. Prin post, ajuți energia să ia o altă direcție.
  • Adică, din negativ se trasformă în pozitiv?
  • Treci dincolo de noțiunile elementare cu care am fost învățați cu toții! Energia este și atât!
  • Cum adică? Ea este și atât?
  • Da! Modul în care o ghidăm noi face ca ea să se manifeste în mod diferit. Dacă îți limitezi viața doar la papa, nani, sex, atunci e îndrumată în jos, spre pământ. Ai ținut vreo zi din viața ta doar post cu apă?
  • Cum adică să beau doar apă? Păi dacă sar peste micul dejun, toată ziua mi-s o legumă…
  • Vezi? Vezi cum te limitezi? De unde vrei să știi mai multe despre tine dacă imediat te gândești la ce se va întâmpla „după”? Încearcă!
  • Și cum să fac asta?
  • În ziua când te hotărăști să ții post, caută să eviți consumul de energie fizică. Pune-ți mintea să lucre, să se ocupe cu altceva. Citește, ascultă muzică, orice CARE ÎȚI FACE PLĂCERE! Ce se petrece după? Aia aștept să-mi spui tu… Eu știu doar ce fac eu, care îmi sunt reacțiile mele. Tu, poate tu ai altfel de simptome. 🙂
  • Auzi… Câți ani ai?
  • Eu? Anul ăsta fac 45.
  • Cuuuuum? Păi arăți de 30, 35 maxim….
  • Hmmm… M-am schimbat mult față de cum eram înainte. Mi-am dat seama că sunt (încă) un copil din multe puncte de vedere. Mi-am deschis ochii mari și am ales să învăț cât mai trăiesc în lumea asta! Pe măsură ce mai adaug câte ceva, mai dau din ceea ce am învățat. Atunci când te hotărăști să apuci pe alt drum, ori o faci ori o lași baltă… Eventual generațiilor viitoare. Mi-a luat ceva timp să mă mișc în altă direcție decât cea pe care pornisem. Am irosit ani fără rost. Tu faci ce vrei cu viața ta, cu timpul tău. E averea ta, îți aparține! Tot ce pot face e să-ți spun pașii pe care i-am făcut eu. Știu că sunt o mulțime de cărți scrise pe tema asta. Ești liberă să alegi: ori îți limitezi viața doar la citit, ori pui în practică ceea ce ți se potrivește. E doar un pas spre a afla cine ești! Dar vrei?
  • Da, vreau.
  • Atunci știi ce ai de făcut. Ți-am spus doar câteva lucruri pe care poți să le faci. Sunt lucruri simple, care s-au știut de mulți ani și-au fost uitate.
  • Deci, ce să fac când persoana din față mă provoacă?
  • Păi… Aici am greșit eu de foarte multe ori în viață. ȚI SE PARE CĂ E VIOLENȚĂ! Mintea îți traduce asta ca fiind „violență”. Îți pot spune ce fac eu… Și pe mine m-a învățat altcineva. Repet un cuvânt în minte de câteva ori. Acel cuvânt e AMIN sau AUM. Cum preferi…
  • Amin. 🙂
  • Respiri adânc și zici AMIN, o dată, de două ori, de zeci de ori. Ca să-ți fie mai ușor, gândește-te că CEL DIN FAȚA TA EȘTI TU.
  • Și ce se întâmplă după?
  • Asta tu să-mi zici. 🙂 Îți dau o adresă, să te uiți la un film. E târziu și mintea are nevoie și de relaxare. E un altfel de răspuns la o întrebare pe care eviți să mi-o pui. Din film ai să vezi cum se nasc copii talentați.
  • Mulțumesc pentru discuție! La început eram tare speriată, acum m-am liniștit. 🙂
  • Liniște? Da, dau liniște. Dau doar din ceea ce-mi aparține, din timpul meu și din ceea ce am învățat practic. Înțelegi cum se realizează schimbul de energie? Distanța este absolut irelevantă… Sunt omul de lângă tine și atât. Gata. Mai vorbim și altădată. Noapte bună!
  • Noapte bună! 🙂

Mă ridic de pe scaun. Zâmbesc, chiar dacă sunt un pic obosită. Oboseala e doar în mintea mea. A venit gândul oboselii doar după ce am văzut cât e ceasul. Zâmbesc, căci mi-am adus aminte de film. Am auzit muzica plutind în aer… Cum poți să dai un răspuns la o întrebare auzită doar cu sufletul?

Îți place muzica? Atunci ascultă… 🙂

O mică completare. Desenul îmi aparține. E făcut tot dintr-o joacă…

Primul pas

 Mai dai cu capul, mai cazi, te mai vaiți… că asta-i viața! Ai căzut! Ei și? Ce ai de gând să faci? Rămâi jos sau cauți răspunsuri la „de ce”-uri?

Ai succes? Ce ai de gând să faci? Îl ții doar pentru tine? Zgârcitule… 🙂

Când vezi că undeva iese cu minus/plus, atunci gândești. Cheltuială prea mare/mic? Să vedem… la limită! Boooonn! Trecem mai departe! Ai un venit prea mic/mare? Să vedem… cred că aici e buba! Dacă dai, unde dai? Dacă iei, de unde ei? Și cât? Multe am învățat de la un caiet, un simplu caiet de cheltuieli!

E uimitor cum se pot transforma învățăturile de la caietul de cheltuieli în altceva, în viața de zi cu zi.

Citesc o mulțime de povestiri lacrimogene despre tot felul de exemple de bogătași/săraci nenorociți în „dragostili lor”. Parcă retrăiesc perioada din adolescență când se bocea în grup în sălile de cinema la filmele indiene. Apoi au apărut serialele care au atras o mulțime de adoratori. După 89 erau pline tarabele cu cărți scrise de Sandra Brown. Și ce vânzare mai aveau!

Acum, pe net, găsesc „modificarea schimbării”! 🙂

Dacă ești un erudit și te-ai încruntat la pleonasmul scris mai sus, mai bine oprește-te cu cititul aici. Du-te pe alte bloguri, fă ce vrei! Ești liber! Dar dacă te apuci să faci o analiză gramaticală a aparențelor, atunci ai dat de belea. M-am născut ca „prieten universal”. Psihic, sunt numărul 6. În ultimul timp mi-am descoperit un alt amic, pe numărul 9. E umbra. 🙂

Deci, ce citesc pe net? Povești pline de sfaturi și îndrumări despre cum să-ți faci viața mai „roz”. Filme motivaționale care-ți storc lacrimi și-ți arată eroii trecând ca trenul prin evenimente. Întotdeauna, dar întotdeauna, filmul se sfârșește cu un happy-end și mai lacrimogen!

În toate poveștile astea sunt două tabere care se bat cap în cap. Parcă aș asista la o partidă de șah.

Te-ai întrebat oare ce gândesc piesele de șah? Eu da… Ceva trebuia să fac în privința asta. Cum poți să știi mai bine decât din linia întâi

De câțiva ani studiez pe cont propriu „piața”. Înainte vedeam ca chinezu, pieziș. Ori pe stânga, ori pe dreapta, rar de tot pi șentru! Mă uimește (scriu asta ca să evit cuvântul „greață” și ce urmează după ce simți așa ceva) cinismul unor oameni. Părinții se plâng de comportamentul copiilor. Copii arată cu degetul spre părinți, spre sistemul de învățământ, spre cer acolo unde se crede că locuiește Doamne-Doamne. Se arată oriunde e mai comod. Am făcut și eu asta, deci traseul mi-e cunoscut. Și? Se schimbă ceva în viață cu asta? Mă îndoiesc! Vrei să schimbi ceva în viață? Atunci, fă primul pas spre tine!

Primul pas spre cunoaștere a fost autocunoașterea!

Mi-am zis așa! Dacă tot suntem făcuți după chipul și asemănarea Lui, atunci să văd și eu ce sunt în stare să creez. Am câteva notițe prin online, cu exemplele întâlnite. Am scris și-o carte. M-am studiat pe mine, studiind piesele de șah. Piesele, cu timpul, s-au schimbat. Asta înseamnă că EU M-AM SCHIMBAT! Trec dincolo de ideea de rău sau bine. Mi-a devenit străină. Devin brusc atentă doar când acul balanței se înclină într-o parte sau alta. Atunci mă trezesc iar că sunt într-un infern. Și acum sunt într-unul, de bună voie de data asta. 

O vreme am crezut că am doar trup. Aia vedeam, aia credeam!

Așa că, o vreme, m-am ocupat de nevoile trupului. Apoi am descoperit că trupul ăla mai are și suflet. O perioadă m-am ocupat și de el. Și perioada asta a fost scurtă, căci lucrurile astea sunt tare scumpe.

Despre minte? Abia după ce-am început să văd pi șentru mi-am dat seama că trebuie să fac ceva și în domeniul ăsta. Printre altele, cu asta mă ocup acum. Îmi pun mintea la lucru!

Toată lumea are un trup, un suflet și o minte. Mai sunt și altele dar mă opresc aici cu detaliile. Sunt suficiente.

Dacă vrei puteri pentru trup, atunci îți pui trupul să lucreze. Dacă vrei puteri pentru suflet, atunci pune-l pe el să lucre. De vrei minte, atunci pune-o la gimnastică și pe ea.

Eu am greșit amarnic când m-am ocupat de ele pe bucățele. Căci ele funcționează ca un TOT. Sunt unul și același lucru, cu forme diferite de manifestare.

Oamenii sunt o resursă imensă de informație. Las loc și la articole viitoare pe această temă, a resurselor umane.

În căutarea bucăților de suflet

 Frântură dintr-o discuție dintre mai multe persoane. Una sunt eu. Mie mi se pun întrebările. Deci…

  • Auzi? Ție ți-e frică de Dumnezeu?
  • Dar de ce să-mi fie frică?
  • Păi, pacate… Așa în general… Ți-e frică?
  • De păcate? Păi dacă dorm bine, atunci am conștiința curată. Dorm dusă și dacă am probleme. Iar dacă am probleme, atunci înseamnă că am păcătuit. Față de mine!
  • Deci, ți-e frică?
  • Da, de mine. Ca om, am și inimă și minte. Atunci când am gândit materialul cu inima și omul cu mintea, atunci am avut mari probleme… Mari de tot.

Ups! Se pare că iar a luat-o razna copilul din mine. Îmi dau seama după reacțiile celor din față. Unul zâmbește cu gura pănă la urechi, altul se albește, altul își duce mâna brusc la cap, făcându-și de lucru cu părul…

Da, asta mi-e crucea! Spun/scriu ceea ce gândesc. Mi-am adus aminte de discuție fără un motiv anume. Sau poate o fi vreunul…

E trecut de 1 noaptea. Ochii îmi sunt obosiți, mă ard. Mă ridic de la calculator, să beau un pahar cu apă. În drum, calc peste ceva. O bucățică de ceva, căzută pe jos. Un pic mai încolo, încă o bucățică. Apuc mătura și fărașul. E prea târziu să dau cu aspiratorul. Dacă tot am măturat, aduc și mopul. Am uitat să beau apă 😦

Mă întorc în bucătărie. Deschid apa și o las să curgă îndelung în palmele făcute căuș. Ce bine mi-ar prinde un duș! Din nou la baie, unde lăsasem mopul. Ochii mi-au căzut pe chiuvetă și stropii de pe oglindă. Oftez… Apoi am văzut și toaleta. Apa are mult calcar și lasă urme. Apuc detergentul, mănușile, buretele, și frec. În sfârșit, baia e curată.

Fac o pauză să-mi îndrept spatele. Pun un pic de ceai într-o cană. Aprind și o țigară. După primul fum realizez că am uitat să fac duș. Iar oftez… Când? Când am să fiu atentă ȘI la mine? Sting țigara și mă îndrept spre duș. Limitez spălatul doar la câteva minute. Ies din baie, cu gândul să mă duc din nou la calculator.

Ochii îmi cad pe „Manualul Magicianului”. Îl deschid la întâmplare. Citesc: „ce e înăuntru, e și în afară”…

Mă așez în fața calculatorului și repet: CE E ÎNĂUNTRU, E ȘI ÎN AFARĂ!

Închid și ochii, respir adânc de câteva ori și încep

AUTOANALIZA

Primul lucru analizat din afară a fost un lucru banal, un lucru pe care îl port mereu când ies afară: geanta.

Inventar:

  • chei
  • telefon
  • țigări și brichetă
  • un marker
  • un notes
  • portmoneu
  • aparatul foto
  • mp4.
  • umbrelă, dacă e timp ploios.

Atât.

Prima întrebare care mi-a trecut prin minte: SUNT BĂRBAT SAU FEMEIE?

M-am îngrozit când am văzut gențile unor femei. Sincer. De la truse (!) de machiaj, rujuri, oje, batiste, pastile, tampoane, reviste, ac, ață… Un magazin întreg! M-ar durea umărul să car cu mine permanent așa ceva. De machiaj ce să zic? Am avut niște încercări. Prin liceu am observat că se iau după mine golanii pe stradă. Am renunțat la machiaj rapid. Mai țin minte de încă două încercări. Odată mi-am dat cu fond de ten. M-am speriat eu de mine când m-am văzut în oglindă! Altădată am cumpărat o cremă de mâini, scumpă, de la Hondos Center. A doua zi eram la dermatolog… Am fost și la coafor! Da, da! După primul duș arătam eu, cea de toate zilele. Cu o zi înainte dădusem o groază de bani la coafeză. Dacă ar fi toate ca mine, ar da faliment toate magazinele de cosmetice. 😦

Întrebarea a rămas fără răspuns. Din nou cu analiza! Mă uit pe birou. Simplu. Cărți, caiete, markere, un notes. Îmi place! Așa cum e, simplu. Mă uit la haine, la încălțăminte. Toate sunt simple. Lejere, cât mai lejere. Mai mulți pantaloni decât fuste. Încălțăminte? Sport. Fără tocuri. TOATĂ. Mă doare spatele când port tocuri. Ce e mai important? Spatele meu sau tocurile?!? Phui…

Mă uit la raftul dedicat mărunțelelor. Ojele stau nefolosite. Doar parfumurile, când și când…

Mă așez din nou pe scaun. UNDE E FEMEIA? Unde e acea părticică AICI, ACUM? Mă uit prin jur și-o caut. Doar florile de la geam au răspuns întrebării mele interioare. Deci… a avut dreptate Magicianul.

Iau cartea din nou în mâini și caut un răspuns. Îl găsesc, subliniat.

DACĂ POȚI SĂ IMAGINEZI CEVA ÎNĂUNTRUL TĂU, ATUNCI ACEL CEVA SE VA REGĂSI ÎNAFARA TA, PENTRU CĂ CE ESTE SUS, ESTE ȘI JOS.

(Manualul Magicianului)

Zâmbesc… Mi-am imaginat cândva. Și-a mers! Unde am greșit ATUNCI?

Mă foiesc prin cameră, căutând un răspuns, măcar la această întrebare. Înțepenesc, cu ochii în monitorul laptopului.

Înainte de pauză (apă, mătură, mop, curățenie și duș) citeam ceva. O carte. Pe monitor era deschisă cartea lui Napoleon Hill: „De la idee la bani”. Exact în fața mea, stau scrise frumos, aliniate, niște cuvinte. Le citesc și aflu răspunsul… Redau cuvintele mai jos:

EMOȚII POZITIVE

  1. Dorința

  2. Credința

  3. Iubirea

  4. Sexul

  5. Entuziasmul

  6. Romantismul

  7. Speranța

    EMOȚII NEGATIVE

  1. Frica

  2. Gelozia

  3. Ura

  4. Răzbunarea

  5. Lăcomia

  6. Superstiția

  7. Mânia

Deci așa… știu unde am greșit prima oară! Mulțumesc, Napoleon Hill! Zâmbesc. 🙂

Ochii îmi cad pe cartea deschisă lângă birou. Cuvintele imi sar în ochi. Mă ard. Au viață!

EȘTI CEEA CE VREI SĂ FII!

Mulțumesc, Magicianule! 🙂

Prețul plătit

      Da, totul are un preț. Vorbesc aici despre schimburile energetice care au loc în Univers, indiferent dacă suntem conștienți au ba despre existența lor.

În articolul de ieri am pomenit mai multe persoane. Aici, acum, am să redau o discuție purtată telefonic cu primul meu partener de șah. 🙂

  • Bună, tată! Ce mai faci?
  • Eheeee, bine măi tată… Ce să fac? Mă plimb și eu toată ziua. Cu bătrânețele astea pot să mai fac ceva? Dar voi? Ce mai faceți?
  • Bine, tată. Ne plimbăm, scriem, citim, cântăm, muncim…
  • Ce zici, floare din grădină? Păi astea-s lucruri scumpe…

Mi s-a pus un nod în gât. Am respirat de câteva ori, adânc, ca să-i pot răspunde.

  • Știu tată. Am plătit prețul. Auzi tată… mai ai muzicuța?
  • Păi da cum?!?
  • Și? Mai cânți?
  • Eeee… doar când sunt singur acasă. Doar o știi pe maică-ta.

Mă opresc aici cu redarea convorbirii telefonice. Am redat aici doar referirea la un preț plătit pentru a fi eu însumi.

A trebuit să aleg între „a fi eu” sau doar o umbră. Pentru fiecare părticică din acel „eu” am plătit.

      1. M-am rupt de școală la 18 ani. Lipseau cu desăvârșire perspectivele. ATUNCI!
      2. După 20 de ani am început să văd perspectivele și-am început să vorbesc despre ele. Mi s-a spus că visez „floricele”. Am strâns din dinți și m-am rupt de astfel de persoane.
      3. Am aflat ce se ascunde dincolo de materie. Întradevăr, e o nebunie ce am făcut. M-am rupt de ce adunase umbra timp de mai mulți ani, indiferent dacă e vorba despre acumulări materiale sau de persoane. Mental, fizic, emoțional… ruperea a fost completă. Dacă crezi că am dat degeaba, te înșeli. Am dat pentru că am crezut în ceva. Am dat și am primit EXACT ceea ce aveam nevoie!

Așa am ajuns la convingerea că fiecare om primește în viață EXACT ceea ce merită… 🙂

Din astrologie am aflat că ce-am făcut eu era, de fapt, lecția de viață a altcuiva. Deci, abia de-acum încolo sunt eu cu lecțiile mele…

Cam ăsta e prețul unui ZÂMBET.